Eșec în negocierile de pace dintre SUA și Iran – Cronica dimineții

Hristos a Înviat! Sărbători pascale cât mai liniștite!

1. Papa Leon al XIV-lea a criticat sâmbătă avântul politicienilor care întreţin războaie şi a îndemnat lumea întreagă să îmbrăţişeze pacea şi să „creadă din nou în dragoste, în moderaţie şi politică onestă”. (Hotnews)

2. Prețurile la carburanți continuă trendul descendent în România, pe fondul reducerii accizei la motorină, dar și al unei relaxări pe piețele internaționale ale petrolului. Sâmbăta dimineață, motorina standard se vindea, în medie, cu aproximativ 9,58 lei pe litru. Cele mai mici prețuri au fost raportate în Eforie Nord, unde un litru putea fi cumpărat cu 9,55 lei. În cazul benzinei standard, media națională a coborât la 8,72 lei pe litru, iar cel mai mic tarif, de 8,70 lei, a fost înregistrat tot în Eforie Nord. (Digi24)

3. Numărul contractelor individuale de muncă active înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal era, la finele lunii septembrie 2025, de 6.620.722, cu 87.729 mai puţine comparativ cu începutul anului. Datele oficiale apar în statisticile publicate recent de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale. (Hotnews)

Din Cronica de Mediu: România – campioană europeană la reîmpăduriri. În 2023, un total de 23 de țări din Uniunea Europeană pentru care există date au înregistrat o creștere anuală netă mai mare decât volumul de lemn extras. Creșterea pădurilor după recoltare a fost cea mai mare în România (39,9 milioane metri cubi), urmată de Suedia (26,4 milioane) și Polonia (26,3 milioane). (Profit.ro)

4. Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, spune că premierul Ilie Bolojan nu merită porecla ”Ilie Sărăcie”, argumentând prin faptul că acesta a preluat o economie ajunsă în pragul prăbușirii și a reușit să reducă deficitul bugetar mai mult decât a promis. (Profit.ro)

5. Vicepreședintele american JD Vance a anunţat, duminică dimineaţă, că se întoarce în Statele Unite fără a fi ajuns la un acord cu Iranul, după ce a formulat o „ofertă finală şi cea mai bună posibilă” pentru a pune capăt războiului. „Cererile nerezonabile” ale Statelor Unite au dus la eşecul negocierilor de la Islamabad dintre iranieni şi americani pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a afirmat duminică televiziunea de stat iraniană. (News.ro)

6. Mai multe nave ale Marinei SUA au traversat sâmbătă Strâmtoarea Ormuz, a declarat un oficial american pentru Axios. Mișcarea nu a fost coordonată cu Iranul şi este prima dată când nave de război americane traversează strâmtoarea de la începutul războiului (News.ro). Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic. (Hotnews)

Din Cronica Spațială: Astronomii au identificat pentru prima oară două găuri negre supermasive care se orbitează una pe cealaltă și se apropie de punctul în care vor fuziona. Cele două găuri negre se află în centrul galaxiei Markarian 501, situată la aproximativ 456 de milioane de ani-lumină de Pământ, iar datele arată că fuziunea ar putea avea loc într-un interval de numai 100 de ani. (EarthSky)

7. Maghiarii votează duminică într-un scrutin care ar putea pune capăt celor 16 ani de putere ai prim-ministrului Viktor Orban, ar putea zgudui Rusia şi ar putea provoca valuri de şoc în cercurile de dreapta din Occident, inclusiv în SUA, la Casa Albă condusă de Trump, scrie Reuters. (News.ro)

8. Dolarul își reduce ponderea în rezervele globale, pe fondul diversificării băncilor centrale. Ponderea dolarului american în rezervele valutare globale a scăzut la aproximativ 57%, cel mai redus nivel din ultimele trei decenii, potrivit datelor FMI. Comparativ cu 2017, scăderea este de 15%. Incluzând aurul, cota dolarului este estimată la circa 46%, pe fondul achizițiilor accelerate de metal prețios de către băncile centrale. Declinul reflectă o tendință de diversificare către alte valute și active, mai degrabă decât o migrare semnificativă către yuanul chinez, a cărui pondere rămâne limitată. (Link)

9. Ministerul de Externe al Turcia a criticat dur declarațiile premierului israelian Benjamin Netanyahu la adresa președintelui Recep Tayyip Erdogan, afirmând că acestea reflectă „disconfortul provocat de adevărurile exprimate de Ankara pe toate platformele”. Într-un comunicat oficial, Ankara a invocat mandatul de arestare emis de International Criminal Court pe numele lui Netanyahu pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, acuzându-l că încearcă să submineze negocierile de pace și să continue politici expansioniste în regiune. Ministerul turc a reiterat că își va continua eforturile pentru tragerea la răspundere a liderului israelian și pentru susținerea civililor afectați de conflict. (Anadolu)

Din Cronica Sportivă: Gabriela Ruse, locul 87 WTA, a ratat calificarea în finala turneului de tenis de la Linz. Ea a fost învinsă de rusoaica Mira Andreeva, locul 10 WTA, cu 6-4, 6-1.

10. Cercetători au dezvoltat, cu ajutorul inteligenței artificiale, un test de scaun capabil să detecteze cancerul colorectal cu o acuratețe de aproximativ 90%, oferind o alternativă non-invazivă și cu cost redus față de colonoscopie. Metoda utilizează algoritmi de machine learning pentru a analiza date extinse din microbiomul intestinal și pentru a identifica „semnale ascunse” la nivelul subspeciilor bacteriene. Aceste tipare microbiene permit diferențierea între persoane sănătoase și pacienți cu cancer, indiferent de populație sau regiune. (Link)

Fotografia dimineții – Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit Sfânta Lumină de la Ierusalim, afirmând că este o „binecuvântare pentru toate popoarele care o primesc”.

Ți-ar mai putea plăcea
BBC: România se pregătește să fie gazda celei mai mari baze aeriene a NATO din întreaga Europă – Cronica dimineții
Partidul Maiei Sandu câștigă detașat alegerile din Republica Moldova – Cronica dimineții