Diego Armando Maradona a murit – Cronica serii

1. Diego Armando Maradona a murit joi, la vârsta de 60 ani, conform presei argentiniene. Maradona ar fi suferit un stop cardiorespirator. La începutul acestei luni, Maradona a suferit o intervenție chirurgicală pe creier pentru îndepărtatea unui cheag de sânge. (Gazzetta)

2. Președintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va intra în carantină totală după alegerile parlamentare din 6 decembrie noiembrie, deoarece măsurile de carantină locală au dat rezultate în localitățile în care numărul de cazuri explodase. „Să fie clar, nu există nicio intenție de lockdown după alegeri”, a spus președintele într-o conferință de presă. (G4Media)

3. Aproape toate județele cu rată mare de infectare cu COVID-19 înregistrează ușoare scăderi, potrivit ultimului bilanț publicat de autorități. O explicație este că în multe din aceste județe au fost luate măsuri stricte, inclusiv carantină. În plus, cazurile din focare nu sunt luate în considerare la calculul incidenței la mia de locuitori în ultimele 14 zile. (Link)

4. Un procent de 58% dintre intreprinderile mici şi mijlocii mai au bani de supravieţuire numai pentru una-două luni, potrivit barometrului Sierra Quadrant, care arată că problemele firmelor s-au acutizat în noiembrie. Scăderea vânzărilor, accentuarea blocajului financiar şi, în general, contracţia la nivel de business şi consum, au influenţat în mod semnificativ finanţele companiilor, mai ales a celor mici şi mijlocii”. (News.ro)

​5. Restaurantele, pensiunile și alte firme din domeniul HoReCa vor putea obține, din anul 2021, noi ajutoare de stat pentru a compensa o parte din pierderile suferite ca urmare a pandemiei coronavirus COVID-19 în anul 2020, printr-o schemă în valoare totală de 500 de milioane de euro, a anunțat, miercuri, ministrul Economiei. (StartupCafe)

6. Comisia juridică din Camera Depuțaților a întocmit un nou raport de adoptare pentru proiectul de lege inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care propunea ca persoanele acuzate de evaziune fiscală să nu mai fie urmărite penal dacă achită integral prejudiciul plus 20% din suma datorată. Proiectul prevede acum că, în cazul prejudiciilor sub 100.000 euro achitate, pedeapsa va putea consta doar în amendă, iar în cazul prejudiciilor sub 50.000 euro achitate, va fi aplicată doar amenda. Toate persoanele inculpate pot scăpa de închisoare dacă una dintre ele achită integral prejudiciul, majorat cu 20%, inclusiv în cazul recidivei. (Profit.ro)

7. Un sondaj Novel Research realizat la la comanda PNL relevă că în opinia a 40,5% dintre repondenţi niciun alt partid nu ar fi putut realiza o guvernare mai bună decât PNL, 31,5 % indică alte partide, iar 18,5% declară că nu ştiu dacă un alt partid politic ar fi putut guverna mai bine. (News.ro)

8. Guvernul bulgar, până acum reticent să impună restricţii, s-a hotărât să închidă şcolile, restaurantele şi centrele comerciale, în contextul în care spitalele sunt depăşite de o ”explozie” a numărului de infecţii cu noul coronavirus. (News.ro)

9. Oamenii de știință au descoperit depozite de microplastic pe muntele Everest, la peste 8.000 de metri altitudine. Fibre de poliester, acril, nylon și polipropilenă au fost găsite pe munte, iar cercetătorii au două ipoteze: provin fie de la echipamentele de munte de înaltă performanță care utilizează acest materialele, fie au fost aduse de vânt. (Link)

10. Unul din liderii partidului de guvernământ din India a făcut o plângere la poliție pe numele a doi executivi Netflix din această țară, din cauza unei scene din filmul “A Suitable Boy”, în care o tânără indiană sărută un tânăr musulman într-un templu hindus. Cei de la Netflix sunt acuzați că promovează, astfel, o conspirație islamofobă numită “love jihad,” care susține că femeile hinduse sunt convertite la religia musulmană sub pretextul căsătoriei. (TechCrunch)

Fotografia serii – Diego Maradona ridicând trofeul după ce naționala Argentinei, al cărei căpitan a fost, a devenit campioană mondială în 1986, la turneul final din Mexic. Bob Thomas / Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Ciolacu consideră că s-au îndeplinit toate cerinţele iniţiale ale liderilor de sindicat din educaţie – Cronica serii
Klaus Iohannis: Va fi necesară prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău