Cronica serii – Sondaj: PSD și PNL la egalitate în intenția de vot pentru alegerile Europarlamentare

1. PSD şi PNL sunt aproape la egalitate în intenţia de vot pentru alegerile europarlamentare, arată rezultatele unui sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 5-13 martie, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer. Astfel, dintre cei care îşi exprimă o opţiune de vot clară (58,5% din eşantion), 26,9% intenţionează să voteze cu PSD, iar 26,3% cu PNL, urmând Alianţa 2020 USR-PLUS cu 15,3%, ALDE cu 9,3% şi Pro România cu 9,1%. Ar mai depăşi pragul electoral doar UDMR, care ar obţine 5%. (News.ro)

2. Judecătorul Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea susţine că, dacă un referendum despre justiţie nu strânge 50%+1 dintre votanţi „înseamnă că cei care au iniţiat referendumul sunt compromişi şi/sau temă ori unghiul din care este abordată temă justiţiei este una compromisă, care nu interesează marea masă a românilor”. „Indiferent de motiv, un scor sub 50%+1 prezenţa la vot pentru referendum va compromite orice discurs despre justiţie, atât pe cel demagogic, cât şi pe cel axat pe problemele reale din justiţie”, afirmă ea. (News.ro)

3. Prețul carburanților fără taxe în România continuă să fie mai mare decât media Uniunii Europene, iar, în cazul benzinei, scumpirea din ultimele patru săptămâni a fost mai mare decât cea de la nivelul blocului comunitar, potrivit datelor publicației Oil Bulletin a Comisiei Europene. În România, benzina costă în prezent, fără taxe, 0,536 euro pe litru, iar media UE este de 0,518 euro pe litru. Spre comparație, la mijlocul lunii Februarie, benzina era, în România, 0,501 euro pe litru, iar media UE era de 0,497 euro pe litru. (Profit.ro)

4. Primăria Capitalei intenționează să introducă abonamente cu prețuri între 300 de lei și 1000 de lei pe lună pentru utilizarea parcărilor publice în timpul zilei, în funcție de zonă. Pe timp de noapte, utilizarea locurilor de parcare va fi gratuită. (Automarket)

5. Coaliţia guvernamentală a premierului olandez Mark Rutte şi-a pierdut miercuri majoritatea în Camera superioară a Parlamentului, în urma unor alegeri provinciale în care populiştii eurosceptici au înregistrat o ascensiune, la două zile după un atac potenţial ”terorist” la Utrecht. Coaliţia lui Rutte va fi nevoită de-acum să se sprijine pe alte partide pentru a-şi trece legile în Parlament, în timp ce Forum voor Democratie (FvD), formaţiunea lui Thierry Baudet, un populist de dreapta, şi-a făcut o intrare zgomotoasă în Senat, devenind al doilea partid, potrivit unor exit-polluri. (News.ro)

6. eMAG Ungaria şi Extreme Digital, cei doi lideri ai comerţului online din Ungaria, au anunţat fuziunea prin care va apărea una dintre cele mai importante companii de e-commerce din Europa Centrală şi de Est, cu o ţintă de vânzări de un miliard de euro în şase ani. (Profit.ro)

7. Profitul Tencent a scăzut în trimestrul patru al anului trecut cu 32%, mult peste așteptările analiștilor, în condițiile în care compania a nu a putut lansa jocuri noi din cauza blocajului impus de autoritățile chineze. $2,1 miliarde a fost profitul in timp ce veniturile au fost de $12,6 miliarde. (Link)

8. Fostul preşedinte brazilian Michel Temer a fost arestat în cadrul unei investigaţii privind corupţia, a informat presa locală. Fostul preşedinte a negat în repetate rânduri acuzaţiile. Zeci de politicieni şi oameni de afaceri au fost condamnaţi sau sunt puşi sub acuzare ca parte a „Operaţiunii Spălarea Maşinii”. Un alt fost președinte al Braziliei, între 2003 și 2010, Luiz Înácio Lula da Silva, se află în închisoare, fiind condamnat pentru fapte de corupție. (News.ro)

9. Rata șomajului în Australia a ajuns la 4,9%, cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii 8 ani. (Link)

10. Consumul de ceai foarte fierbinte, la peste 60 de grade Celsius și într-o cantitate de minim 700 ml pe zi, aproape dublează riscul apariției cancerului esofagian conform unui nou studiu realizat pe 50.000 de persoane din provincia Golestan, aflată în nord-estul Iranului. (CNN)

Fotografia serii – Un grup de copii așteaptă începerea unui eveniment în săptămâna modei din Seul, Coreea de Sud. Hanna Lassen/Getty Images:

Promo: Până pe 31 martie, profită de oferta BMW X1 Full Option, cu peste 30 de opționale cadou și Avantaj Client 7.555 €. Oferta este disponibilă doar la BMW Auto Cobălcescu. Detalii aici.

Ți-ar mai putea plăcea
Profi depășește Dacia și urcă pe primul loc în clasamentul firmelor private care au cei mai mulţi angajaţi – Cronica serii
OMS: 780 de milioane de persoane ar fi fost infectate cu noul virus la nivel global – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău