Francezii vor să înscrie dreptul la avort în Constituție – Cronica dimineții

1. Guvernul a înregistrat un deficit de 20,9 miliarde lei în primele cinci luni ale acestui an, în scădere față de deficitul de 26,18 miliarde lei din la aceeași perioadă a anului 2021. Ca procent din PIB, deficitul a scăzut cu 0,64 puncte procentuale pe primele cinci luni față de intervalul similar din 2021, de la 2,22% din PIB la 1,57% din PIB. Evoluția este explicată de creșterea veniturilor totale cu 1,01 puncte procentuale din PIB, influențată în principal de încasările din TVA. (Profit.ro)

2. Dmitri Medvedev, fost președinte si premier al Rusiei, critică pe Telegram dorința Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană acuzând că este împinsă de la spate de liderii de la București care doresc refacerea României Mari. Medvedev avertizează că Rusia nu va sta cu mâinile în sân deoarece în Transnistria trăiesc circa 220 de mii de cetățeni ai Rusiei. (Hotnews)

3. Tribunalul București a anulat hotărârea Consiliului General al Municipiului București prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General al Capitalei. Decizia nu este definitivă. (Profit.ro)

4. Oraşul Severodoneţk, în Donbas, teatrul unor confruntări armate între armatele ucraineană şi rusă de mai multe săptămâni, a fost ”ocupat în întregime” de către armata rusă, a anunţat sâmbătă primarul oraşului, Oleksandr Striuk. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Astronomii au descoperit în centrul galaxiei noastre ceea ce pare a fi o galaxie spiralată în miniatură care se rotește ușor în jurul unei singure stele de mari dimensiuni. Steaua respectivă se află la o distanță de 26.000 de ani lumină de Pământ, este de 32 de ori mai mare decât Soarele și este “poziționată” pe un disc de gaz cu o lățime de 4.000 de ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Soare. (Science Alert)

5. Chiar dacă administrația Biden a declarat că nu va desfășura trupe americane în Ucraina, agenți CIA au continuat să opereze în țară, în secret, mai ales în capitala Kiev, coordonând transmiterea informațiilor pe care Statele Unite le împărtășesc cu forțele ucrainene. În același timp, câteva zeci de echipe de tip comando, din alte țări NATO, inclusiv Marea Britanie, Franța, Canada și Lituania, au operat în interiorul Ucrainei. (NYTimes)

6. Rusia urmează să livreze ”în lunile viitoare” Belarusului rachete tactice de tip Iskander-M, care pot fi dotate cu încărcături nucleare, a anunţat sâmbătă Vladimir Putin, care l-a primit pe omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko la Sankt Petersburg. (News.ro)

7. Este posibil ca economia SUA să încetinească în 2022 și 2023, dar va „evita la limită o recesiune”, pe măsură ce Rezerva Federală își va implementa planul de creștere a ratelor dobânzilor pentru a reduce inflația, a anunțat Fondul Monetar Internațional. (Profit.ro)

8. CEO Exxon, Darren Woods, a declarat că până în 2040 toate automobilele vândute în lume vor fi electrice. El estimează că cererea pentru petrol, în 2040, va fi la nivelul celui din 2013-2014. (CNBC)

Din Cronica Sportivă: Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici a vorbit despre performanțele fabuloase înregistrate de înotător, care a cucerit două medalii de aur la Campionatul Mondial de la Budapesta, la doar 17 ani. ”La o asemenea competiţie, nivelul este foarte apropiat. Faţă de ceilalţi concurenţi, cred că David a avut mai multă încredere în pregătirea lui”. Interviul integral poate fi citit aici.

9. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a apreciat sâmbătă că focarul global de variola maimuţei este o ameninţare sanitară a cărei evoluţie este foarte îngrijorătoare, dar fără a atinge încă stadiul de urgenţă sanitară mondială. (Digi24)

10. Premierul francez Elisabeth Borne a anunţat sâmbătă că susţine o iniţiativă a partidului prezidenţial LREM de înscriere a dreptului la avort în Constituţia franceză. (News.ro)

Fotografia dimineții – Mr. Happy Face a câștigat titlul de cel mai urât câine din lume. Josh Edelson/Agence France-Presse — Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Tranzacțiile imobiliare au reveni pe plus în ianuarie – Cronica dimineții
1 milion de elevi din România fac ore exclusiv online – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău