Dobânda anuală efectivă medie la creditele pentru locuințe a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii aproape patru ani – Cronica dimineții
1. Dobânda anuală efectivă medie la creditele pentru locuințe a scăzut cu 1,2 puncte procentuale în ultimele două luni, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii aproape patru ani. Băncile continuă să practice dobânzi sub rata inflației, atât la depozite, cât și la credite. (Profit.ro)
2. Industria manufacturieră românească dă semne de redresare, cu o primă poziționare a indicelui PMI în teritoriul de expansiune în ultimii doi ani. De asemenea, indicele de încredere în economie a crescut în iulie, pe fondul îmbunătățirii moralului consumatorilor, precum și al managerilor din retail, dar rămâne sub pragul semnal și continuă să sugereze o contracție a economiei. Firmele și-au crescut și intențiile de angajare. (Profit.ro)
3. Dobânzile suverane pe termen lung ale României au scăzut ușor în debutul săptămânii, după publicarea raportului prin care agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, cu anumite rezerve, ratingul suveran al României la BBB-, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor (investment–grade). În același timp, dobânzile pe termen scurt și mediu nu au înregistrat fluctuații semnificative, în contextul în care vineri, 7 august, urmează, după închiderea piețelor financiare în SUA, o nouă evaluare a României, de data aceasta din partea Moody’s. (Cdg)
4. Intervenția de urgență pe Dunăre, care a presupus dinamitarea stâncii submerse Pârjoaia, a dat primele rezultate concrete. Administrația Națională Apele Române anunță că „scăderea Dunării s-a oprit”. Reprezentanții Centralei Nucleare din Cernavodă au precizat că efectele aceste acțiuni vor fi vizibile în zilele următoare. „Vom vedea mâine mai exact ce efecte sunt, dar prin acțiunea de la Bala am mai câștigat în mod clar câteva zile” susține Romeo Urjan, directorul Centralei Nucleare din Cernavodă. (Cotidianul)
5. Deputații au adoptat legea pentru reforma ANI, jalon de 770 de milioane de euro în PNRR. În Comisia juridică au fost făcute modificări, două dintre ele fiind propuse de PSD și AUR: persoanele cu decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese își pierd automat funcția, chiar dacă abaterea a fost constatată înainte de intrarea în vigoare a legii, iar soții, soțiile, dar și partenerii demnitarilor trebuie să depună declarații de avere și de interese. Proiectul merge la Senat care este cameră decizională. (Hotnews)
Din Cronica Sportivă: FCSB și Farul Constanţa au terminat la egalitate, scor 2-2, în ultimul meci al etapei a 3-a din Superliga. Vezi aici cele mai importante faze. U Cluj a trecut de FC Botoșani cu 2-1, într-un meci din etapa a treia a Superligii de fotbal. Vezi aici cele mai importante faze.
6. Seceta extremă și temperaturile deosebit de ridicate aduc primele măsuri drastice pe teritoriul României. Compania de apă RAJA Constanța a anunțat raționalizarea apei potabile în localitatea Mihail Kogălniceanu, aceasta devenind prima localitate din țară unde furnizarea este sistată complet pe timpul nopții pentru a permite refacerea rezervelor din sistem. (Libertatea)
7. Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, luni, cinci dintre HG-urile atacate de PSD, iar Guvernul acuză că măsuri importante pentru accesul tinerilor pe piaţa muncii, gestionarea fondurilor europene şi încasarea de venituri sunt blocate. Executivul a subliniat şi calendarul strâns în care s-au judecat plângerile PSD şi anunţă că va ataca decizia magistraţilor cu recurs. (News.ro)
8. Belgia a devenit în iulie complet dependentă de Rusia pentru importurile de gaze naturale lichefiate (LNG), după ce conflictul din Orientul Mijlociu a redus semnificativ livrările alternative către Europa. Situația evidențiază dificultățile UE în eliminarea dependenței energetice de Moscova, în contextul în care perturbările de pe piața globală au determinat mai multe state europene să majoreze achizițiile de LNG rusesc, în pofida planurilor de renunțare treptată la aceste importuri până în 2027. (Bloomberg)
9. Fostul comandant al armatei ucrainene, Valeri Zalujni, în prezent ambasador în Marea Britanie, a declarat luni că nu crede în perspectiva aderării Ucrainei la NATO şi a îndemnat la concentrarea eforturilor asupra dezvoltării altor alianţe de securitate. „Cunosc foarte bine NATO. Timp de vreo 12 ani, probabil, m-am ocupat personal de adoptarea standardelor NATO şi am ascultat în fiecare an poveşti despre faptul că, în curând, vom adera la NATO. Din păcate, nu vom adera niciodată la această organizaţie!”, a subliniat generalul Valeri Zalujni în cadrul unei discuţii privind integrarea euroatlantică, la reuniunea generală a ambasadorilor Kievului. (News.ro)
10. Moscova este deschisă negocierilor privind Ucraina, cu condiţia ca statele occidentale să adopte o abordare constructivă şi matură, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe, Mihail Galuzin, într-un interviu acordat agenţiei de presă de stat TASS. „Menţinem contacte şi comunicăm direct cu cei care sunt capabili să influenţeze regimul de la Kiev”, a spus oficialul rus. (News.ro)
Fotografia dimineții – Un urs polar se răcorește pe cuburi de gheață la Grădina Zoologică din Praga. Michal Čížek / AFP / Getty:

