David Popovici: Nu am de gând să mă retrag – Cronica dimineții

1. David Popovici a declarat, duminică seară, la revenirea în ţară după Mondialele din Singapore, că iubeşte în continuare înotul, astfel că nu sunt şanse să se retragă, şi că s-a simţit bine văzând că drapelul României a fost mai sus decât de exemplu cel al SUA. Popovici a mai spus că nu crede că statul face tot ce ar putea pentru ca sportul să devină prioritate naţională. (News.ro)

2. Actuala lipsă a unui sistem centralizat de programări, la nivel național, gestionat de către Casa de Asigurări de Sănătate, ca furnizor de servicii, va fi rezolvată în curând, a devlarat președintele CNAS, Horațiu Moldovan. Acesta a anunțat că CNAS va pune la dispoziția populației, la dispoziția pacienților, o astfel de platformă, foarte simplă, de programări. (Digi24)

3. România este lider în clasamentul european în ceea ce privește artileria tractată, devansând atât statele membre NATO, cât și țările din afara organizației, inclusiv Ucraina. România se impune ca putere europeană în domeniul artileriei tractate, cu peste 700 de unități gata de luptă. Aceste resurse, din perioada Războiului Rece, sunt încă esențiale pentru doctrina militară a țării. România dispune de 720 de unități de artilerie tractată, fiind urmată, în clasamentul european, de Grecia (698 unitați), Finlanda (667 unități), Ucraina (615 unități), Bosnia-Herțegovina (457 unități) și Ungaria (295 unități). (Profit.ro)

Din Cronica de Carte: Cu ajutorul donațiilor, BookTruck a reușit să cumpere a treia dubiță, care urmează să devină o bibliotecă mobilă pentru copiii din mediul rural. Campania de strângere de bani continuă pentru a se reuși amenajarea acesteia (Link)

4. Deși înmatricularile de autoturisme din România au înregistrat în luna iulie un avans, după mai multe luni consecutive de scădere, care a surprins piața, pe segmentul de mașini electrice s-a înregistrat o nouă scădere masivă, cu aproape 18 procente, care arată cât de mare a fost impactul suspendării Rabla. (Profit.ro)

5. Blocul Patriotic al Socialiştilor, Inima şi Viitorul Moldovei (pro-rus) a fost înregistrat pentru alegerile parlamentare în Republica Moldova, preconizate să aibă loc la 28 septembrie, decizia fiind aprobată duminică de Comisia Electorală Centrală, transmite presa de la Chișinău. (Hotnews)

6. Până în 2030, Polonia va avea mai multe tancuri decât Marea Britanie, Germania, Franța și Italia la un loc, după ce Varșovia a semnat un alt acord de miliarde de euro cu o companie sud-coreeană de apărare pentru achiziționarea de tancuri K2. Noul acord va duce numărul total de tancuri ale Poloniei la 1.100 până în 2030, inclusiv 61 produse pe plan intern. (Digi24)

Din Cronica de Mediu: Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, transmite că România se confruntă cu o problemă gravă de mediu în sudul țării, unde peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deşert sau urmează să se deşertifice. Oficialul din Guvern afirmă că una dintre soluţiile „evidente” pentru rezolvarea acestei probleme o reprezintă împăduririle. (Digi24.ro)

7. Un consilier de rang înalt al preşedintelui Donald Trump a acuzat duminică India că ar finanţa efectiv războiul Rusiei în Ucraina prin achiziţiile de petrol rusesc, într-un nou episod de escaladare a presiunii Casei Albe asupra New Delhi-ului. (News.ro)

8. Șeful Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării, Kirillo Budanov, a evocat patru scenarii în care Ucraina ar putea ajunge în urma războiului cu Federaţia Rusă. Primul scenariu este similar celui al Georgiei, când Ucraina nu ar primi un sprijin stabil din partea Occidentului, s-ar confrunta cu instabilitate, cu o redresare lentă postbelică, cu un eşec al integrării europene şi ar aluneca din nou pe orbita Kremlinului. Al doilea scenariu este cel al Israelului: transformarea ţării într-o „fortăreaţă”, cu o modernizare militară rapidă, cu sprijin economic şi politic puternic şi continuu pentru Ucraina din partea aliaţilor săi, dar fără o prezenţă semnificativă a unor trupe străine. Al treilea scenariu este cel al Coreei de Sud. Acesta nu prevede aderarea Ucrainei la NATO şi nici recuperarea teritoriilor ocupate, dar dacă se reuşeşte asigurarea prezenţei trupelor aliate pe teritoriul Ucrainei şi obţinerea unor garanţii solide din partea SUA, atunci 80% din teritoriul aflat sub controlul Kievului va putea fi locuit, putându-se dezvoltă şi asigurându-se o anumită securitate în acest teritoriu. Al patrulea scenariu este cel al Belarus, când SUA ar refuza să-şi mai ofere sprijinul, Europa nu s-ar mai mobiliza, iar Ucraina, la cerinţele Moscovei, s-ar transforma într-un stat vasal. În acest caz, Rusia ar câştiga războiul, Occidentul s-ar diviza, iar ordinea mondială ar fi subminată irevocabil. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Lando Norris l-a devansat pe colegul său de la McLaren, Oscar Piastri, şi a câştigat Marele Premiu al Ungariei la Formula 1.

9. Guvernul statului Victoria din Australia intenționează să legifereze dreptul la muncă hibridă, o inițiativă care a stârnit opoziția grupurilor de afaceri. Premierul Jacinta Allan a anunțat că angajații ar putea beneficia, prin lege, de posibilitatea de a lucra de acasă cel puțin două zile pe săptămână. (Libertatea)

10. O femeie de 27 de ani din Noua Zeelandă a fost arestată după ce un șofer de autobuz a descoperit că transporta o fetiță de doi ani într-unul din bagaje. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Un nor neobișnuit a apărut pe cer deasupra orașului Lianyungang, în provincia Jiangsu din China. Geng Yuhe / VCG / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
România a ocupat în ultimul trimestru din 2020 prima poziție în UE la numărul de ore lucrate săptămânal de către angajați – Cronica dimineții
România urcă o poziție, pentru al doilea an consecutiv, și ajunge pe locul 43 în clasamentul mondial privind Indicele de Progres Social 2022 – Cronica dimineții