Deputații moldoveni l-au demis pe șeful serviciului secret și pe cel al departamentului AntiCorupție – Cronica dimineții

1. Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a dezbătut si aprobat o serie de modificări la Statutul USR, care vor fi supuse aprobării Congresului. Principala modificare priveste modul de alegere a presedintelui USR, în sensul ca acesta să fie ales de toţi membrii partidului, prin vot egal, direct, secret si liber exprimat. (News.ro)

2. Parlamentul de la Chişinău i-a revocat din funcţie pe directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu, şi pe directorul Serviciului de Informaţie şi Securitate, Vasile Botnari. (News.ro)

3. Estimarile arată că, în urmatorii doi ani, numărul conaționalilor noștri cu vârsta de minim 65 de ani îl va depași, pentru prima oara, pe cel al adolescenților sub 15 ani. (Link)

4. Dacian Cioloș este singurul politician român care a luat poziție față de ce se întâmplă în Republica Moldova. Cioloş și-a anunţat sprijinul pentru noul premier al Republicii Moldova, Maia Sandu, exprimându-și încrederea că aceasta are capacitate de a ţine Republica Moldova pe calea europeană. (News.ro)

5. Google, Apple, Facebook și Amazon au cheltuit anul trecut $55 milioane pe lobby, de două ori mai mult decât in 2016. (NYTimes)

6. Doar 8% din populația feminină a planetei trăiește în țări cu un index “bun” pentru egalitatea dintre sexe. (TheEconomist)

7. Cel mai bine vânduți 11 autori au vândut 24,5 milioane cărți în Statele Unite, în ultimul an. Valoarea cărților vândute a fost de $283 milioane. James Patterson a ocupat primul loc, câștigând $86 milioane de pe urma celor 4,8 milioane cărți vândute doar în SUA. (Forbes). Despre cărți puteți citi mai multe în Cronica de Carte, ce va fi publicată astăzi.

8. 50% dintre femeile americane cu vârsta intre 15 și 44 de ani nu au copii. Procentul crește la 54,2% pentru 25-29 ani, de la mai puțin de 33%, cât era in 1976. (Link)

9. Oman va introduce, din 15 iunie, o taxă de 100% pe alcool, carne de porc, tutun și băuturi energizante, iar băuturile carbogazoase vor avea o taxă de 50%. (Bloomberg)

10. Casa Albă a cheltuit aproape $1 milion pe închirierea, pentru două zile, a patru mașini Mercedes E classe. Mașinile au fost închiriate de la o firmă de pompe funebre din Dublin pentru vizita președintelui Trump în Irlanda. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Coperta ultimului număr din TIME:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Fiscul cere tinerilor căsătoriți detalii despre fotografii și muzicienii care au prestat la nuntă
Vasile Bănescu: Homosexualitatea nu va fi niciodată acceptată în creştinismul ortodox – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău