David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber cu cel mai bun timp din semifinale – Cronica Sportivă

1. Oţelul Galaţi a reuşit să încheie surprinzător la egalitate, în deplasare, scor 0-0, meciul cu  Universitatea Craiova, în etapa a doua a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. FC Botoşani a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, meciul disputat în compania formaţiei Petrolul Ploieşti, în cadrul etapei a doua din Superligă. În al 11-lea minut al prelungirilor, Grozav a trimis pe lângă poartă un penalty. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. Alexandra Maria Hudea a deschis drumul spre medalii pentru Team România la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Maribor 2023, cu un bronz în proba de 3.000 de metri.

4. Mijlocaşul croat Damjan Djokovic nu va putea juca pentru echipa FCSB în meciul de miercuri, de la Sofia, cu ŢSKA 1948, fiind suspendat. News.ro

5. Edinson Cavani a acceptat să se alăture echipei argentiniene Boca Juniors pentru sezonul următor.

6. Atacantul austriac Marcel Sabitzer a semnat luni un contract cu echipa germană Borussia Dortmund.

7. UEFA a stabilit luni brigada de arbitri care va conduce meciul de miecuri, de la Sofia, din Conference League, dintre ŢSKA 1948 Sofia şi FCSB. Central va fi italianul Luca Pairetto. News.ro

8. Echipa de handbal feminin Minaur Baia Mare a fost învinsă în cantonamentul de la Székesfehérvár (Ungaria), de naţionala Japoniei, scor 32-28, în al doilea amical cu adversara niponă.

9. Fostul atacant englez Trevor Francis, primul jucător britanic transferat pentru mai mult de un milion de lire sterline, a murit luni, la vârsta de 69 de ani.

10. Echipa de baschet masculin Rapid Bucureşti a anunţat transferul jucătorului Bel Altit, originar din Israel, dar care are şi cetăţenie română.

11. Paris Saint-Germain a acordat clubului saudit Al-Hilal permisiunea de a discuta cu Kylian Mbappé, pentru o sumă de transfer de 300 de milioane de euro pentru echipa franceză. News.ro

12. Posibilele adversare ale echipelor românești în turul III preliminar din Conference League:

  • Farul / Urartu (Armenia) – Flora Tallin (Estonia)
  • Sepsi / CSKA Sofia (Bulgaria) – Turpedo Kutaisi (Georgia) / Aktobe (Azerbaidjan)
  • FCSB / CSKA 1948 Sofia (Bulgaria) – FC Nordsjaelland (Danemarca)
  • CFR Cluj / Adana Demirspor (Turcia) – Osijek (Croaţia) / ZTE FC (Ungaria)

13. David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber cu cel mai bun timp din semifinale, la Campionatul Mondial de nataţie de la Fukuoka. 

14. Simona Halep, care este suspendată provizoriu de anul trecut pentru dopaj, a urcat un loc în clasamentul WTA. Ea ocupă acum poziţia 54, cu 1000 de puncte.

15. Proprietarul grupării Tottenham, Joe Lewis i-ar fi cerut preşedintelui Daniel Levy să-l vândă pe Harry Kane în această vară dacă atacantul englez refuză să semneze un nou contract.

16. Fost fundaş al echipei Olympique Lyon, Jason Denayer va juca în Arabia Saudită la Al-Fateh.

17. Una dintre cele mai talentate tinere voleibaliste din România, Lidia-Paula Partnoi va juca pentru campioana României, CSM Alba Blaj.

18. Baschetbalistul Kyle Anderson, de la Minnesota Timberwolves, a obţinut cetăţenia chineză prin naturalizare. News.ro

19. Sârbul Novak Djokovic s-a retras de la turneul de categorie ATP Masters 1000 de la Toronto, din cauza oboselii.

20. Programul transmisiunilor de marți:

  • 12:00 – Tenis WTA – Hamburg – Digi Sport 2
  • 12:00 – Tenis WTA – Varșovia – Digi Sport 4
  • 13:00 – Tenis WTA – Lausanne – Digi Sport 3
  • 20:00 – Tenis ATP – Atlanta – Atlanta Open – Prima Sport 3
Ți-ar mai putea plăcea
Bayern München si PSG pot deveni azi campioanele Germaniei, respectiv Franței – Cronica Sportivă
Azi se joacă România – Macedonia de Nord, în preliminariile CM 2022 | Ieri, România – Olanda 1-1 la CE U21 – Cronica sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău