Din 2000 până acum, Apple a obținut 248 de brevete pe zona auto – Cronica de Tehnologie

1. Din 2000 până acum, Apple a obținut 248 de brevete pe zona auto, care arată cât de mult se concentrează compania americană pe acest segment. Brevetele Apple vizează, printre altele, tehnologia V2X (vehicle-to-everything) și aspecte ce țin de confortul pasagerilor. (Nikkei)

2. Intel va produce cipuri pentru MediaTek, care devine primul client important pentru Intel Foundry Services. MediaTek, care este al patrulea designer de cipuri, după Broadcom, Nvidia și Qualcomm, cu venituri de $17.6 miliarde anul trecut, va colabora în continuare și cu TSMC. (The Register)

3. Cercetătorii chinezi au reușit să dezvolte o rețea neuronală moleculară bazată pe circuite din ADN sintetic, folosind  512 catene de ADN sintetic. O astfel de rețea poate funcționa autonom și se poate adapta ca răspuns la schimbările care survin. (TechXplore)

4. Un deficit global de fibră optică, care contribuie la creșterea prețurilor și a timpilor de așteptare, afectează în special Europa, India și China. Din martie 2021, prețul fibrei optice a crescut cu 70%, ajungând acum la $6.30 pe kilometru. (FT)

5. China a obligat 100 de mari companii care operează în Shenzhen să funcționeze într-o „buclă închisă” vreme de șapte zile, pentru a combate răspândirea infectărilor cu COVID-19. Au fost afectați, printre alții, Foxconn, Huawei, ZTE și DJI. (Bloomberg)

6. Netflix a adăugat în aplicația de iPhone un buton care direcționează utilizatorii către site-ul serviciului pentru crearea unui cont. Această funcție este posibilă după ce, în urmă cu câteva luni, Apple a început să permită aplicațiilor de tip reader să includă link-uri către pagini externe pentru abonare și plată. (Profit.ro)

7. Google, Microsoft, Meta și Amazon cer autorităților să se renunțe la folosirea „leap second” – o secundă care se adaugă uneori pentru a sincroniza ceasurile cu rotația efectivă a Pământului. Companiile de tehnologie spun că această abordarea creează mult mai multe probleme decât beneficii și arată că, și fără această secundă adăugată, sincronizarea orei cu rotația Pământului va rămâne la fel cel puțin 2.000 de acum. (Cnet)

8. Bitfinex și Tether au lansat o aplicație de comunicare video P2P, numită Keet. Aceasta folosește un protocol criptat numit Holepunch și este disponibilă în alpha. Keet oferă funcții obișnuite pentru aplicațiile de chat, precum comunicarea video și în scris, sau partajarea fișierelor. (The Block)

9. Apple și Koss s-au înțeles înainte să se ajungă la un proces între cele două companii. În 2020, Koss a acuzat Apple (și alte companii) că-i folosesc tehnologiile licențiate pentru căști wireless fără să plătească. Nu au fost făcute publice clauzele înțelegerii. (Profit.ro)

10. Meta anunță “Music Revenue Sharing”, un program prin care creatorii de conținut pot câștiga bani, dacă adaugă muzică licențiată la clipurile video pe care le postează pe Facebook. Creatorii primesc 20% din veniturile generate astfel, însă, programul nu este valabil pentru Reels și clipurile mai scurte de un minut. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Producătorii de smartphone-uri au probleme cu implementarea Android 12, din cauza numeroaselor bug-uri cu care a fost livrat de Google – Cronica de Tehnologie
În această seară începe WWDC 2022, conferința celor de la Apple – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău