Edward Iordănescu este noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal – Cronica Sportivă

1. Edward Iordănescu, 43 de ani, a fost numit, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pentru următoarele două campanii, Liga Naţiunilor şi preliminariile Campionatului European din 2024. News.ro Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că la baza numirii lui Edward Iordănescu la conducerea tehnică a echipei naţionale au stat determinarea, disponibilitatea şi dorința lui de a reuşi. News.ro Noul selecţioner a declarat, marţi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat, că se simte extrem de pregătit să antreneze echipa naţională. News.ro

2. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că negocierile cu antrenorul Ladislau Boloni pentru preluarea echipei naţionale nu s-au finalizat deoarece părţile nu au ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte introducerea în contract a unui obiectiv intermendiar, stabilitatea staff-ului tehnic şi clauza de reziliere. News.ro

3. Atacantul Ianis Hagi nu va mai juca în acest sezon, după ce a fost operat la genunchi.News.ro Ianis Hagi a declarat, marţi, după operație, că ştie că vor urma momente grele, dar vede în aceste probleme pe care le are o oportunitate de a se descoperi şi dezvolta ca persoană şi fotbalist. News.ro

4. Campioana României la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a învins, marţi, în deplasare, formaţia iberică Unicaja Malaga, scor 79-73 (43-41), în primul meci din grupa K, faza Top 16, a Basketball Champions League. News.ro

5. FC Dinamo Bucureşti şi CFR Cluj au ajuns, marţi, la un acord pentru transferurile temporare ale jucătorilor Jonathan Rodriguez şi Dusan Celar la clubul din Ştefan cel Mare, până la finalul acestui sezon competiţional, a anunţat administratorul special Iuliu Mureşan.News.ro

6. Atacantul Dorin Rotariu a fost împrumutat de Ludogoreţ la echipa Atromitos Atena, penultima clasată în prima ligă din Grecia. News.ro

7. Campioana României la polo, Steaua Bucureşti, a remizat marţi, în deplasare, cu formaţia Waspo Hanovra, scor 12-12, în grupa B a Ligii Campionilor. Scorul pe reprize a fost 5-2, 2-2, 3-5, 2-3.

8. Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj a învins, marţi, la Târgu Mureş, formaţia Volero Le Cannet, scor 3-0, în manşa tur din sferturile de finală ale Cupei CEV. Scorul pe seturi a fost 25-19, 25-13, 25-15. Manşa retur va avea loc în Franţa, în 2 februarie.

9. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu oficiali ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. În cadrul dialogului, oficialii COSR au prezentat iniţiativa de a înscrie România pe lista ţărilor care ar putea organiza Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret din 2028.

10. Malawi, naţionala antrenată de Mario Marinică, a fost învinsă, marţi, la Yaounde, cu scorul de 2-1 (1-1), de Maroc, în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni, competiţie găzduită de Camerun. News.ro

11. Tenismenul sârb Novak Djokovici este înscris la turneul de 500 de puncte de la Dubai, programat în perioada 21-26 februarie. News.ro

12. Jucătoarea americană de tenis Madison Keys (locul 51 WTA) s-a calificat în semifinale la Australian Open. Keys a trecut în sferturi de Barbora Krejcikova (Cehia, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4), scor 6-3, 6-2. Americanca va evolua în penultimul act cu australianca Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, care s-a impus cu scorul de 6-2, 6-0, în faţa unei alte jucătoare din SUA, Jessica Pegula, locul 21 WTA.

13. Rafael Nadal (Spania, locul 5 ATP şi cap de serie numărul 6) s-a calificat în semifinale la Australian Open, după un meci de cinci seturi şi peste patru ore de joc cu Denis Şapovalov (Canada, locul 14 ATP şi cap de serie numărul 14). Rafael Nadal s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3, după patru ore şi opt minute de joc, şi va evolua în semifinale cu italianul Matteo Berretini, locul 7 ATP şi cap de serie numărul 7. Berrettini l-a învins, marţi, cu scorul de 6-4, 6-4, 3-6, 3-6, 6-2, pe francezul Gael Monfils, locul 20 şi cap de serie numărul 17.

14. Roy Hodgson, în vârstă de 74 de ani, fost selecţioner al Angliei, a preluat conducerea tehnică a echipei Watford, după demiterea italianului Claudio Ranieri. News.ro

15. Gazzetta dello Sport anunţă că Juventus a ajuns la un acord cu Fiorentina pentru transferul atacantului sârb Dusan Vlahovici în schimbul sumei de 67 de milioane de euro plus bonusuri. News.ro

16. FC Sevilla a anunţat, marţi, că a obţinut împrumutul atacantului francez Anthony Martial de la Manchester United până la final sezonului. News.ro

17. Portarul echipei Atletico Madrid, Jan Oblak, a fost testat pozitiv cu Covid-19, a anunţat, marţi, clubul spaniol. Jucătorul a fost plasat în izolare şi va respecta cu stricteţe recomandările autorităţilor sanitare, a precizat gruparea din Madrid.

18. Spania şi Suedia au obţinut, marţi, calificarea în semifinalele Campionatului European de handbal masculin, după ultima etapă a grupei principale II, în care s-au înregistrat rezultatele: Polonia – Spania, scor 27-28, Germania – Rusia, scor 30-29, Suedia – Norvegia, scor 24-23. Clasamentul final al grupei este următorul: Spania, 8 puncte, Suedia, 8 puncte, Norvegia, 6 puncte, Germania, 4 puncte, Rusia, 3 puncte şi Polonia, un punct. Norvegia va evolua în meciul pentru locurile 5-6.

19. Programul transmisiunilor sportive de miercuri:

Angers – Saint-Etienne, Ligue 1 (Digi Sport 4, Look Sport+) – 20.00;

Anderlecht – Cercle Brugge, Jupiler Pro League (Look Sport+) – 22.00;

Hearts – Celtic, Premiership (Look Sport 2) – 21.45;

Muntenegru – Islanda, Campionatul European de handbal masculin (Digi Sport 2, Look Sport, Telekom Sport 1) – 16.30;

Olanda – Croaţia, Campionatul European de handbal masculin (Digi Sport 2, Look Sport, Telekom Sport 2) – 19.00;

Danemarca – Franţa, Campionatul European de handbal masculin (Digi Sport 2, Look Sport, Telekom Sport 1) – 21.30;

Australian Open, tenis (Eurosport 1) – 02.00.

Ți-ar mai putea plăcea
Romania – Italia, CM de handbal masculin, azi de la 19:00 pe LookPlus I Cronica Sportiva
Farul Constanța joacă azi pentru calificarea în playoff-ul Conference League – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău