Cronica serii – Şase procurori şi-au depus candidatura pentru a ocupa funcţia de procuror-şef al DNA

1. După ce Preşedinţia a anunţat că va convoca CSAT pentru 4 septembrie, Guvernul susţine că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a convoca de urgenţă CSAT pentru avizarea proiectului rectificării bugetare poate periclita nu doar veniturile categoriilor cele mai vulnerabile, adică pensionarii, mamele şi copiii, ci şi accesul pacienţilor la serviciile medicale şi „încă o dată”, îi cere public şefului statului „să acorde importanţa cuvenită proiectului rectificării bugetului pentru 2018 pentru a nu aduce grave prejudicii garantării drepturilor românilor la sănătate, pensie, siguranţă publică şi bunei funcţionări a instituţiilor statului”. (News.ro)

2. Şase procurori şi-au depus candidatura pentru a ocupa funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a anunţat Ministerul Justiţiei. Adina Florea şi Sorin Armeanu şi-au depus dosarele astăzi, cu câteva ore înainte de expirarea termenului limită. „Candidaturile depuse până la data de 24 august 2018, ora 16,30, la Ministerul Justiţiei pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacanță de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt Paula – Nicoleta Tănase, Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea, Andrei Bodean, Adina Florea si Sorin Armeanu”, au anunţat reprezentanţii Ministerului Justiţiei. (News.ro)

3. Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că a fost convins de faptul că protocoalele ilegale dintre SRI şi instituţiile de forţă au încetat să mai existe, dar presa a dezvăluit joi alte asemenea protocoale, iar SRI, „încolţit de evidenţa lor, le-a recunoscut”. Dragnea spune că acestea prezintă “aceleaşi portiţe” prin care ofiţerul se poate strecura ca să ia parte la cercetarea penală şi critică faptul că, întrebat dacă mai există asemenea protocoale, procurorul general Augustin Lazăr a negat. Liderul PSD susţine că ne confruntăm cu o situaţie de neconstituţionalitate şi solicită Comisiei SRI să înceapă urgent o anchetă, iar Inspecţia Judiciară să se autosesizeze în acest caz. (News.ro)

4. Numărul plângerilor depuse în dosarul violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei a ajuns la 705, a anunţat astazi Parchetul General. De asemenea, instituţia precizează că a fost dispusă realizarea unei expertize fizico-chimice asupra substanţelor cu efect iritant-lacrimogen existente în muniţia şi în recipientele ridicate de la sediul Jandarmeriei. (News.ro)

5. Compania aeriană low-cost Ryanair a anunțat că, începând cu 1 noiembrie 2018, toți pasagerii vor trebui să plătească între 6 și 10 euro pentru a putea lua la bordul avionului un bagaj de mână cu greutatea de până la 10 kilograme. Conform cu noile reguli, pasagerii vor putea lua la bord doar „un mic bagaj personal”, care va putea fi depozitat sub scaunul din față. (Profit.ro)

6. Reprezentanţii Ministerului de Interne anunţă că de astăzi persoanele care primesc amenzi contravenţionale pot plăti jumătate din sumă minimă prevăzută de lege în termen de 15 zile, în loc de 48 de ore. Totodată, amenzile nu mai pot fi achitate direct la poliţist, adăugă reprezentanţii MAI.

7. Anul trecut peste 22 milioane de persoane s-au inregistrat pentru cele 50.000 de green carduri acordate de guvernul american în cadrul programului “Loteria Vizelor”. Din 2005, peste 200 milioane persoane din întreaga lume s-au inregistrat pentru acest program. (PewResearch)

8. În căutarea creșterii, Coca-Cola a lansat anul trecut peste 500 de băuturi noi, de la Sprite-ul cu gust de castraveți din Estul Europei, la apă tonică , cu sare și lămâie din Franța și Belgia sau băutură din susan și alune lansată în China. Compania din Atlanta a mai testat Sprite-ul laxativ în Japonia, unde a introdus și prima băutură alcoolică din portofoliu, Coca-Cola Plus Espresso in Australia, iar smoothie-ul vegan din Argentina a fost adus și în Europa. (WSJ)

9. Deși numărul de migranți a scăzut semnificativ în ultimii ani, în 21 din cele 28 de state ale Uniunii Europene, conform ultimului Eurobarometru, alegătorii declară migrația ca principala problema cu care se confruntă continentul, ceea ce alimentează politicile anti-migrație din țările respective. (Axios)

10. Bărbații din România și femeile din Ucraina beau cel mai mult (8,2 unități de alcool și, respectiv, 4,2 unități), arătă un studiu efectuat de Global Burden of Diseases, un proiect al Universității Washington, Seattle. Unul din trei locuitori ai Pământului – 2,4 miliarde de oameni – consumă alcool, arată acest studiu. Un sfert dintre femei și 39% dintre bărbați beau. În Danemarca găsim cel mai mare procent de bărbați și femei care beau (95,3% dintre femei și 97,1% dintre bărbați). Procentele cele mai reduse de bărbați care beau se regăsesc în Pakistan (0,8%), iar la femei in Bangladesh (0,3%). (Hotnews)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
ALDE iese de la guvernare – Cronica serii
Știrile pozitive ale anului 2019. Mai

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău