FRF impune acordarea licentei de dezvoltarea academiilor de juniori / Cronica Sportiva

1. În ședința Comitetului Executiv de azi s-a decis ca începând din sezonul 2021-2022, pentru a primi Licența de Liga 1, cluburile din primul eșalon au nevoie de un punctaj al academiei de copii și juniori de minimum 60 de puncte din cele 100 posibile. Evaluarea academiilor este un proces ce va avea loc anual. Este cea mai buna decizie luata de FRF dupa regula U21! In acest moment, doar 5 dintre cele 14 cluburi de Liga 1 ar lua licenta daca s-ar aplica noua regula. (detalii)

2. U Craiova 1948 Club Sportiv SA, club fondat in 2013 si care a beneficiat de clementa FRF fiind inscris direct in liga a 2-a, a primit ieri din partea Federatiei dreptul de a folosi denumirea de Universitatea Craiova. In liga a 3-a, mai exista si echipa lui Mititelu, care afirma ca este continuatoarea de drept a brandului Universitatea Craiova, dar Mititelu a balmajit clubul preluat prin atatea firme, unele falimentate, incat nu se mai stie exact azi ce naiba s-a intamplat cu marca si palmaresul fostei Stiinta. Tot ieri, Comitetul Executiv a mai aprobat ca FC Viitorul Constanţa SA isi schimbă denumirea în Fotbal Club Viitorul Constanţa SA, iar Fotbal Club R Bucureşti SA isi schimbă denumirea în Fotbal Club Rapid 1923 SA.

3. O decizie a comitetului executiv al FRF de ieri a starnit mania lui Gigi Becali. Cluburile din Liga 1 vor fi obligate să dețină echipe de fotbal feminin începând cu sezonul 2020-2021. Becali a zis ca va contesta regula si daca nu va avea castig de cauza se gandeste sa iasa din fotbal.

4.  Decizia Comitetului Executiv: “Aprobă cu unanimitate de voturi ca cluburile de drept public din Liga a 2-a pot cesiona activitatea către un club de drept privat cu cel puţin un sezon competitional anterior obţinerii dreptului de promovare (pentru evitarea oricărui dubiu cesiunea se poate face în pauza competiţională anterioară sezonului 2019/2020, clubul de drept privat având drept de promovare la finalul sezonului 2019/2020)” a fost salutata de FC Arges, care va avea astfel drept de promovare in Liga 1 in acest sezon. Liga 2 va fi extrem de competitiva in noul campionat, unde Petrolul, Rapid, U Cluj, FC Arges, Farul, Dunarea Calarasi sau Concordia si-au anuntat intentiile de promovare.

5. Liga 1 are un nou partener, Casa Pariurilor luand locul Betano in noul sezon. Pe lângă noul parteneriat de imagine, cei de la Casa Pariurilor mai sponsorizează alte două competiții din fotbalul românesc, Liga 2 si Cupa Romaniei, ambele în colaborare cu FRF.

6. Supercupa Romaniei, CFR – Viitorul, se va disputa sambata pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, de la ora 20:00. Prețurile sunt de 15 lei la peluze și 30 lei la tribune. La VIP, un loc costă 200 de lei. (detalii)

7. Amical / Viitorul – Cerno More Varna 2-1. Au marcat: Iancu 73 pen, Ganea 79 / Jorginho 46. S-au jucat doua reprize a cate 60 minute.

Viitorul  – Repriza 1: Buzbuchi (41 Cojocaru) – Grosu (30 Bîrzu), Mladen, Kuipers, Filip (37 Bîrzu) – Ammari (51 Popescu), Achim, Tîrcoveanu (51 Tîrcoveanu) – Pitu – Calcan (51 Mihai), Keyta (51 Munteanu);

Repriza 2: Cojocaru (80 Tordai) – Leca, Ţîru (108 Bîrzu), Iacob (101 Popescu), De Nooijer – Houri, Artean, Vînă – Măţan (101 Mălăele) – Iancu (101 Mihai), Ganea (Munteanu).

8. Dinamo – Kilmarnock 3-0. Au marcat: Florin Bejan (11), Dan Nistor (67) şi Andreas Mihaiu (88).

Dinamo: Straton – D. Ciobotariu, Klimavicius, Bejan, R. Grigore – Mrzljak, Răuţă – Sorescu, D. Nistor, Moldoveanu – Montini. După pauză au mai jucat Piscitelli, Moura, Bru, Brito, Mihaiu, I. Filip, D. Popa, Perovic şi G. Creţu.

9. Ludogoreţ Razgrad, cu Claudiu Keşeru, Cosmin Moţi şi Dragoş Grigore pe teren, a câştigat Supercupa Bulgariei: 2-0 cu Lokomotiv Plovdiv, câştigătoarea Cupei. Golurile au fost marcate de Tchibota ‘4 şi Lukoki ‘90+3.

10. Wimbledon 2019 – azi:
La simplu:
Monica Niculescu, 111 WTA , o va întâlni în turul secund la simplu pe belgianca Elise Mertens, locul 21 WTA

La dublu:
Monica Niculescu şi Irina Begu, favorite 15, vor întâlni echipa Daria Kasatkina/Anett Kontaveit (Rusia/Estonia).
Mihaela Buzărnescu/Raluca Olaru va juca în primul tur la dublu cu perechea Rebecca Peterson/Tamara Zidansek (Suedia/Slovenia).
Andreea Mitu şi sportiva franceză Pauline Parmentier vor evolua în runda inaugurală la dublu cu echipa Danielle Collins/Bethanie Mattek-Sands (SUA).
Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer, favoriţi 5, vor întâlni perechea italiană Marco Cecchinato/Andreas Seppi.
Marius Copil si francezul Ugo Humbert vor evolua cu echipa Pierre-Hugues Herbert/Andy Murray (Franţa/Marea Britanie).

Simona Halep si Viktoria Azarenka se vor intalni maine in turul 3 al turneului.

Pe scurt:

Manchester City la achitat o clauză de 70 de milioane de euro pentru rezilierea contractului fotbalistului spaniol Rodri cu Atletico Madrid

CSA Steaua a ajuns la un acord de principiu cu antrenorul Adrian Falub

Ianis Zicu este noul antrenor al echipei de liga a doua Farul Constanţa, detinuta de Ciprian Marica

Raul Rusescu a revenit în Turcia şi va juca la Giresunspor (locul 13 anul trecut in liga secunda)

Poli Iaşi l-a împrumutat pe Horşia de la FCSB, care in sezonul trecut a jucat la Clinceni

FCSB l-a achizitionat pe mijlocaşul central tunisian Aissa Bilal Laidouni de la FC Voluntari pentru 200.000 de euro. Salariul fotbalistului creste astfel de la 5.000 la 10.000 euro

Declaratie soc a lui Gigi Becali: „Nu duce antrenorul Andone echipa în Europa. O duc eu, o duce Tudor cu rugăciune, o duce Dumnezeu”. Mda, fotbalul romanesc varianta 2019 …

Buna dimineata!

Ți-ar mai putea plăcea
Jaqueline Cristian a ratat calificarea în semifinalele turneului WTA de la Charleston – Cronica Sportivă
Giroud ar putea trece de la Chelsea la Inter Milano I Cronica Sportiva

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău