IKEA va deschide un nou magazin în România – Cronica dimineții

1. Peste 94.000 de români au votat până aseară, la ora 24:00, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţiile de vot din străinătate. La aceştia se adaugă cei 17.503 care au optat pentru votul prin corespondenţă, astfel că numărul total este 111.837. În primul tul al alegerilor prezidenţiale, până la aceeaşi oră, votaseră 77.344 de alegători în cele 835 de secţii din străinătate. Votul în diaspora va continua azi şi mâine. (News.ro)

2. Christine Lagarde, noua șefă a Băncii Centrale Europene, a declarat că politica monetară va continua să susțină economia Europei însă ea a făcut apel la guverne să crească investițiile publice. (Bloomberg)

3. Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a cerut Jandarmeriei Române ca toate unitățile care au clasificat convorbirile radio de la protestul din 10 august să le declasifice „în cel mai scurt timp”. Ministerul Afacerilor Interne a primit ultimele avize pentru a putea declasifica înregistrarea tuturor convorbirilor efectuate. (Hotnews)

4. Retailerul suedez IKEA se extinde în România, pregătind deschiderea unui magazin în Dumbrăvița, lângă Timișoara, în cursul anului viitor. (Profit.ro)

5. Rusia a adoptat o lege care interzice, din iulie 2020, smartphone-urile, computerele și televizoarele inteligente care nu au preinstalat software rusesc. (BBC)

6. Prețul monedei bitcoin a coborât la minimul ultimelor 6 luni, sub pragul de 7.000 de dolari, în contextul în care banca centrală a Chinei a avertizat din nou cu privire la riscurile asociate tranzacțiilor cu criptomonede. (Profit.ro)

7. Jet.com, siteul de ecommerce deținut de Walmart, își închide divizia de livrat produse alimentare proaspete la un an de când a lansat serviciul în New York. Jet pierdea $20 la fiecare comandă. (Bloomberg)

8. Un nou studiu arată că o combinație între meditație și psihoterapia psihedelică ar putea ajuta persoanele care suferă de depresie. (Link)

9. Cercetătorii au descoperit, pentru prima dată, o galaxie care are trei “găuri negre”. Două dintre acestea sunt foarte aproape una de alta. (CNN)

Bonus: Disney a lansat o colectie impresionanta de 12 postere cu fiecare dintre personajele din noul film din seria Star Wars: The Rise of Skywalker. Vizualurile sunt mai simple decat posterele filmelor anterioare din Star Wars și ilustreaza personajele pe fundalul negru plin de stele. Au fost gandite precum cartile de schimb populare in anii ’90 respectand trendurile actuale de nostalgie. (Urban.ro)

10. U2 a generat cele mai mari venituri, în ultimii 10 ani, din vânzarea biletelor la concerte. Formația irlandeză a avut încasări de $1,03 miliarde, fiind urmată de The Rolling Stones ($929 milioane), Ed Sheeran ($922 milioane), Taylor Swift (aproximativ $900 milioane) și Beyoncé ($857 milioane). (AP)

Fotografia dimineții – Papa Francisc iese din catedrala din Bangkok. Paula Bronstein/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Lider de sindicat: Angajații din sănătate vor face grevă luna viitoare – Cronica dimineții
Ministrul italian al Apărării: A venit timpul ca diplomaţia să deschidă drumul către pace între Rusia şi Ucraina – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău