Emisiile din SUA au cauzat daune de aproape $2 miliarde altor țări – Cronica de Mediu

1. O echipă de cercetători condusă de profesorul Seiji Yamazoe de la Universitatea Metropolitană din Tokyo (TMU) a dezvoltat o nouă metodă de captare directă a aerului pentru a înmagazina dioxidul de carbon. Funcționează cu o eficiență de 99 la sută. În această metodă de captare a carbonului, dioxidul de carbon este extras direct din aer. Carbonul captat poate fi fie stocat în formațiuni geologice adânci, fie folosit în diferite activități umane, cum ar fi prelucrarea alimentelor sau fabricarea de combustibili sintetici, spune Agenția Internațională pentru Energie (IEA) pe site-ul său. (interestingengineering.com)

2. Cum convertești sprijinul public pe temele climatice în politici care să și funcționeze?

Luăm Marea Britanie ca exemplu. În 2008, mai mult de două treimi dintre britanici credeau că guvernul ar trebui să facă mai mult în privința climei, potrivit unui sondaj Ipsos MORI. În acel an, Marea Britanie a adoptat Legea privind schimbările climatice. 

De atunci, Marea Britanie a avut cinci premieri. A trecut prin două crize financiare, Brexit, o pandemie, iar în prezent suferă de cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani. Cu toate acestea, fiecare lider succesiv nu a făcut decât să întărească politicile de atingere a obiectivele climatice.

Nivelurile ridicate de sprijin public a fost doar un ingredient. Procesul de creare a Legii privind schimbările climatice a început în 2005, cu o campanie orchestrată de organizația nonprofit Friends of the Earth. Muzicieni precum Thom Yorke de la Radiohead s-au alăturat, iar aproape 200.000 de oameni le-au scris parlamentarilor pentru a susține un proiect de lege privind clima.

Dintre economiile majore, Marea Britanie a înregistrat cea mai mare scădere a emisiilor din 1990, iar reducerile s-au accelerat din 2008.

Actul a avut și influență internațională. Zeci de țări au acum acte climatice la nivel național, Franța, Suedia și Noua Zeelandă inspirându-se din versiunea Regatului Unit.

SUA nu au reușit până acum să urmeze exemplul. Un sondaj din iunie a constatat că doar 2% dintre americani văd clima și mediul ca fiind prioritatea lor numărul 1. „Schimbările climatice prezintă un interes intens pentru o parte a populației”, a spus Fiorino (nota: director al Centrului pentru Politici de Mediu de la Universitatea Americană și autor al cărții Can Democracy Handle Climate Change?) „Dar, în general, nu concurează cu adevărat cu probleme economice, de securitate națională și alte tipuri de probleme. Nu este ceva pentru care oamenii votează neapărat.” (bloomberg.com)

3. Emisiile din SUA au cauzat daune de aproape $2 miliarde altor țări.  

Cercetările plasează SUA înaintea Chinei, Rusiei, Indiei și Braziliei în ceea ce privește daunele globale. Volumul imens de gaze ce încălzesc planeta, pompat de SUA, a provocat daune altor țări, în mare parte sărace, prin valuri de căldură, recolte eșuate și alte consecințe. (theguardian.com)

4. Comisia Europeană a cerut statelor membre să limiteze la 19 grade temperatura furnizată de instalaţiile de încălzire din clădirile publice, iar pentru sistemele de climatizare la 25 de grade, pentru a reduce consumul de gaze de pe continent. (g4media.ro)

5. Cercetătorii de la MIT au descoperit o modalitate mai eficientă de fierbere a apei, prin controlul bulelor care apar pe suprafața acesteia. Procedura reduce consumul de energie și ar putea avea o utilitate deosebită în termocentrale și în alte domenii economice. (biziday.ro) 

6. Înmatriculările de mașini electrice noi au crescut cu 28% în prima jumătate a anului în UE, față de perioada similară din 2021. La finalul celui de-al doilea trimestru al acestui an, cota lor de piață a ajuns până la aproape 10%. Scădere de 30% pentru mașinile diesel și de 22% pentru cele pe benzină. (biziday.ro) 

7. In Arabia Saudita va fi construit The LINE, orașul viitorului, fără automobile și drumuri. Va fi primul din lume gândit pe verticală, va găzdui 9 milioane de oameni și va funcționa în întregime cu energie regenerabila. (urban.ro) 

8. Alternativele de carne pe bază de plante sunt acum mai ieftine decât carnea de origine animală, în Țările de Jos. Datele arată cum inflația și prețurile ridicate ale materiilor prime au determinat creșterea vertiginoasă a prețurilor cărnii de animale în comparație cu carnea alternativă pe bază de plante. (vegconomist.com) 

9. Omenirea a consumat până joi, 28 iulie, tot ce poate să producă planeta noastră într-un an fără să-și epuizeze resursele. Potrivit, Global Footprint Network şi Fundația Mondială a Naturii (WWF), vom trăi pentru restul anului 2022 „pe datorie”. Conform acestui indicator denumit mai uzual drept „Suprasolicitarea Pământului (Earth Overshoot Day)” ar fi nevoie în prezent de aproape două planete precum Terra (procentul exact fiind de 1,75) pentru a acoperi nevoile populaţiei mondiale într-o manieră durabilă. (news.ro)

10. Temperaturile ridicate în Europa au provocat un val de căldură marin prelungit în Mediterană, care ar putea distruge ecosistemele și provoca moartea mai multor specii de viețuitoare. (reuters.com) 

Ți-ar mai putea plăcea
Cel mai mare aisberg din lume se află într-un curs de coliziune cu un sanctuar de pinguini – Cronica de Mediu
Persoanele care trăiesc în orașe poluate pot avea un risc mai mare de la COVID-19 – Cronica de Mediu
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău