Cronica serii – România conduce cu 2-1 Cehia în FedCup

1. Simona Halep a adus al doilea punct al României în confruntarea cu Cehia din primul tur al Grupei Mondiale FedCup. Simona a învins-o pe Karolina Pliskova cu 6-4, 5-7, 6-4. România poate câștiga dacă Mihaela Buzărnescu, care joacă la această oră, o învinge pe Katerina Siniakova.

2. Aproximativ 45.000 de persoane, între care scriitorul Mario Vargas Llosa, au fost prezente în centrul Madridului, la manifestaţia împotriva Guvernului Socialist condus de Pedro Sánchez. Protestatarii au citit un manifest comun al partidelor din opoziţie care au cerut prim-ministrului, acuzat de trădare, să convoace alegeri şi au susţinut că unitatea naţională nu se negociază şi că statul de drept nu poate fi pus sub semnul întrebării. (News.ro)

3. Coreea de Sud va plăti anul acesta $920 milioane Statelor Unite pentru costul celor 28.500 militari americani staționați în peninsulă. Comparativ cu anul trecut, suma a crescut cu 8%. (WSJ)

4. Elevii care învaţă în şcolile şi liceele din Bucureşti vor circula gratuit cu transportul în comun începând de luni. Primăria Capitalei, prin Societatea de Transport Bucureşti acordă gratuitate pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acreditat/ autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din Bucureşti. (News.ro)

5. Construit pe o suprafață de peste 3000 hectare, parcul fotovoltaic de la Noor-Ouarzazate, din Maroc, a devenit cel mai mare din lume, producând 580 megawatts, suficienți pentru a alimenta un oraș ca Praga, și salvând planeta de 760.000 tone de emisii de carbon. (CNN)

6. Acum 3 ani experții estimau că în 2050 căsătoriile dintre oameni și roboți vor fi legale. (Quarz)

7. Cercetătorii au descoperit un tip de cancer osos, prezent și la oameni, în femurul unei specii, din care au evoluat broaștele țestoase, care a trăit acum 240 milioane de ani. (NYTimes)

8. Un studiu făcut între 2000 și 2017, pe 662 bărbați, de un institut din Boston, a arătat o creștere a cantității de spermă produsă de cei care au consumat marijuana. (Bloomberg)

9. Într-un arhipeleag izolat din Rusia autoritățile au declarat stare de urgență după ce mai mulți urși polari au invadat insulele. (BBC)

10. Opt miliardari din Asia, care au 90+ de ani controlează, cumulat,o avere de $125 miliarde. (Bloomberg)

Fotografia serii – Primarul Clujului, Emil Boc, conduce galeria la meciul cu Cehia din cadrul FedCup:

Dacă sunteți interesati să sponsorizati Cronica o puteți face prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Produsul Intern Brut al României a crescut cu 5,6% în trimestrul 3 – Cronica serii
Cronica serii – Remaniere masivă a Guvernului făcută de PSD