Dobânzile la care se poate împrumuta statul au scăzut semnificativ astăzi, în prima parte a zilei – Cronica serii
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR, a ajuns la 5,2688 lei, de la 5,2180 lei, curs înregistrat marți.
1. Căderea guvernului de coaliție condus de Ilie Bolojan ar putea complica discuțiile privind reducerea deficitului bugetar pe anul următor, a avertizat astăzi agenția de evaluare financiară S&P, prima dintre cele trei mari agenții de rating care transmite un mesaj după demiterea guvernului prin moțiune de cenzură în Parlament. (Profit.ro)
2. Dobânzile la care se poate împrumuta statul au scăzut semnificativ astăzi, în prima parte a zilei, cu 20 de puncte de bază, la 7,17%, nivel la care nu s-au mai situat de peste o săptămână, ajutate de un context extern favorabil la nivel global, optimism în războiul SUA-Iran, care a susținut o evoluție pozitivă a celor mai multe active europene. (Profit.ro)
3. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, la o zi după ce Guvernul Bolojan a căzut prin moțiunea de cenzură depusă de AUR și social-democrați, că partidul pe care îl conduce „este deschis și are toate variantele în față” pentru viitoarea guvernare. Grindeanu a dat, însă, de înțeles că membrii PSD nu și-ar mai dori să intre la guvernare cu USR și a punctat, clar, că respinge ipoteza unei majorități cu AUR. (Digi24)
4. Președintele USR, Dominic Fritz, s-a întâlnit miercuri cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, potrivit unor surse politice. Surse din interiorul partidului au confirmat ca Fritz a mers miercuri la Cotroceni. Conform surselor citate, liderul USR i-a transmis lui Nicușor Dan că exclude o viitoare alianță cu PSD. președintele l-a ascultat, fără să facă vreo propunere sau să sugereze o cale de reconciliere, o reîntoarcere spre PSD, de exemplu (Hotnews). Uniunea Salvați România (USR) va merge la consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan cu varianta unui guvern minoritar alături de PNL și UDMR, spun surse politice din interiorul partidului. Nu este exclus ca și minoritățile naționale să fie cooptate într-o astfel de formulă. (Cotidianul)
5. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a fost întrebat de scenariul vehiculat, formarea unui guvern PSD-UDMR, alături de partidele mici din Opoziție, SOS, POT, PACE. Acesta a răspuns că pe lângă aritmetica parlamentară, trebuie văzut „raționamentul” formării unei astfel de construcții. Opțiunea principală a UDMR este refacerea Coaliției, asta deși liderul Uniunii spune că îl cunoaște pe Ilie Bolojan, și nu se va răzgândi. (Cotidianul)
Din Cronica de Tehnologie: Cu o cotă globală de 6%, iPhone 17 a fost cel mai bine vândut smartphone în primul trimestru al anului. Acesta s-a vândut mai bine decât modelele Pro ale celei mai noi serii de smartphone-uri Apple, după upgrade-urile semnificative, precum ecranul îmbunătățit și dublarea spațiului de stocare al versiunii de bază. (Counterpoint Research)
6. Damen Shipyards Mangalia, cu acționariat olandez, a notificat Sindicatul Liber „Navalistul”, ITM Constanța și AJOFM Constanța că vrea să-i concedieze pe toți cei 1.011 angajați ai Șantierului Naval Mangalia. (Profit.ro)
7. Președintele Nicușor Dan a anulat recepţia de la Palatul Cotroceni de Ziua Europei. Recepţia urma să aibă loc, sâmbătă, 9 măi, la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei. Potrivit anunțului făcut de Palatul Cotroceni, „această decizie a fost luată în considerarea contextului politic actual şi a evoluţiilor recente, care impun concentrarea totală a eforturilor instituţionale către identificarea unor soluţii pentru gestionarea actualei situaţii”. (Hotnews)
8. Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, susţine că are încredere în autorităţile de la Chişinău şi în preşedinta Maia Sandu atunci când spun că nu îşi doresc o soluţionare militară a diferendului transnistrean, declaraţiile sale intervenind în contextul în care oficialii ruşi acuză tot mai des o presupusă ameninţare venită din partea Chişinăului. (News.ro)
9. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat miercuri că Ucraina va lua o decizie asupra acţiunilor sale viitoare, în contextul în care Rusia continuă atacurile asupra zonelor-cheie ale frontului, precum şi atacurile aeriene, încălcând un armistiţiu iniţiat de Kiev. (Digi24)
10. Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, miercuri, un mesaj de mulţumire pentru toţi românii care au suportat ”neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanţelor ţării”, el adăugând că ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preţ pentru reconstrucţie şi bunăstare în viitor. Bolojan, demis marţi prin moţiune de cenzură, afirmă că a fost o onoare să deţină funcţia de premier pentru zece luni, dar a adăugat că, dacă ”ataci privilegii şi aprinzi lumina, reacţiile sunt pe măsură”. (News.ro)
