Femeile însărcinate nu transmit virusul copilului – Cronica Știrilor Pozitive

Rata deceselor în rândul cazurilor închise a scăzut, pentru a treia oară în ultimele zile, de la 16% la 15%.

1. O femeie de 97 de ani, care s-a infectat cu noul coronavirus într-un cămin de bătrâni din Arad, s-a vindecat de COVID-19 după opt zile de spitalizare şi a fost externată ieri. (Hotnews)

2. Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara spune că noua schemă de tratament pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus, care include anticoagulante, antivirale şi antiinflamatorii, a început să funcţioneze, mai ales la cei cu forme severe de COVID-19. Niciun pacient nu a mai ajuns să fie intubat. (News.ro)

3. Femeile însărcinate nu transmit virusul copilului conform datelor anunțate de un studiu desfășurat în Los Angeles. 24 din cele 134 de gravide testate pozitiv au născut, iar testele bebelușilor au fost negative. 82% dintre gravide nu au prezentat simptome ale bolii. (LATimes)

4. Moderna Therapeutics a anunțat că va începe în scurt timp faza a doua a testelor clinice pentru vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de companie, după ce a primit aprobarea autorităților americane. Compania spera să înceapă faza a treia în această vară. (Time)

5. Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat că focarul epidemiologic de la Maternitatea Odobescu, aflată în subordinea Spitalului Municipal Timisoara, a fost stins, după ce în ultimele 14 zile nu a mai fost depistat niciun caz nou de infectare cu noul coronavirus. (News.ro)

6. O femeie de 102 ani din Islanda, supraviețuitoare a gripei spaniole, s-a vindecat și de Covid-19. (Bloomberg)

7. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a evocat ieri ”date potenţial pozitive” cu privire la anumite tratamente care par să limiteze gravitatea sau durata bolii covid-19 şi anunţă că îşi va concentra atenţia asupra a patru-cinci dintre cele mai promiţătoare. (News.ro)

8. Spania a anuntat ieri cel mai mic bilanţ al contaminărilor zilnice din ultimele două luni. (News.ro)

9. Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, a declarat că atunci când porți o mască de protecție îi transmiți celui de lângă tine că-l respecți. (Reuters)

10. Piaţa de capital din România a crescut cu 4,6% în aprilie, pe măsură ce investitorii reevaluează pozitiv companiile româneşti în contextul pandemiei de Covid-19. În martie, piaţă de capital din România a consemnat o scădere de 16,4 procente. (News.ro)

11. Freelancerii din Marea Britanie pot aplica începând de astăzi pentru a primi un ajutor de 7500 lire, acordat o singură dată. Guvernul britanic a alocat un buget de 10 miliarde de lire pentru acest program. (Reuters)

Fotografia dimineții – Turnul Burj Khalifa din Dubai a fost iluminat pentru campania ce își propune să strângă 10 milioane de porții de mâncare pentru cei care au nevoie. Clădirea a fost transformată în cea mai mare pușculiță pentru donații. Mohammed bin Rashid Al Maktoum/Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
40 de ani de când Organizația Mondială a Sănătății a anunțat oficial eradicarea variolei – Cronica Știrilor Pozitive
Numărul pacienților declarați vindecați la nivel global va depăși astăzi 14 milioane – Cronica Știrilor Pozitive
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău