Filmul de acțiune și comedie Anaconda are premiera la cinema – Cronica de Divertisment

1. Filmul de acțiune și comedie „The Anaconda” („Anaconda”) are astăzi premiera la cinema. Mai mulți artiști de circ rămân blocați într-o pădure tropicală după ce barca în care se aflau e atacată de un șarpe anaconda. Un braconier se gândește că îi poate folosi ca momeală pentru a prinde șarpele, însă artiștii au câteva trucuri de supraviețuire în mânecă.

2. Thrillerul „The Housemaid” („Menajera”) poate fi urmărit de asemenea la cinema. Producția spune povestea unei femei care nu a reușit în viață, dar care se bucură să o ia de la capăt ca menajeră a unui cuplu elitist și bogat.

3. Premiera românească a săptămânii este „Dragoste la țară”, în care Ana este exilată de părinți la țară. În noul mediu, aceasta devine treptat „trofeul” pentru care luptă un băiat care trăiește din mici combinații și fiul primariului, care nu duce lipsă de bani, iar totul culminează cu un jaf neașteptat.

4. Cei mici pot vedea la cinema animația „Finnik 2” („Lumea secretă a spiridușilor 2”), în care Finnick își pierde puterea invizibilității după ce trezește accidental un toiag magic la viață. Acum toți spiridușii sunt în pericol, iar Finnick și prietena lui Christine pornesc într-o aventură pentru a-și recăpăta invizibilitatea.

5. Pe marile ecrane are premiera și filmul sud-coreean „No Other Choice” („N-am avut de ales”). După 25 de ani în care munca a fost pasiunea lui, Man-su este concediat și, întrucât nu reușește să-și găsească alt job nici după un an, decide că nu are de ales: trebuie să-i elimine pe cei mai buni ca el.

6. Noul serial dramatic și istoric „Amadeus” are astăzi premiera pe platforma de streaming SkyShowtime. Producția se bazează pe fapte reale, însă include în mod deliberat elemente de ficțiune despre viețile compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart și Antonio Salieri, care inițial au fost prieteni înainte de a deveni mari rivali.

7. Filmul spaniol „Follow My Voice” are astăzi premiera pe platforma de streaming Amazon Prime Video. Klara este obligată să stea în casă timp de 76 de zile din cauza unei crize sanitare, iar în acest timp se îndrăgostește de gazda unei emisiuni de radio pe care intenționează să o cunoască imediat după ce ieșirea din casă va fi posibilă.

8. Netflix a publicat primul trailer pentru documentarul „Take That”. Producția va include imagini care nu au mai fost publicate până acum cu Take That, una dintre cele mai cunoscute trupe bruitanice din istorie, din care a făcut parte și Robbie Williams. Producția va avea premiera pe platformă în 29 ianuarie.

9. Netflix a publicat trailerul oficial pentru sezonul 4 al serialului „Bridgerton”, care va avea premiera pe platformă în29 ianuarie. În noul sezon, burlacul Benedict Bridgerton își întâlnește în sfârșit perechea: o cameristă captivantă deghizată la un bal mascat.

„The Mandalorian and Grogu” din Universul Star Wars, „Avengers: Doomsday” din Universul Cinematic Marvel și „Supergirl” din Universul DC se numără printre blockbusterele anului 2026 la cinema. Alte filme așteptate de fani sunt „Disclosure Day” în regia lui Steven Spielberg și „The Odyssey” în regia lui Christopher Nolan. De asemenea, printre animațiile populare care vor reveni pe marile ecrane se numără „Toy Story 5”, „Minions 3” și „The Super Mario Galaxy Movie”. (Variety)

Ți-ar mai putea plăcea
Filmul The Bikeriders cu Tom Hardy are premiera la cinema – Cronica de Divertisment
Black Widow este premiera săptămânii la cinema – Cronica de Divertisment