Cronica serii – Parlamentul European a votat începerea procedurii de sancţionare a Ungariei

1. Parlamentul European a votat astăzi începerea procedurii de sancţionare a Ungariei pentru încălcarea regulilor democratice. S-au înregistrat 448 de voturi „pentru” susţinerea moţiunii de a activa Articolul 7 din Tratatul UE, în timp ce 197 au votat „împotrivă”, iar 48 s-au abținut. Guvernul lui Viktor Orban este acuzat că a redus la tăcere presă, a atacat ONG-urile şi a subminat independenţa justiţiei. Este pentru prima oară când se votează activarea Articolului 7 din Tratatul UE, care reprezintă cea mai radicală sancţionare ce poate fi impusă unui stat membru. (News.ro)

2. Jandarmeria Română a depus plângere la DIICOT în cazul mitingului din 10 august din Piaţa Victoriei, sesizarea vizând infracţiuni împotriva ordinii constituţionale. (News.ro)

3. Premierul Olandei, Mark Rutte, aflat în vizita oficială în România, a declarat astăzi, la Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, că ţara sa are îngrijorări cu privire la statul de drept din România, el subliniind că acesta este fundamentul proiectului european. (News.ro)

4. Facebook a anunţat că a început să folosească inteligenţa artificială pentru a depista automat conţinutul considerat ofensator din cadrul propriei reţele sociale. În cadrul unei postări pe blogul oficial, Facebook descrie cu suficiente detalii tehnice un nou instrument, botezat Rosetta, pe care l-a dezvoltat în scopul descoperirii conţinutului care incită la ură ori promovează terorismul. Rosetta foloseşte învăţarea mecanică pentru a identifica textul din imagini şi filmări. Textul identificat este apoi transformat astfel încât să fie înţeles de către inteligenţa artificială. (News.ro)

5. Numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,207 milioane în al doilea trimestru, în scădere cu 16.000 faţă de trimestrul precedent, în timp ce pensia medie a stagnat la 1.122 de lei, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

6. Plenul Camerei Deputaţilor a respins, cu 99 de voturi „pentru”, 149 de voturi „împotrivă” şi trei abţineri, moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de Interne Carmen Dan, intitulată “Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”. (News.ro)

7.  Eurodeputaţii au votat în favoarea reformei dreptului de autor, proiect care a stârnit controverse fără precedent între artişti şi editori de presă pe de o parte, şi giganţii online pe de altă parte. Reuniţi în şedinţă plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au aprobat o nouă versiune a textului respins pe 5 iulie, care creează în special un nou „drept conex” pentru editorii de presă. Votul deschide calea negocierilor cu Consiliul Uniunii Europene (reprezentat de 28 de state membre, care au ajuns deja la un compromis pe 25 mai) şi Comisia europeană, pentru a conveni asupra unui text definitiv. (News.ro)

8. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că cei doi bărbaţi acuzaţi că au încercat să îl asasineze pe fostul spion rus care lucra pentru britanici, Sergei Skripal, nu sunt infractori, ci simpli civili. (News.ro)

9. Comisia Europeană a propus, oficial, renunțarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă, începând de anul viitor, președintele Jean-Claude Juncker declarând, în discursul său privind starea Uniunii Europene, că statele membre ar trebui să decidă singure ca cetățenii lor să trăiască în condiții de oră de vară sau de iarnă. (Profit.ro)

10. Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, la Timişoara, răspunzând unei întrebări, că actuala coaliţie de guvernare poate duce la bun sfârşit mandatul, însă acest lucru ar fi un dezastru şi că liderul liberalilor, Ludovic Orban, este cel mai important aliat al Guvernului Dăncilă şi al liderului PSD, Liviu Dragnea, „fără intenţie, din lipsă de inteligenţă”. (News.ro)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Educaţiei: Școală va începe în 8 noiembrie – Cronica serii
Premierul Cîţu: Capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău