The Times: Guvernul japonez a ajuns la concluzia că Jocurile Olimpice trebuie anulate – Cronica dimineții

1. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a semnat un ordin pentru reducerea numărului de elevi în clasele de liceu, decizia urmând a se aplica începând din anul şcolar viitor. Vor fi cel mult 24 de elevi pentru filiera tehnologică, vocaţională şi învăţământul profesional şi 26 în clasele din liceele teoretice. (News.ro)

2. Parlamentul European cere Comisiei Europene să promoveze un act legislativ care să garanteze angajaților dreptul de a se deconecta digital de la lucru fără repercusiuni negative, potrivit unui comunicat. Inițiativa europarlamentarilor vine pe fondul creșterii ponderii muncii de la distanță în pandemie, dublată de pericolul depresiei și epuizării (burnout). (G4Media)

3. Grupul farmaceutic american Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra săptămâna aceasta unor state membre ale Uniunii Europene. România va primi doar 50% din volumul programat pentru săptămâna aceasta, iar livrările nu se vor îmbunătăți decât treptat, astfel că situația va reveni la normal abia la finele lunii martie, a confirmat Andrei Baciu, secretar de stat la ministerul Sănătății. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Imperfect Foods, un start-up american care livrează mâncare care altfel ar fi aruncată, a finalizat o rundă de finanțare în valoare de $95 milioane, la o evaluare de peste $700 milioane. (Bloomberg)

4. Liderii UE au fost de acord în timpul unui summit video să restricționeze călătoriile neesențiale dacă este necesar, dar să evite închiderea granițelor, potrivit unui oficial UE și a unui diplomat UE care monitorizează discuțiile. De asemenea, liderii au decis că certificatele de vaccinare ar trebui văzute doar ca documente medicale și nu să fie folosite în scopuri turistice. (Hotnews)

5. Cercetătorii germani au reușit să facă șoarecii paralizați, după leziuni ale măduvei spinării, să meargă din nou. Ei au restabilit o legătură neuronală considerată până acum ireparabilă la mamifere prin folosirea unei proteine injectată în creier. (Reuters)

6. Guvernul japonez ar fi ajuns la concluzia că Jocurile Olimpice din acest an ar trebui anulate, conform unor surse citate de The Times. Jocurile, care trebuiau să se desfășoare vara trecută, au fost amânate în martie anul trecut pentru acest an și ar trebui să înceapă la finalul lunii iulie. Nu există încă o reacție oficială pe subiect, nici din partea guvernului japonez, nici din partea Comitetului Olimpic Internațional. (Link)

7. Cotația Bitcoin a scăzut sub $30.000 după ce ieri cryptomoneda a pierdut 17% din valoare. Comparativ cu vârful înregistrat în 7 ianuarie, $41.940, scăderea este de peste 30%. (CNBC)

8. Google a amenințat că va opri motorul de căutare în Australia, dacă va fi obligat să plătească bani publisherilor locali. Premierul Scott Morrison a declarat că nu răspunde la amenințări. “Australia își face propriile reguli despre ceea ce poți face în Australia. Parlamentul face asta. Guvernul face asta. Și așa funcționează lucrurile aici, în Australia”. (Bloomberg)

Una din Cronica Sportivă: După meciul Lazio – Parma de aseară (terminat cu scorul de 2-1 pentru Lazio, golul oaspeților fiind marcat de Valentin Mihăilă), s-a stabilit întregul țintar al sferturilor de finală al Cupei Italiei, care se vor desfășura săptămâna viitoare, între 26 și 28 ianuarie, într-un singur tur. Acestea sunt: Inter – Milan (derby-ul rundei), Atalanta – Lazio, Juventus – SPAL și Napoli – Spezia.

9. Telegram, serviciul de comunicare ce concurează cu WhatsApp, a anunțat că a ajuns la 500 de milioane de utilizatori. Luna aceasta, Telegram a adăugat 90 de milioane de noi utilizatori. (Link)

10. După 10 ani consecutivi de declin, numărul sinuciderilor a crescut anul trecut în Japonia. 20.919 de petsoane și-au luat viața în 2020, cu 750 mai multe decât în 2019. Numărul femeilor care s-au sinucis a crescut cu 14,5%, pe fondul stresului emoțional și financiar generat de pandemie. Procentul bărbaților a scăzut cu 1%. (Reuters)

Fotografia dimineții – Coperta ediției de săptămâna viitoare a revistei Time:

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul începe anul cu un deficit de 4 miliarde lei, de peste două ori mai mare față de prima lună a anului trecut – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Guvernul vrea să înjumătățească ratele la bănci ale populației
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău