Emil Boc: Untold a adus peste 50 de milioane de euro în Cluj-Napoca – Cronica de Business

1. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că în oraș au intrat direct și indirect peste 50 de milioane de euro datorită festivalului Untold. Boc a precizat că acest eveniment muzical, dar și Electric Castle și TIFF contribuie la atragerea unui număr mare de turiști. (Profit.ro)

2. Valoarea acțiunilor cotate pe bursele din întreaga lume a crescut cu aproximativ $400 de miliarde săptămâna trecută. Toate acțiunile valorează acum aproape $103 de miliarde, echivalentul a 107% din PIB-ul global. (Link)

3. Consiliul de administrație al investitorului imobiliar austriac CA Immo, unul dintre principalii proprietari de clădiri de birouri din România, a decis să inițieze negocieri exclusive, pe baza unui memorandum de înțelegere semnat vineri, în vederea vânzării întregului său portofoliu din România. Înțelegerea semnată la finalul săptămânii trecute, cu potențial să devină cea mai mare tranzacție imobiliară de pe piața imobiliară românească, înseamnă că CA Immo a selectat un singur investitor cu care să negocieze direct vânzarea portofoliului său imobiliar, evaluat la peste 400 de milioane de euro. Cei 5 finaliști care au licitat pentru proprietățile românești ale CA Immo sunt: grupul austriac Erste, Dedeman, sud-africanii de la Lion`s Head Investments, grupul ceh PPF și fondul ungar de investiții Adventum, potrivit surselor. (Profit.ro)

4. Scăderea preţurilor acţiunilor din SUA a afectat puternic Berkshire Hathaway, conglomeratul financiar condus de miliardarul Warren Buffett, care a înregistrat o pierdere de $43,8 miliarde în trimestrul doi. Berkshire a generat totuşi profit operaţional de aproape $9,3 miliarde. (News.ro)

5. Numărul firmelor radiate la nivel național a crescut cu 8,77% în primele șase luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 35.420 radieri, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). (Profit.ro)

Din Cronica diminetii: Șase oficiali occidentali au declarat, pentru Financial Times, că sunt îngrijorați de apropierea dintre Turcia, țară NATO, și Rusia. Unul dintre oficiali a sugerat că băncile și companiile occidentale s-ar putea retrage din Turcia. Declarațiile au fost acordate după ce președintele Erdogan s-a întâlnit cu președintele Putin, vineri, la Soci, în Rusia. (FT)

6. Exporturile Chinei au crescut în mod neașteptat în iulie. Exporturile au crescut cu 18%, în ritm anual, fiind cel mai rapid ritm din acest an, au arătat duminică datele oficiale. (TheGuardian)

7. Cel puțin 4 manageri implicați în fondul de investiții în semiconductori al Chinei au fost arestați, fiind acuzați de corupție. Fondul a investit, în total, $30 de miliarde. (Link)

8. Dobânda pentru creditul ipotecar pe 30 de ani a scăzut, în SUA, sub 5%, pentru prima oară din aprilie. (Link)

9. Binance, Crypto.com, Coinbase, FTX și alte companii care activează pe piață crypto au semnat contracte de peste $2,4 miliarde, în ultimele 18 luni, pentru a sponsoriza diverse competiții sportive. (Bloomberg)

10. Cinci bănci turcești au adoptat sistemul rusesc de plăți Mir, a anunțat președintele Erdogan la întoarcerea de la Soci, unde s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Rusia a vândut petrol și gaze naturale de $97 de miliarde până în iulie anul acesta – Cronica de Business
Expo Market Doraly, la vânzare pentru peste €100 milioane – Cronica de Business
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău