Deficitul comercial al României a crescut cu 21,8% în primele şase luni – Cronica serii

1. Deficitul comercial al României a crescut cu 21,8% în primele şase luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 7,69 miliarde de euro. (News.ro)

2. Economia Regatului Unit s-a contractat în al doilea trimestru. Este pentru prima oară, din 2012, când Marea Britanie are un trimestru cu scădere. (AP)

3. Suprafața fondului forestier național a crescut, în ultimii cinci ani, cu 38.477 de hectare, de la 6.544.588 hectare în 2014, la 6.583.065 hectare, la finalul anului 2018. (Profit.ro)

4. Americanii iși refinanțează creditele ipotecare după ce dobânda a scăzut de la 5%, cât era în noiembrie anul trecut, la 3,6%. (WSJ)

5. NATO a anunțat că o actualizare programată de mult timp la instalaţia de apărare antirachetă balistică de tip Aegis Ashore de la Deveselu, în România, a fost încheiată cu succes azi. (News.ro)

6. Luxemburg va fi prima țară din Europa care va legaliza producția și consumul de cannabis. (TheGuardian)

7. Criticul de artă şi scriitorul Pavel Şuşară, regizorul de teatru Bogdan Budeş şi arhitectul Dragoş Coste au fost reclamaţi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării de către mai multe asociaţii. Aceştia sunt acuzaţi că au postat pe reţelele de socializare mesaje denigratoare şi discriminatorii la adresa femeilor şi a mişcării feministe din România. (News.ro)

8. Turiștilor nu le va mai fi permis să stea pe Spanish Steps, treptele aflate în Piazza di Spagna, Roma. (Link)

9. Un papagal de dimensiunea unui copil de 3-4 ani (1 metru înalțime) a trăit în Noua Zeelandă acum 23 milioane de ani. (Link)

10. Autoritățile din Barcelona au confirmat că femeile pot înota topless în piscinele municipalității. (CNN)

Fotografia serii – Coperta ultimului număr Bloomberg BusinessWeek:

Ți-ar mai putea plăcea
Record absolut de persoane vaccinate, peste 86.000 cu prima doză – Cronica serii
Sute de persoane protestează, luni, în Bucureşti şi în marile oraşe din ţară faţă de noile restricţii impuse de Guvern – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău