Festivaluri de teatru, jazz și filme de animație au loc în weekend în întreaga țară – Cronica de Divertisment

1. Filmul horror “The Invitation” (“Invitație în iad”) are astăzi premieră la cinema. După moartea mamei ei, Evie este abordată de un verișor pe care nu l-a mai întâlnit și care o invită la o nuntă fastuoasă în mediul rural englez. Curând, își dă seama de existența unei conspirații gotice și că va trebui să lupte pentru a scăpa cu viață.

2. Filmul biografic “Maria Tănase” în regia lui Mihai Constinescu cu Lavinia Sandru în rolul principal are astăzi premiera în câteva cinematografe din țară. Drama expune viața sentimentală a cunoscutei soliste de muzică populară, inclusiv povestea sa de dragoste cu sculptorul Constantin Brâncuși.

3. Cei mici se pot amuza la cinema la animația germană “The Elfkins:” (“Elfii cofetari”), care spune povestea elfilor care îi ajutau pe meșteșugari și care au fost izgoniți de soția malefică a unui croitor.

4. Actorul Gérard Depardieu poate fi urmărit în acest weekend la cinema în coproducția franco-belgiană “Maigret”, în care o tânără îmbrăcată într-o rochie de seară este găsită fără suflare într-o piaţă din Paris. Cazul este preluat de comisarul Maigret, interpretat de Depardieu.

5. Convenția East European Comic Con, cel mai important eveniment dedicat fanilor de filme, seriale și jocuri video, începe astăzi la complexul expozițional Romexpo și se va desfășura până duminică, 28 august. La eveniment participă actori din seriale celebre precum House of the Dragon, Lord of the Rings: The Rings of Power, Vikings sau Supernatural, care vor avea sesiuni de autografe și poze pentru care fani. Aceștia trebuie să plătească separat pentru autografe și poze, pe lângă biletul de acces. (Malaezu)

Bonus 1: Noul documentar “Katrina Babies” produs de HBO este disponibil pe platforma HBO Max. Documentarul analizează impactul uraganului Katrina din 2005 asupra tinerilor din New Orleans și este produs de Edward Buckles Jr.

6. A zecea ediție a festivalului Jazz in the Park are loc în Parcul Etnografic Național “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca în perioada 1-4 septembrie. În total, 52 de trupe din 14 țări vor concerta pe cele 5 scene ale festivalului, dintre care una se află în exteriorul parcului. Prețul unui bilet de o zi este cuprins între 100-130 lei, în timp ce un abonament cu acces pe toată perioada festivalului costă 350 lei. (ClujU)

7. A doua ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație București (ABIFF) începe astăzi și se va desfășura până în 28 august în București și alte 13 orașe din România. Ediția din acest an promovează filmele de animație ucrainene și artiștii ucraineni prin prezentarea lungmetrajului Viktor Robot și al animației “Gulliver se întoarce”, creată după o idee de Volodimir Zelenski. (ABIFF)

8. Festivalul Internaţional de Teatru Independent începe la Constanța sâmbătă, 27 august, și va continua până în 3 septembrie. Festivalul include 20 de spectacole pe trei scene, iar debutul va fi marcat sâmbătă cu spectacolul “Kiritza” produs de Teatrul Național din București. Invitaţii speciali ai evenimentului sunt Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele şi Marius Bodochi. (FITIC)

Bonus 2: Aventura epică a anului 2009, în regia lui James Cameron, câștigător al premiului Academiei pentru cel mai popular film al tuturor timpurilor, Avatar, va putea fi văzut din nou în cinematografe, fiind disponibil acum în format 4K HDR. Avatar, cunoscuta producţie regizată de James Cameron, revine pe marile ecrane, din 23 septembrie, în format 4K HDR. (Cinemagia)

9. Teatrul Independent Elisabeta din București a anunțat deschiderea unei noi săli de teatru în fostul cinematograf Luceafărul din strada Ion Ghica 3. Noul spaţiul va găzdui în special spectacole de teatru, dar şi concerte, show-uri de stand-up comedy şi proiecţii de film. Redeschiderea sălii coincide cu startul noii stagiuni: joi, 1 septembrie, va avea loc spectacolul de comedie “Boeing Boeing”. (News.ro)

10. Al treilea și ultimul sezon al serialului “See” cu Jason Mamoa în rolul principal are premiera astăzi pe platforma de streaming Apple TV+. Acțiunea se petrece într-un viitor distopic în care oamenii și-au pierdut simțul văzului și trăiesc astfel complet diferit. Lucrurile s-au schimbat însă în momentul în care doi gemeni s-au născut cu simțul văzului.

Ți-ar mai putea plăcea
20 dintre cele 23 de filme din universul Universul Cinematic Marvel pot fi vizionate pe HBO Go – Cronica de Divertisment
Premiera săptămânii în cinematografele din România este “Tenet” – Cronica de Divertisment

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău