În martie, numărul de download-uri pentru aplicația Clubhouse a scăzut de peste 10 ori comparativ cu februarie – Cronica de Tehnologie

1. După 2,7 milioane de download-uri în luna martie, Clubhouse a avut doar 922.000 de download-uri în aprilie, ceea ce reprezintă o scădere de peste 10 ori față de cele 9,6 milioane de download-uri din februarie. (Profit.ro)

2. Verizon confirmă vânzarea Yahoo și AOL către Apollo pentru $5 miliarde, tranzacție în urma căreia va opri o cotă de 10% din entitatea care se va numi Yahoo. În 2008, Microsoft oferea $44.6 miliarde pentru cumpărarea Yahoo, într-o încercare menită să creeze un rival demn de Google. (CNBC)

3. Sony va integra serviciul de comunicare Discord în PlayStation Network la începutul lui 2022, în urma unui deal dintre cele două companii, în urma căruia Sony a și investit o sumă necunoscută în Discord. Într-o formă limitată, Discord era până acum integrat în Xbox. (Venture Beat)

4. Cele mai multe angajări s-au făcut în zona de tehnologie, în perioada aprilie – noiembrie 2020, în New York City, arată un studiu. În plină pandemiei, specialiștii în tehnologie au fost mai căutați decât orice altă categorie de angajați, inclusiv cea de sănătate. (WSJ)

5. Serviciile de video streaming cu reclame ale Amazon au trecut de 120 de milioane de utilizatori pe lună. De la 20 de milioane de utilizatori pe lună în ianuarie 2020, înainte de pandemie, această categorie, care include Twitch și IMDbTV, a crescut de peste 6 ori. (Profit.ro)

6. Twitter extinde disponibilitatea Spaces, serviciul de live audio care reproduce funcționalitatea Clubhouse. Acesta poate fi acum folosit de toți utilizatorii (de Android și iOS) care au peste 600 de followeri. (News.ro)

7. Apple va lansa un iPhone pliabil în 2023, crede analistul chinez Ming-Chi Kuo. Dispozitivul ar urma să aibă un ecran OLED flexibil de 8 inch, cu rezoluție QHD+. Kuo spune că Apple are toate șansele să devină rapid și liderul acestei nișe, prognozând că în 2023 vor fi vândute între 15 și 20 de milioane de exemplare ale iPhone-ului pliabil. (Profit.ro)

8. Procesul dintre Epic și Apple a început ieri cu o dispută legată de comisionul de 30% oprit de Apple din vânzările dezvoltatorilor de aplicații. Epic spune că acesta reprezintă o practică monopolistă, în vreme ce Apple se apără susținând că este norma standard. (9to5mac)

9. Apple a lansat un update de securitate pentru iOS, iPadOS, watch OS și macOS, care rezolvă o serie de vulnerabilități 0-day, ce sunt exploatate deja de hackeri. Ca și în alte cazuri, componenta problematică este motorul de randare al Safari, WebKit. (News.ro)

10. Șefii Amazon știau încă din 2015 că peste 4.700 din oamenii de vânzări ai companiei au acces la datele vânzătorilor terți. Acestora li s-au dat încă de pe atunci exemple de angajați care au folosit accesul la aceste date pentru a-și îmbunătăți propriile vânzări. Amazon a negat întotdeauna aceste practici. (Politico)

Ți-ar mai putea plăcea
Meta a lansat Threads, o rețea socială care copiază în mare parte funcționalitățile și designul Twitter – Cronica de Tehnologie
Samsung a semnat primele contracte de licențiere a sistemului de operare Tizen pentru televizoare – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău