Cronica serii – România a avut în Q1 a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană

1. PIB-ul României a crescut cu 5,1% pe primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. Economia a crescut cu 1,3% față de trimestrul 4 din 2018. România a avut a doua cea mai mare creștere din UE, după Ungaria, care a înregistrat un plus de 5,2%. (Profit.ro)

2. ANAF nu va mai pune poprire pe conturile bancare ale persoanelor fizice pentru datorii către stat mai mici de 1500 lei, aceeași facilitate urmând să fie introdusă și pentru firme. În cazul firmelor mici totalul datoriilor către stat sub care nu va mai fi instituită poprire bancară ar urma să urce la 10.000 de lei, iar în cel al companiilor mari și mijlocii, la 40.000 de lei. (Profit.ro)

3. Departamentul de Stat american a decis ca funcţionarii guvernamentali din cadrul serviciilor neesenţiale ale Ambasadei SUA la Bagdad şi de la Consulatul american la Erbil, capitala Kurdistanului irakian, să părăsească Irakul, în contextul unor tensiuni puternice cu Iranul. (News.ro)

4. Secretarul General al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat că PSD a decis să anuleze mitingul pe care intenţiona să-l organizeze miercurea viitoare la Romexpo, unde social-democraţii sperau să adune peste 150.000 de oameni. (G4Media)

5. Numărul nou născuților din Statele Unite a ajuns anul trecut la cel mai scăzut nivel din ultimii 32 de ani. 3,79 milioane de copii s-au născut anul trecut în SUA, cu 2% mai puțin decât în 2017. Este al patrulea an consecutiv în care numărul scade. (WSJ)

6. Vodafone România a lansat, miercuri, în premieră națională, o rețea care permite furnizarea de servicii 5G în câteva zone aglomerate din Capitală, disponibile pe spectrul actual al companiei. (Profit.ro)

7. Senatul statului Alabama a adoptat cel mai restrictiv proiect de lege cu privire la avort în Statele Unite. Legea nu prevede vreo excepție, nici măcar în cazurile de viol sau incest. Medicii care realizează avorturi sunt pasibili de pedepse cu închisoarea de la 10 la 99 de ani, mai puţin în cazul unei urgenţe vitale cu privire la mamă sau unei ”anomalii letale” a fetusului. (News.ro)

8. Apple va trebui să scumpească iPhone-urile cu 14% în urma războiului comercial dintre Statele Unite și China, estimează J.P. Morgan. Astfel, cel mai ieftin model, iPhone XS, ar putea fi vândut cu $1,142 în loc de $1,000. (CNBC)

9. Doua de la Tesla: 1. Compania a făcut o ofertă finală de $200 milioane pentru achiziționarea producătorului de baterii Maxwell (Electrek). 2. Principalul partener al Tesla în cercetarea tehnologiilor privind bateriile, Jeff Dahn, s-a arătat impresionat de o nouă compoziție chimică a catodului folosită de armata americană. Aceasta conferă o densitate a energiei de 460 Wh/Kg și poate contribui la dezvoltarea unor baterii mai sigure și mai ușoare. (Electrek)

10. Deși majoritatea (75%) influencerilor sunt de sex feminin, diferența de plată între femei și bărbați se păstrează și în acest domeniu. În medie, femeile influencer cer $351 pe un post, în timp ce bărbații cer $459. (Quarz)

Fotografia serii – Coperta cărții scrisă de Michael Wolff care va apărea pe 4 iunie, continuarea bestsellerului „Fire and Fury”:

Ți-ar mai putea plăcea
Ludovic Orban: După cum arată datele la zi, creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în România pare a fi fost oprită – Cronica serii
Lista ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat: Grecia a intrat în zona galbenă – Cronica serii
Un comentariu
  • Adrian
    mai 15,2019 la 2019-05-15T19:54:42+03:000000004231201905

    La 5 este vorba de 3.79 milioane

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău