Datele a peste 6,5 milioane de cetățeni israelieni înregistrați în sistemul de votare au fost publicate online – Cronica de Tehnologie

1. Slack a lansat Connect, o funcție opțională de comunicare directă, prin care poate fi contactat orice utilizator al platformei. Pentru că deja existau îngrijorări cu privire la potențiale abuzuri, la puțin timp după lansare a fost dezactivată posibilitatea trimiterii mesajelor înainte de acceptarea invitației. (Protocol)

2. Automobilele Tesla pot fi cumpărate și cu Bitcoin, a anunțat șeful companiei, Elon Musk. Pentru început, moneda virtuală este acceptată doar în SUA, însă suportul va fi extins și în alte țări, pe parcursul acestui an. (CNBC)

3. Y Combinator adaugă 350 de startup-uri, reprezentând 41 de țări. Jumătate din companiile noului lot (W21) sunt din afara SUA. India are 43 de reprezentanți, cel mai mare număr de până acum. (TechCrunch)

4. OnePlus 9 (de la 699€) nu trece de nota 8/10, dar are multe atuuri de partea sa, printre care performanța chipset-ului Snapdragon 888 și a camerei foto. Aceeași cameră foto are și puncte slabe, precum lipsa stabilizării optice (disponibilă la versiunea Pro) sau procesarea exagerată a imaginii. (Review, The Verge)

5. Autoritatea antitrust din India vrea investigarea schimbărilor de politică privind intimitatea anunțate de WhatsApp, un raport oficial fiind așteptat în 60 de zile. Serviciul deținut de Facebook este suspectat de încălcarea legislației locale. India este cea mai mare piață pentru WhatsApp, cu 450 de milioane de utilizatori pe lună. (TechCrunch)

6. Datele a peste 6,5 milioane de cetățeni israelieni înregistrați în sistemul de votare au fost publicate online cu două zile înaintea alegerilor parlamentare. Pentru 3,2 milioane dintre aceștia sunt disponibile online informații personale detaliate, printre care nume, numere de telefon și acte de identitate, adrese și preferințe politice. Sursa leak-ului a fost site-ul unei aplicații dezvoltate pentru Likud, partidul lui prim-ministrului Benjamin Netanyahu. (The Record)

7. Genshin Impact a devenit jocul care ajunge cel mai repede la $1 miliard venituri, în mai puțin de 6 luni. Jocul freemium a câștigat în medie $160 de milioane pe lună începând cu decembrie și este pe primul loc la RPG-uri, atât în China, cât și în afara ei. (Sensor Tower)

8. Mai multe zeci de utilizatori se plâng de suportul Coinbase, în special în cazuri grave, în care și-au pierdut accesul la conturi. Compania, care se pregătește de listarea la bursă, se apără spunând că, deși s-a confruntat cu o serie de provocări unice, doar 0,004% din utilizatori au fost în situația de a-și pierde contul. (NY Times)

9. Disney+ se scumpește de mâine în SUA, unde va costa $8 pe lună ($80 pe an), în loc de $7. Și Disney Bundle, care include Disney+, Hulu și ESPN+, se scumpește tot cu $1 și va costa $14 pe lună cu reclame sau $20 pe lună fără reclame. (The Verge)

10. Facebook și Instagram au ajutat până acum la colectarea a peste $5 miliarde prin funcția de donații, spune Facebook, care adaugă că $2 miliarde au fost strânse doar de la începutul lui februarie 2020. $175 de milioane au fost donați anul trecut pentru cauze legate de COVID-19. (SocialMediaToday)

Ți-ar mai putea plăcea
70 de milioane de oameni și-au făcut cont pe Telegram luni, când a fost indisponibil WhatsApp – Cronica de Tehnologie
Google a fost obligat să șteargă datele colectate în modul Incognito al browser-ului Chrome – Cronica de Tehnologie