După aproape 20 de ani, Guvernul crește redevențele petroliere – Cronica dimineții

1. Redevențele pe exploatarea resurselor de țiței și gaze naturale ale României, nemodificate din anul 2004, de la privatizarea Petrom, vor fi majorate cu până la peste 28%, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență aflat pe agenda ședinței de vineri a Guvernului. (Profit.ro)

2. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi, şefilor de stat şi de guverne UE reuniţi la Bruxelles, ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană cât mai rapid posibil, şi şi-a exprimat speranţa lansării negocierilor de aderare la următorul summit european, prevăzut la jumătatea lui decembrie. (Digi24)

3. Prețurile energiei electrice „trebuie să crească cu 70% pentru a susține dezvoltarea unor noi parcuri eoliene”. Avertismentul lui Tom Glover, președintele RWE din Marea Britanie, vine după ce ultima rundă de licitații nu au fost primite oferte pentru a construi noi parcuri eoliene. (TheTelegraph)

4. Ford va amâna investiții de $12 miliarde în creșterea capacităților de producție pentru mașini electrice, susținând că clienții americani nu vor să plătească un preț mai mare pentru astfel de mașini. Divizia de automobile electrice Ford a pierdut $3,1 miliarde pe primele nouă luni din an. (CNBC)

Știrea Hope.ro: Experiența unui scriitor britanic care a revenit după mai mulți ani în România și a străbătut Via Transilvanica. „O felie de viață rurală atemporală”

5. Forțele americane au efectuat atacuri asupra a două facilități din estul Siriei despre care se crede că au fost folosite de către Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran și de grupurile afiliate pentru a ataca trupele americane din regiune. (Bloomberg)

6. Aproximativ 900 de militari americani suplimentari urmează să fie desfăşuraţi în Orientul Mijlociu, unde au sosit deja, pentru a consolida apărarea aeriană şi a apăra personalul american, a anunţat Pentagonul. Trupele americane au fost atacate de 12 ori în Irak şi de patru ori în Siria săptămâna trecută. (News.ro)

7. Ministerul Sănătăţii al Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a publicat o listă nominală cu aproximativ 7.000 de palestinieni ucişi în enclava palestiniană, de la începutul războiului cu Israelul, după ce Washingtonul a anunţat că ”nu are încredere” în numarul deceselor anunțate. (News.ro)

8. Susținerea președintelui Biden în rândul Democraților a scăzut cu 11% luna aceasta, până la 75%, cel mai scăzut nivel de când a devenit președintele Statelor Unite. (Axios)

Din Cronica Sportivă: Cinci federaţii între care şi România sunt oficial în cursa pentru găzduirea Campionatului European de handbal feminin din 2026. News.ro

9. Profitul Amazon aproape s-a triplat în trimestrul trei, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind de $9,9 miliarde. Veniturile au crescut cu 13%, în ritm anual, până la $143,1 miliarde. (TheGuardian)

10. Marea Britanie a anunțat că va înființa primul institut de siguranță a inteligenței artificiale din lume pentru a preveni ca această tehnologie să scape de sub controlul uman. (G4Media)

Fotografia dimineții – CNN a publicat fotografii din satelit făcute înainte și după bombardamentele israeliene din Gaza:

 

 

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul românilor milionari în dolari a urcat la 38.000 anul trecut – Cronica dimineții
Rafila: În 10 zile, România va intra pe un trend descrescător al acestui val pandemie – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău