Imunitatea de turmă atinsă în unele din cele mai sărace suburbii din India – Cronica Știrilor Pozitive

1. În primele şapte luni ale anului au fost comandate cu 27% mai multe cărţi faţă de perioada similară din 2019, iar comanda medie a crescut cu 15% în această perioadă, ajungând aproape de 100 lei, potrivit datelor unei librării online. (News.ro)

2. Unele din cele mai sărace suburbii din India au ajuns la imunitatea de turmă, aproximativ 60% dintre locuitori prezentând anticorpi la noul Coronavirus. (Bloomberg)

3. Președintele Klaus Iohannis a declarat că reintrarea în starea de urgență este „ultima soluție” pentru gestionarea crizei coronavirusului, deoarece ar duce la îngrădirea unor drepturi și ar sufoca economia. El adaugă că, dacă românii vor respecta normele sanitare, epidemia poate fi controlată. (News.ro)

4. Pe 28 iulie, Comisia Europeană a semnat un contract cu compania farmaceutică Gilead pentru a asigura doze de Veklury, denumirea comercială a Remdesivir. Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei, pentru a răspunde nevoilor imediate.

5. NASA va lansa azi al cincilea său rover către Marte. Perseverance va atinge suprafața „planetei roșii” peste 6 luni. China și Emiratele Arabe Unite au lansat și ele, în ultima lună, misiuni către Marte. (Wired)

6. Doar 30% dintre cei 377 pacienți cu Covid-19 internați la Terapie Intensivă sunt intubați, conform ministrului Sănătății. (News.ro)

7. Alba, Călărași, Covasna, Giurgiu, Ialomița, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Tulcea au raportat ieri un număr de noi cazuri sub 10.

8. Alocațiile pentru copii vor fi majorate cu 20%, din luna septembrie 2020. După ce la începutul ședinței de Guvern, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a arătat că majorarea se aplică de la 1 septembrie, după ședință a precizat că este vorba de o majorare care va fi plătită în septembrie, dar este aferentă lunii august. (Profit.ro)

9. Volumul tranzacțiilor imobiliare comerciale din România – birouri, proiecte de retail, industriale și de logistică, hoteluri – a crescut în primul semestru cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, piața fiind alimentată de tranzacțiile cu clădiri de birouri din București. Capitala a reprezentat aproape 90% din volumul total al tranzacțiilor în primul semestru 2020, estimat la €410 milioane. (Profit.ro)

10. Consumul de cărbune a scăzut cu 27% în SUA, în aprilie, comparativ cu aprilie 2019. Este cel mai scăzut nivel înregistrat din 1973 până în prezent. (Bloomberg)

11. Google va monta până în 2022 un nou cablu submarin de internet, care va lega Statele Unite de Europa prin Bude, Marea Britanie și Bilbao, Spania. Compania americană promite că viitorul cablu, dotat cu 16 perechi de fibre și o nouă arhitectură a switch-urilor, dezvoltată în colaborare cu SubCom, va reprezenta un upgrade semnificativ față de conexiunile actuale. (Profit.ro)

12. Averea deținută de femeile americane s-ar putea tripla în următorii 10 ani, de la $10.000 de miliarde la $30.000 de miliarde. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Bucuria copiilor din Yemen de a se juca afară într-o țară afectată de războiul civil. Khaled Abdullah/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul pacienților declarați vindecați la nivel global a depășit 3 milioane – Cronica Știrilor Pozitive
OMS: Numărul cazurilor de Covid-19 la nivel global a scăzut pentru a cincea săptămână consecutiv – Cronica Stirilor Pozitive