FCSB a învins-o pe Voluntari cu 2-1 și se distanțează la 4 puncte de CFR Cluj – Cronica sportivă

1. Ieri, în primele două meciuri ale etapei a 18-a din Liga 1 la fotbal, s-au consemnat următoarele rezultate:

-Chindia Târgoviște a câştigat meciul cu Academica Clinceni, scor 2-1, urcând astfel pe locul 5 în clasament. Chindia a condus la pauză cu 2-0, după reuşitele lui Daniel Popa (min. 25) şi Cristian Neguţ (min. 27), iar Cascini a înscris în minutul 60 pentru Clinceni (Video);

-FCSB a învins-o pe FC Voluntari cu același scor, 2-1, după un meci pe care l-a controlat în integralitate. Aceiași jucători de la FCSB, aflați în mare formă în acest campionat, au fost protagoniști și în acest meci: Man a marcat în min. 37 și Fl. Tănase, din penalty, în min. 70. Pentru oaspeți, a înscris Jefté Betancor, tot din penalty, în min. 90+3 (Video).

2. În clasament, pe primul loc se află FCSB, cu 41 de puncte, urmată de CFR Cluj, cu 37 de puncte, Universitatea Craiova, cu 34 de puncte, și Sepsi, cu 28 de puncte.

Etapa a 18-a continuă astăzi cu trei meciuri, respectiv: Sepsi Sf. Gheorghe – Astra Giurgiu (de la ora 12.30), UTA Arad – FC Argeș (de la ora 16.30) și Univ. Craiova – Viitorul Constanța (de la ora 21.00).

3. Campioana României la baschet feminin, Sepsi Sfântu Gheorghe, s-a calificat în optimile de finală ale EuroCup, după ce a învins, vineri, formaţia spaniolă Cadi La Seu, cu 57-50, şi a încheiat ca lider grupa G. Meciurile din optimile de finală şi sferturi vor avea loc tot în sistem turneu, între 16-18 martie. (News.ro)

4. HC Dunărea Brăila va juca astăzi, de la ora 15.00, al treilea meci din grupele EHF European League, acasă, contra formației maghiare Siofok KC. În clasament, după două etape, Siofok și Dunărea Brăila sunt pe primele două locuri, cu 3 puncte fiecare, urmate de Krasnodar, cu 2 puncte.

5. În cele șase meciuri din a treia zi a grupelor principale de la Campionatul Mondial de handbal masculin din Egipt, s-au consemnat următoarele rezultate: Elveția – Portugalia 29-33, Macedonia de Nord – Rusia 20-32, Egipt – Belarus 35-26, Islanda – Franța 26-28, Norvegia – Algeria 36-23 și Slovenia – Suedia 28-28.

Astăzi continuă meciurile din grupele principale, cu șase partide, cele mai interesante anunțându-se Polonia – Ungaria (de la ora 19.00) și Germania – Brazilia (de la ora 21.30).

6. S-a aflat lista celor 23 de jucătoare pe care Adi Vasile, noul selecționer al naționalei României de handbal feminin, le va convoca în 2 februarie pentru stagiul de pregătire al turneului preolimpic. Vor reveni la națională, cu această ocazie, Gabi Perianu, Cristina Florica, Bianca Bazaliu și Raluca Băcăoanu. (Gsp.ro)

7. Mihai Tentea şi Ciprian Daroczi au câştigat titlul mondial la U 23 şi medalia de bronz la U26, la Campionatele Mondiale de Bob de la Saint Moritz. Duminică, România concurează la bobul de 4 persoane. (News.ro)

8. A fost trasă la sorți componența celor patru grupe de la ATP Cup, turneu care se va desfășura la Melbourne între 1 și 5 februarie, chiar înainte de Australian Open. Astfel, Serbia (cu Novak Djokovic în prim plan) se va duela cu Germania și Canada, în vreme ce Spania (cu Rafael Nadal în echipă) va juca împotriva Greciei și Australiei. La ediția din 2021 a ATP Cup vor participa 12 din primii 13 jucători ai lumii, singura excepție fiind Roger Federer. (Eurosport)

9. După ce a anunțat pe 15 ianuarie că a fost testat pozitiv la coronavirus, chiar înaintea plecării spre Australia, Andy Murray a declarat ieri că nu va participa la primul turneu de Mare Șlem al sezonului, după ce autoritățile de la Melbourne au refuzat să accepte accesul întârziat al acestuia în Australia. (Eurosport)

10. După ce The Times a anunțat că guvernul japonez ar fi ajuns la concluzia că Jocurile Olimpice din acest an ar trebui anulate, atât oficialii japonezi, cât și Comitetul Internațional Olimpic au negat vehement această știre. Guvernatorul oraşului Tokyo, Yuriko Koike, a declarat că nu au existat discuţii cu privire la anularea sau amânarea Jocurilor Olimpice. (News.ro)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 12.30 – Sepsi – Astra, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 14.15 – Southampton – Arsenal, Cupa Angliei – Eurosport 1

-ora 15.00 – HC Dunărea Brăila – Siofok, Cupa EHF – Digi Sport 2, Telekom Sport 3, Look Sport+

-ora 15.00 – Huesca – Villarreal, La Liga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3

-ora 16.00 – Roma – Spezia, Seria A – Digi Sport 4, Telekom Sport 2, Look Sport 3

-ora 16.30 – Mainz – Leipzig, Bundesliga – Digi Sport 2, Telekom Sport 2

-ora 16.30 – UTA Arad – FC Argeș, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 16.30 – Leverkusen – Wolfsburg, Bundesliga – Telekom Sport 4, Look Sport+

-ora 17.00 – Swansea – Nottingham, Cupa Angliei – Eurosport 1

-ora 17.15 – Sevilla – Cadiz, La Liga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport

-ora 19.00 – AC Milan – Atalanta, Seria A – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 19.00 – Udinese – Inter, Seria A – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport 2

-ora 19.00 – Polonia – Ungaria, CM handbal masculin – Digi Sport 4

-ora 19.30 – Real Sociedad – Betis, La LIga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport 3

-ora 19.30 – Hertha Berlin – Werder Bremen, Bundesliga – Telekom Sport 4, Look Sport

-ora 19.30 – Cheltenham – Manchester City, Cupa Angliei – Eurosport 1

-ora 21.00 – Universitatea Craiova – Viitorul, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 21.30 – Germania – Brazilia, CM handbal masculin – Digi Sport 4

-ora 21.45 – Fiorentina – Crotone, Seria A – Telekom Sport 3, Look Sport 3

-ora 22.00 – Alaves – Real Madrid, La Liga – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport

-ora 22.00 – Monaco – Marseille, Ligue 1 –  Digi Sport 3, Look Sport 2

-ora 22.00 – Aston Villa – Newcastle, Premier League – Eurosport 1

Ți-ar mai putea plăcea
FCSB a învins pe Hermannstadt, cu 5-0, și trece pe locul 2 în Liga 1 – Cronica sportivă
Farul Constanța a fost eliminată de Sheriff Tiraspol în turul I preliminar al Ligii Campionilor – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău