România a avut, în aprilie, a doua mare scădere în ritm lunar a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană – Cronica serii

1. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 238 de noi cazuri de îmbolnăvire. Este cel mai mare număr înregistrat din 16 mai până în prezent. (News.ro)

2. România a avut, în aprilie, a doua mare scădere în ritm lunar a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană. Astfel, comerțul cu amănuntul în România s-a redus cu 22,3% față de martie. Cea mai mare scădere în rândul statelelor membre UE, de 25,1%, a fost îngregistrată în Malta. La nivelul Uniunii Europene, declinul lunar a fost de 11,1%, iar în zona euro, de 11,7%. (Profit.ro)

3. În contextul situației create de răspândirea COVID-19, în luna mai a fost sesizată, la nivel național, doar o scădere moderată, de 1,4%, a prețurilor solicitate pe segmentul apartamentelor, după un recul de 1,7% consemnat în luna aprilie. Prețul mediu solicitat pentru o asemenea unitate locativă, indiferent de anul de construcție, a ajuns, astfel, la 1.348 de euro pe metru pătrat util, față de 1.367 de euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare. (Profit.ro)

4. Liderul USR, Dan Barna, a declarat că, în Strategia Naţională de Apărare a Ţăriii, elaborată de CSAT şi trimisă Parlamentului spre aprobare, ”corupţia devine un fenomen secundar”. ”E ca şi cum odată cu dispariţia lui Liviu Dragnea din prim-plan toate problemele s-au rezolvat”, a transmis, joi, Dan Barna care susţine că marea corupţie în România continuă, deşi sunt puţine cazuri anchetate. (News.ro)

Promo: ELROND, o echipă formată la Sibiu, a reușit să construiască în mai puțin de 3 ani, cu o finanțare de $5,15 milioane, un blockchain de 1.000 de ori mai scalabil, care poate procesa peste 10.000 de tranzacții pe secundă – față de 5-7 Bitcoin sau 15 Ethereum. Compania va introduce o interfață care va simplifica folosirea tehnologiei blockchain, deschizând-o spre adopție la scară largă: „În curând tehnologia va fi la fel de simplu de folosit ca e-mailul sau browserul pentru internet”. Detalii despre ei aici

5. Numărul americanilor care au depus săptămâna trecută cereri pentru acordarea de alocații de șomaj a scăzut sub două milioane, pentru prima dată de la mijlocul lunii martie. (WSJ)

6. Deficitul comercial al Statelor Unite a ajuns la $49,41 miliarde în aprilie, după ce importurile au scăzut cu 13,7%, comparativ cu martie, în timp ce exporturile au scăzut cu 20,5%. (WSJ)

7. Parlamentul din Hong Kong a adoptat azi controversatul proiect de lege care pedepseşte ultrajul imnului chinez şi care este perceput de către opoziţia care susţine democraţia drept o măsură prin care Beijingul acaparează şi mai mult acest teritoriu semiautonom. (News.ro)

8. Traficul aerian global de pasageri a crescut cu 30% în mai, față de nivelul extrem de scăzut din aprilie, deoarece companiile aeriene au redus prețul biletelor interne în medie cu 23%, pentru a încuraja revenirea clienților, se arată în raportul Asociației Internaționale de Transportat Aerian (IATA). (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie:  Google a fost dat în judecată în Statele Unite pentru urmărirea utilizatorilor inclusiv când este folosit modul Incognito din browser-ul Chrome. Acuzarea cere cel puțin $5.000 pentru fiecare utilizator afectat, ceea ce ar putea pune Google în situația de a plăti în jur de $5 miliarde. (Profit.ro)

9. AMC, cel mai mare lanț de cinematografe din lume, a avertizat că s-ar putea să nu reziste scăderii veniturilor cauzate de pandemie. (USAToday)

10. Operatorii de salubrizare vor fi obligaţi să spele străzile situate în zona centrală a Bucureștiului, unde traficul este intens, cel puțin o dată pe zi, potrivit noului Regulament de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare, lansat în dezbatere publică de Primăria Capitalei. (Link)

Fotografia serii – Coperta ediție de săptămâna viitoare a revistei Time:

Ți-ar mai putea plăcea
Iohannis: România este protejată de „cea mai puternică alianță militară de când se fac alianțe pe Pământ – Cronica serii
Kamala Harris, de la București: Un atac împotriva unei ţări NATO este un atac împotriva tututor – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău