Klaus Iohannis: Astăzi nu sunt încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat care să formeze un nou Guvern – Cronica serii

1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după consultările cu partidele pentru desemnarea premierului, că astăzi nu sunt încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern. (News.ro)

2. Luna octombrie a acestui an a fost a doua cu cel mai mare număr de decese din ultimul deceniu, după ianuarie 2017, mortalitatea înregistrată fiind cu peste 27% mai ridicată decât media lunilor octombrie din ultimii 6 ani. Din cele 5.897 decese în exces, numai 2.143 au fost puse de autorități pe seama COVID-19 în această perioadă, ceea ce înseamnă că s-a respectat regula din cele 3 luni precedente: la 1 deces pus pe seama Covid, alte 2 decese au fost cauzate suplimentar, comparativ cu anii precedenți, de măsurile anti-Covid, de limitarea accesului pacienților la servicii medicale, în special prin acte normative adoptate în perioada stării de urgență, dar și după. (Profit.ro)

3. Datoria externă totală a României a crescut cu 9,2 miliarde euro în octombrie, la 118,99 miliarde euro, de la 109,78 miliarde euro la 31 decembrie 2019, arată datele publicate luni de Banca Naţională a României. (News.ro)

4. Deficitul de cont a ajuns la 8,78 de miliarde de euro în octombrie față de 9,11 miliarde de euro la 10 luni anul trecut, pe fondul adâncirii deficitului în comerțul cu bunuri și în balanța de venituri primare și al creșterii excedentului pe servicii și în situația veniturilor secundare. Investițiile străine directe sunt în scădere față de anul trecut, în timp ce datoria externă e în creștere. (Profit.ro)

5. Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, după consultările de la Cotroceni, că preşedintele Klaus Iohannis a recunoscut că alegerile au fost câştigate de PSD şi a felicitat această formaţiune. PSD l-a propus pe Alexandru Rafila pentru funcţia de premier, şeful statului apreciind că este o propunere „onorabilă”. Social-democraţii i-au propus preşedintelui un Guvern de uniune naţională. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Galaxy S21+ 5G apare într-o filmare neoficială, în care este succint comparat cu iPhone 12 Pro Max. S21+ va avea un sistem foto similar cu cel folosit de Pro Max, cu diferența că smartphone-ul Samsung va face 3x zoom hibrid cu ajutorul unei camere de 64MP. (Phone Arena)

6. Purtătorul de cuvânt al BEC a anunţat că în şedinţa de luni a Biroului Central Electoral au fost repartizate mandatele de deputaţi şi senatori la nivel naţional. Astfel, PSD are 110 deputaţi şi 47 de senatori, în total 157 de mandate, PNL are 93 de deputaţi şi 41 senatori, în total 134 de mandate, Alianţa USR-PLUS are 55 deputaţi şi 25 de senatori, AUR are 33 deputaţi şi 14 senatori, în total 47 de aleşi, iar UDMR are 21 deputaţi şi 9 senatori, în total 30 de mandate. (News.ro)

7. „Nu ne propunem alegeri anticipate. Ar fi iresponsabil din partea celui care vine cu o astfel de soluţie. Asta nu e o soluţie, este o non-soluţie”, a afirmat Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă luni, după consultările de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, Dan Barna a precizat: „Eu refuz să cred varianta cu plecăm acasă sau alegeri anticipate. USR-PLUS este asumat pentru guvernare”. (News.ro)

8. În luna noiembrie 2020 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 60.183 de imobile, cu 23.492 mai puține față de luna octombrie a anului 2020. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna noiembrie a acestui an este cu 11.823 mai mare față de perioada similară a anului trecut. (Profit.ro)

9. Laboratorul farmaceutic german Curevac a anunţat luni lansarea celei de a treia şi ultima fază a testelor clinice la scară mare, în vederea autorizării vaccinului său împotriva covid-19. Curevac foloseşte, la fel ca şi concurenţii săi Biontech şi Moderna, tehnica ARN-ului mesager în vaccinul său. Studiul la scară mare urmează să aibă loc în Europa şi America de Sud asupra unui număr de ”peste 35.000 de participanţi”, anunţă compania.

10. Amazon vrea să învețe gratuit 29 de milioane de oameni din toată lumea să lucreze cu aplicații cloud până în 2025. Gigantul american va colabora în acest sens cu instituții de învățământ și organizații nonprofit, vizând persoane care nu sunt angajați ai companiei. (WSJ)

Fotografia serii – Președintele Trump s-a alăturat cadeților de la West Point pentru a urmări un meci de fotbal american. Brendan Smialowski/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Europeană: Economia României este estimată să scadă cu 6% în acest an – Cronica serii
Cronica serii – Ana Birchall s-a intalnit cu Mike Pompeo, Secretarul de Stat american

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău