Grecii şi românii se află în topul țărilor UE care nu-și permit să meargă în vacanța de vară timp de o săptămână din cauza sărăciei – Cronica dimineții

1. Grecii şi românii se află în topul țărilor UE care nu-și permit să meargă în vacanța de vară timp de o săptămână din cauza sărăciei. Aproximativ 28% dintre cetăţenii Uniunii Europene, sau 35 milioane de persoane, nu îşi permit să meargă într-o vacanţă de vară timp de o săptămână, o cifră care creşte la 59,5% pentru persoanele cu venituri sub rata riscului de sărăcie, arată un studiu publicat de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES). (G4Media)

2. Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau, la finele lunii iulie 2021, la 39,008 miliarde de euro, în creștere cu 5,9% față de nivelul de 36,831 miliarde de euro înregistrat la 30 iunie 2021, a anunțat banca centrală. Nivelul de 39 de miliarde de euro al rezervei valutare (42,8 miliarde de euro cu aurul inclus) este cel mai mare din istoria băncii centrale, peste maximul anterior de 38,3 miliarde de euro atins în maiL (Profit.ro)

3. Numărul total al pensionarilor era, la sfârșitul lunii martie 2021, de 4.902.657 persoane, în scădere cu 41.097 persoane față de perioada corespunzătoare a anului 2020 și cu 28.711 față de sfârșitul lunii decembrie 2020, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. (Profit.ro)

4. Fondul Monetar Internațional va avea un buget de $650 de miliarde pentru ajutorarea țărilor să treacă peste efectele pandemiei. Este cea mai mare sumă, din istoria FMI, alocată vreodată pentru un astfel de proiect. Este și pentru prima oară când fondul alocă un astfel de buget după cel de $250 de miliarde, din 2009, după criza financiară. (Bloomberg)

Din Cronica de Tehnologie: În ultimul an, peste 100 de nave de război și-au falsificat semnalul GPS pentru a părea că au intrat în zone disputate. Cel puțin 16 țări, inclusiv Rusia și SUA, au apelat la această tactică, uneori chiar și pentru mai multe zile. (Wired)

5. Petrecerea timpului în casă, în fața ecranelor, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, crește riscul aparției miopiei la copii, relevă un studiu realizat în Hong Kong pe copii cu vârsta între 6 și 8 ani. (TheGuardian)

6. Platformele sociale nu reușesc să elimine conținutul antisemit nici atunci când acesta este raportat de utilizatori. Facebook, Twitter, Instagram, YouTube și TikTok au eșuat în a elimina 84% din conținutul antisemit când nici măcar nu trebuiau să-l caute dincolo de rapoartele venite de la proprii utilizatori. (The Guardian)

7. Sindicatul profesorilor și învățătorilor, care acoperă întreg ciclul, de la grădiniță la liceu, din statul New York a anunțat că nu susține introducerea vaccinării obligatorii pentru cadrele didactice. (Link)

8. Ministerul Sănătății din Japonia a anunțat că va publica numele persoanelor care nu se supun măsurilor de izolare, la reîntoarcerea în țară, pentru a suporta oprobriul comunității. Primele trei nume au fos deja date publicității. Japonia le cere tuturor persoanelor care intră în țară, inclusiv propriilor cetățeni, să se autoizoleze timp de două săptămâni, timp în care trebuie să raporteze starea de sănătate. (Reuters)

Din Cronica Sportivă: CFR Cluj va juca astăzi manșa tur din turul trei preliminar din Liga Campionilor la fotbal, împotriva elvețienilor de la Young Boys Berna. Meciul începe la ora 21.00. Returul este la 10 august, la Berna. (LookSport)

9. Masca de protecție redevine obligatorie, la interior, pentru milioanele de persoane, inclusiiv cei vaccinați, care trăiesc în zona golfului San Francisco, din cauza răspândirii variantei Delta. (CNN)

10. Deputata Anamaria Gavrilă a anunţat luni că demisionează din AUR şi va activa ca parlamentar independent. Ea a explicat că atunci când s-a înscris în partid credea că a găsit o echipă care vrea să arate că poate face o politică diferită, în slujba cetăţeanului, însă totul a rămas la nivel de slogane care nu ţin „locul acţiunii politice coerente şi o atitudine timorată de puterea aparentă a altor partide nu are forţa necesară de a impune o nouă viziune pentru România”. (News.ro)

Fotografia dimineții – Coperta revistei New Yorker:

Ți-ar mai putea plăcea
Fermierii români afectați de importurile din Ucraina vor primii subvenții de 4 bani pe kg – Cronica dimineții
Sondaj: Nicuşor Dan ar avea aproape nouă procente peste Gabriela Firea la alegerile pentru Primăria Capitalei – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău