Florin Cîțu: Guvernul va păstra distanță față de China – Cronica dimineții

1. Guvernul va păstra distanță față de China, din perspectiva dezvoltării relațiilor economice, a declarat prim-ministrul Cîțu, care a adăugat că o astfel de ”filosofie” ține de un ”mod sănătos” de a dezvolta România. Premierul a răspuns întrebării dacă România va urma exemplul unor țări importante din Uniunea Europeană, precum Germania, de a dezvolta relații cu China sau va păstra distanțarea care s-a remarcat în ultimul an și jumătate. (Profit.ro)

2. Premierul Florin Cîţu a declarat că vrea deschiderea şcolilor pe 8 februarie şi dacă evoluţia pandemiei rămâne aşa cum e, atunci e clar că se va renunța la școala online. Şeful Executivului a adăugat că decizia privind deschiderea şcolilor va fi luată pe 2 februarie. (News.ro)

3. Principalele produse din coșul alimentar de bază s-au scumpit în ultimul an în România. Din 34 de produse analizare, dacă ar fi cumpărate la bucată sau la kilogram, o singură dată pe lună, rezultă un cost cu peste 30 de lei mai mare decât în decembrie 2019. Doar două produse, citricele și cartofii, din cele analizate au prețul mai mic. (Ziare)

Una din Cronica Externă: Autoritatea de Sănătate Publică a Norvegiei a precizat că nu există nicio legătură stabilită între vaccinul Pfizer/BioNTech și moartea unor persoane în vârstă, care au fost vaccinate. Într-un raport, autoritatea recomandă de asemenea o evaluare medicală înaintea vaccinării celor bătrâni și foarte fragili. De la începutul campaniei de vaccinare, la finalul lunii decembrie, Norvegia a înregistrat 33 de morți ale unor persoane în vârstă care au primit prima doză. (Euronews)

4. România a avut, în noiembrie, a doua mare creștere anuală a lucrărilor de construcții din Uniunea Europeană, de 9,3%, relevă datele Eurostat. Ritmul anual de creștere s-a înjumătățit însă față de octombrie. (Profit.ro)

5. Administraţia Trump acuză China că a comis ”genocid şi crime împotriva umanităţii” prin represiunea împotriva musulmanilor uiguri din regiunea Xinjiang, a declarat marţi secretatul de Stat american Mike Pompeo. Anunțul vine cu o zi înainte de învestirea preşedintelui ales Joe Biden. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Aplicația de livrări Glovo a încheiat un acord cu Stoneweg, prin care această companie imobiliară elvețiană urmează să investească $100 milioane în spațiile deținute de startup-ul spaniol inclusiv în România, pentru extinderea serviciilor de livrare rapidă ale acestuia. (Startup Cafe)

6. Închis imediat după ce a revenit în Rusia, Alexei Navalnîi a contraatacat marți prin difuzarea unei vaste anchete anticorupție care îl vizează pe președintele Vladimir Putin și „palatul” pe care și l-a construit pe malul Mării Negre. Într-o înregistrare video de aproape două ore, postată pe YouTube, ancheta este însoțită de un apel adresat rușilor de a manifesta sâmbătă împotriva puterii, după ce cu o zi în urmă opozantul le ceruse compatrioților săi să „iasă în stradă”. (Hotnews)

7. Acțiunile Netflix au crescut cu aproape 10% după ce compania a anunțat că a depășit, la finalul anului trecut, 200 de milioane de abonați. (AP)

8. Liniile aeriene globale care formează Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) şi-au exprimat marţi sprijinul faţă de crearea unor certificate de vaccinare împotriva COVID-19, cu care pasagerii să poată zbura liber prin Europa, fără a mai fi obligaţi să efectueze teste PCR. (Link)

9. În ultima zi a mandatului său ca președinte al SUA, New York Times a publicat toate insultele scrise de Donald Trump, pe Twitter, în ultimii 5 ani. (Link)

Una din Cronica Sportivă: Viitorul Constanța și FCSB au remizat, scor 2-2, în cel mai spectaculos meci al începutului de an din Liga 1: Istvan Kovacs a arătat două penalty-uri, câte unul de fiecare parte, iar celelalte două goluri au venit dintr-un autogol, respectiv după o altă deviere nefericită a unui fundaș. Au înscris: C. Matei 18-din penalty, Ely Fernandes 73 / Fl. Tănase 56-din penalty, Dussaut 71-autogol (Video).

10. Cântărețul Van Morrison va da în judecată guvernul local al Irlandei de Nord pentru interzicerea concertelor din motive de pandemie. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Artistul spaniol ‘TVBoy’ Salvatore Benintende și-a prezentat lucrarea “Cele trei vaccinuri”, inspirat din pictura secolului 15, “Cele trei grații”, a italianului Raphael.
Matthias Oesterle/ZUMA Wire/REX/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Aproape 3 milioane de elevi încep luni școala – Cronica dimineții
PSD propune anularea dreptului de a conduce pentru minim zece ani sau confiscarea mașinilor conduse de şoferii drogați sau beți – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău