Cronica serii – Rusia aduce rachete nucleare la granița cu Ucraina

1. Simona Halep a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-3, pe americanca Venus Williams calificându-se în optimile de finală ale Australian Open unde o va întâlni pe Serena Williams.

2. România a pierdut, în medie, 6 medici în fiecare zi din 2018. (Hotnews)

3. Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare în apropiere de graniţa cu Ucraina, în zona de litoral a Mării Negre, conform unor noi imagini din satelit. Fotografiile, făcute de ImageSat International, arată plasarea unor rachete nucleare Iskander, cu rază scurtă, în apropierea oraşului Krasnodar, care se află la 434 kilometri distanţă de graniţa cu Ucraina. (News.ro)

4. Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a răspuns acuzaţiilor istoricului Marius Oprea referitoare la unul dintre avocaţii care au ajutat la înregistrarea „PLUS”, partidul din care fostul ministru face parte alături de Dacian Cioloş, precizând că au apelat la sprijinul acestora după ce timp de nouă luni au fost împiedicaţi să îşi înregistreze propriul partid. Voiculescu menţionează că aceştia sunt oameni cu CV-uri serioase în domeniul privat, care erau copii la revoluţie şi că cei din “PLUS” nu au ştiut cine sunt părinţii avocaţilor, pentru că nu obişnuiesc să facă dosare. (News.ro)

5. Prețul locuințelor a crescut cu 1,6% în zona euro și cu 1,5% în Uniunea Europeană, în trimestrul trei din 2018 comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce Italia și România au înregistrat cel mai semnificativ declin din UE, minus 0,8%, respectiv minus 0,7%, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică – Eurostat. (Profit.ro)

6. Rusia a depășit China, ajungând pe locul cinci în lume după rezervele de aur, în condițiile în care sancțiunile occidentale au determinat banca sa centrală să facă achiziții record în 2018. (Profit.ro)

7. Top 5 țări care au cel mai mare procent al turismului în PIB:
1. Malta – 15%
2. Croația – 15%
3. Thailanda – 9.3%
4. Jamaica – 8.9%
5. Islanda – 8.2%

8. Un judecător federal din SUA a găsit vinovate patru femei pentru că au intrat ilegal într-o rezervaţie naturală, încercând să lase mâncare şi apă migranţilor, în deşertul din Arizona. Decizia judecătorului Bernardo Velasco reprezintă prima condamnare împotriva voluntarilor pentru cauze umanitare în ultimii 10 ani. (News)

9. Salariul mediu anual al unui angajat FBI este de $37.000, adică $3083 pe lună. (Quarz)

Numărul serii: 45 de ani au trecut de la lansarea albumului “Mugur de fluier” al formației Phoenix. (News.ro)

Fotografia serii – Simona Halep:

Cronica serii este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Hamas a eliberat 24 de ostatici – Cronica serii
România a devenit lider european la exportul de cereale – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău