Echipa antrenată de Șumudică urcă pe locul 3 în Turcia – Cronica sportivă

1. Gaziantep, echipa antrenată de Marius Șumudică, a reușit a patra victorie consecutivă, învingând-o ieri pe Alanyaspor, fostul lider al clasamentului, cu 3-1. Cel de-al treilea gol al meciului a fost înscris de Alexandru Maxim, în vreme ce Alin Toșca a fost integralist. În urma acestui succes, Gaziantep a urcat pe locul al treilea în prima ligă a Turciei, la egalitate cu Alanyaspor, care ocupă locul al doilea, dar are un golaveraj mai bun. Primul loc este deținut de Galatarasay, care are două puncte în plus față de cele două. (LookSport)

2. Trei jucătoare din România s-au înscris la turneul de tenis de la Abu Dhabi, care începe pe 5 ianuarie 2021: Patricia Ţig, locul 56 WTA, şi Sorana Cîrstea, locul 71 WTA, au fost acceptate pe tabloul principal, în timp ce Gabriela Talabă, locul 205 WTA, va evolua în calificări. (News.ro)

3. În meciurile disputate ieri în Premier League, s-au consemnat următoarele rezultate: Leeds – Burnley 1-0 (gol Bamford, din penalty, în min. 5), West Ham – Brighton 2-2 (oaspeții au condus în două rânduri), Liverpool – West Bromwich 1-1 (Sadio Mane a înscris încă din min. 12, dar WBA a egalat în min. 82, prin Ajayi) și Wolverhampton – Tottenham 1-1 (oaspeții au condus din min. 1, după golul lui Ndombele, dar au fost egalați în min. 86);

În clasament, Liverpool are 32 puncte, iar pe locurile următoare se află Everton (29 puncte), Leicester (28 puncte), Man. United (27 puncte), respectiv Man. City și Tottenham (26 puncte fiecare).

4. Meciurile zilei de astăzi, din campionatele importante ale Europei:

-în Premier League, se vor juca trei meciuri, cu implicații esențiale asupra clasamentului: Crystal Palace – Leicester (de la ora 17.00), Chelsea – Aston Villa (de la ora 19.30) și derby-ul Everton – Man. City (de la ora 22.00);

-în Turcia, meciul zilei este Besiktas – Sivasspor, de la ora 18.00, în direct pe Look Sport, partidă de pe urma căreia formația din Istanbul încearcă să revină pe podium. În acest moment, Besiktas este pe locul 5, iar în cazul unei victorii împotriva formației de pe locul 14, poate trece pe poziția a doua a clasamentului.

5. FC Barcelona și PSG se înfruntă luni, de la ora 19:00, în prima semifinală din cadrul turneului Final Four al Ligii Campionilor la handbal masculin. În cealaltă semifinală, de la ora 21.30, se vor duela Kiel și Veszprem. Este penultima etapă a sezonului 2019-2020, care trebuia să se desfășoare inițial în iunie și a fost reprogramată pentru decembrie, din cauza pandemiei. Echipele câștigătoare se vor duela în finală, pe 29 decembrie. Toate meciurile au loc la Lanxess Arena din Koln. 

6. În cadrul ceremoniei Globe Soccer Awards, care s-a desfășurat ieri în Dubai, Real Madrid a fost desemnat cel mai bun club al secolului XXI (2001-2020), în vreme ce Cristiano Ronaldo este cel mai bun fotbalist al acestui secol. În 2000, Real Madrid fusese declarat de FIFA și cel mai bun club al secolului XX. (Gsp.ro)

7. A 69-a ediție a Turneului celor patru trambuline debutează astăzi, la Oberstdorf, urmând să se încheie pe 6 ianuarie 2021. Competiția se va desfășura cu modificări importante, cauzate de pandemie: toate cele patru etape vor avea loc în doar două țări, Germania și Austria, iar spectatorii nu vor avea acces. Principalii favoriți sunt norvegianul Halvor Egner Granerud și germanul Markus Eisenbichler. (Eurosport)

8. Jucătoarea de tenis Naomi Osaka a fost numită Sportiva anului 2020 de către Associated Press. Pe locul doi, s-a situat Breanna Stewart (baschet), iar pe trei Sarah Fuller (fotbal). Cu o zi înainte, Sportivul anului 2020 a fost desemnat LeBron James. (Associated Press)

9. Fanii echipei israeliene Beitar Jerusalem au protestat la sesiunea de antrenament a echipei, după ce un șeic din Abu Dhabi a cumpărat 50% din acțiunile clubului, acesta anunțând că va investi aproape 70 de milioane de lire sterline în următorul deceniu. Fanii fac parte dintr-o facțiune de extremă dreaptă, iar Beitar este recunoscut ca singura echipă israeliană la care nu a jucat niciodată un jucător arab. (The Guardian)

10. Continuă disputele interesante în campionatul nord-american de baschet: Houston Rockets, care își amânase primul meci din cauza cazurilor de coronavirus, a pierdut după prelungiri, cu 126-128, cu Portland Trail Blazers; deși echipa sa a pierdut (Washington Wizards – Orlando Magic 120-130), Russell Westbrook a reușit un nou „triple-double”, fiind doar a patrulea jucător din istoria NBA care înregistrează „triple-doubles” în primele două jocuri ale unui sezon și al doilea după Magic Johnson în 1982. (BBC)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 17.00 – Crystal Palace – Leicester, Premier League – Eurosport 1

-ora 18.00 – Besiktas – Sivasspor, SuperLiga Turciei – Look Sport 

-ora 19.00 – Barcelona – PSG, semifinala Champions League handbal masculin – Digi Sport 1, Look Sport+

-ora 19.30 – Chelsea – Aston Villa, Premier League – Eurosport 1

-ora 21.30 – Kiel – Veszprem, semifinala Champions League handbal masculin – Digi Sport 1, Look Sport+

-ora 22.00 – Everton – Manchester City, Premier League – Eurosport 1

 

Ți-ar mai putea plăcea
Rafael Nadal a anunțat că nu va mai juca deloc în 2021 – Cronica Sportivă
Echipa feminină a României de tenis de masă s-a calificat în semifinale la Campionatul European – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău