Datoria brută a statului urcă puternic, la 47% din PIB – Cronica serii

1. Guvernul se pregătește pentru anul următor cu cea mai mare rezervă de valută (buffer) de până acum. Ca procentaj din PIB, rezerva de valută ar urma să se situeze spre finalul anului la circa 5,5%, echivalentul în valută a 57,8 miliarde lei (11,9 miliarde euro). Actuala rezervă de valută ar urma să fie întărită de intrările, în decembrie, a unor sume semnificative în valută din împrumuturi acordate României de către Comisia Europeană în cadrul programului SURE. Astfel, datoria brută ar urma să crească de la 36,4% din PIB anul trecut la 47% anul acesta, în timp ce datoria netă ar avansa de la 34,6% la 41,5%.

2. Preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat vineri că, în cadrul vaccinării anti-COVID-19, obiectivul este ca în primele şase luni să fie imunizate peste 13 milioane de persoane, ceea ce duce la perspectiva atingerii unei imunizări a populaţiei generale în proporţie de 65-70%. (News.ro)

3. La propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), Guvernul adoptă vineri o hotărâre care prevede redeschiderea piețelor agroalimentare organizate în spații închise, o serie de excepții de la restricțiile de circulație pentru alegători și persoanele implicate în organizarea alegerilor parlamentare, precum și lista actualizată a statelor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat. (Profit.ro)

Una din Cronica Externa:  Anthony Fauci, expertul în boli infecțioase al guvernului SUA, a declarat că Marea Britanie nu a fost la fel de riguroasă ca Statele Unite în procesul de aprobare a vaccinului împotriva COVID-19. ”Dacă te grăbești și acționezi superficial, oamenii nu vor dori să fie vaccinați” a spus dr. Fauci. (BBC)

4. Din 12 decembrie se va putea ajuge cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, anunță CFR Infrastructura într-un comunicat. 72 de trenuri vor circula 24 de ore din 24, iar durata unei călătorii va fi de 20-23 de minute. (Link)

5. Directorul serviciilor naţionale americane de informaţii (DNI) John Ratcliffe denunţă, într-un editorial publicat în Wall Street Journal (WSJ), furtul de către China al unor secrete din domeniile afacerilor şi tehnologiei Apărării americane şi cataloghează China drept ”cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei şi libertăţii în lume după al Doilea Război Mondial”. (News.ro)

6. Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda – un tronson de aproape 15 kilometri dintre nodul rutier Sebeș și Alba Iulia – a fost deschis traficului, joi după-amiază, fiind impusă o restricție de viteză de 100 de kilometri pe oră. Acest tronson trebuia finalizat în 2016. (Profit.ro)

7. Kimberly Reed, șefa agenției de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank, va veni luni în România pentru a discuta acordul semnat în octombrie cu Guvernul de la București privind potențiala finanțare a unor proiecte românești din domeniul energiei și infrastructurii. Reed va vizita și centrala nucleară Cernavodă, principala țintă a acordului, a anunțat ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: JavaScript și Python rămân cele mai populare limbaje de programare în 2020, urmate de Java, conform datelor GitHub. De o creștere vizibilă în popularitate se bucură TypeScript, care a crescut cu 40% și a urcat într-un an de pe locul 7 pe locul 4. (VentureBeat)

8. Economia americană a adăugat 245.000 noi locuri de muncă în noiembrie. Este a șaptea luna consecutivă de creștere. Șomajul a scăzut la 6,7%. (WSJ)

9. Cercetătorii de la Institutul pentru Neuroştiinţă din Olanda au efectuat mai multe experimente de succes care au presupus implanturi în creierul mai multor maimuţe şi spun că acestea reprezintă un pas mai aproape de restabilirea vederii în cazul oamenilor care au pierdut-o la moment dat. (News.ro)

10. În perioada de izolare din cauza pandemiei, 35% dintre români au citit cărţi, iar 88% au ascultat muzică pe diferite dispozitive, potrivit studiului „Tendinţe ale consumului cultural în pandemie”. (G4Media)

Fotografia serii – Globuri pentru pomul de Crăciun cu „mască”, puse la vânzare în Krasnoyarsk, Rusia. Andrei Samsonov/Tass:

Ți-ar mai putea plăcea
Transparency International: România rămâne una dintre cele mai corupte țări din Uniunea Europeană – Cronica serii
Cronica serii – Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău