Hackerii unei unități ruse de spionaj cibernetic a derulat atacuri în 35 de țări deghizați ca hackeri iranieni – Cronica de Tehnologie

1. Hackerii unei unități ruse de spionaj cibernetic a derulat atacuri în 35 de țări deghizați drept hackeri iranieni. Grupul Turla, cunoscut pentru legăturile cu serviciile de spionaj rusești, a reușit să intre în posesia instrumentelor folosite de iranienii de la Oilrig și să deruleze atacuri pe baza acestora. (FT)

2. Lime ar putea înregistra anul acesta pierderi de $300 milioane din $420 milioane venituri. Mare parte a pierderilor vin din cheltuielilor de înlocuire a trotinetelor, care se strică înainte să apuce să genereze mai mulți bani. (The Information)

3. Facebook a început să testeze pe site-ul pentru desktop un Dark Mode cu text alb pe fundal gri închis. Odată cu modul întunecat, site-ul Facebook va începe să semene mai mult cu aplicația mobilă, mutând secțiunile principale de pe bara laterală sus, pe centru ecranului. (Profit.ro)

4. Startup-ul de mașini autonome Zoox primește o finanțare de $200 milioane. Compania condusă de Aicha Evans, fostul CSO de la Intel, vrea să dezvolte toate aspectele ce țin de mașinile autonome, nu doar partea software. (Axios)

5. O anchetă desfășurată de EDPS, autoritatea europeană pentru protecția datelor, arată că există motive pentru “îngrijorări serioase” privind modul în care Microsoft respectă clauzele contractelor cu reguli de protecție a datelor și rolul Microsoft ca procesator pentru instituțiile UE care utilizează produsele și serviciile companiei. (TechCrunch)

6. Startup-ul german Commercetools, care dezvoltă soluții pentru e-commerce, primește o finanțare de €130 milioane și ajunge să fie evaluat la €300 milioane. (TechCrunch)

7. Pixel 4 este apreciat în review-uri pentru calitatea fotografiilor și rapiditatea cu care funcționează sistemul de recunoaștere facială (chiar dacă acesta funcționează și cu ochii închiși). Autonomia și calitatea video se numără printre punctele slabe. (The Verge)

8. Performanța procesorului, portul USB-C și faptul că nu este gălăgios și nu se încălzește sunt principalele calități ale noului Surface Pro 7. De cealaltă parte, designul pare învechit, iar unii utilizatori nu vor aprecia lipsa unui chip LTE și imposibilitatea schimbării SSD-ului. (The Verge)

9. NordVPN, unul dintre cele mai folosite servicii VPN, a descoperit că a fost spart de hackeri în martie 2018. Atacatorii au exploatat un sistem nesecurizat de acces de la distanță al unui centru de date închiriat de NordVPN de la un provider din Finlanda. Oficialii companiei spun că a fost afectat un singur server, care a fost activ doar o lună. (TechCrunch)

10. Microsoft a cumpărat Mover, un furnizor de soluții pentru migrarea datelor online, a cărui tehnologie vrea să o folosească pentru a îmbunătăți instrumentele de importare a datelor în Microsoft 365. Nu se cunoaște valoarea tranzacției. (VentureBeat)

Ți-ar mai putea plăcea
Meta își va lansa joi clona de Twitter, numită Threads, pe iPhone – Cronica de Tehnologie
Franța va bloca dezvoltarea monedei virtuale Libra în Europa – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău