În octombrie, Dacia Sandero a fost din nou cel mai vândut automobil din Europa – Cronica dimineții

1. Prim-vicepreşedintele PNL Dan Motreanu a declarat că PNL va vota în Camera Deputaţilor noua lege a pensiilor, care a trecut de Senat, dar a cerut identificarea surselor de finanţare. Liberalul consideră că este nevoie de creşterea pensiilor, dar fără impunerea de noi taxe şi impozite. (News.ro)

2. Potrivit previziunilor băncii ING, leul va închide 2023 la 4,98 de lei pentru un euro, urmând ca în trimestrul 1 din 2024 să ajungă la 5,02, în trimestrele 2 și la 5,03, iar 2024 să se închidă la un curs de 5,05. Totodată anul electoral va îndemna banca centrală la prudență, determinând-o să fie ultima bancă din Europa Centrală și de Est care va începe ciclul de reducere a dobânzii de politică monetară. Probabil, după ce rata inflației va coborî sub actualul nivel al dobânzii cheie, de 7%. (Economica)

3. Ministerul Energiei a anunţat, duminică seară, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional. De asemenea, s-a restabilit alimentarea cu energie electrică pentru peste 80% dintre clienţii afectaţi de vremea severă în zone de sud-est a României. (News.ro)

4. Dacia Sandero a reușit să întoarcă rezultatele pe piața din Europa, concomitent cu o scădere mare a principalului rival, Tesla Model Y. În octombrie, Sandero a fost din nou cel mai vândut automobil din Europa, în timp ce SUV-ul electric de la Tesla n-a prins Top 10. (Profit.ro)

Din Cronica de Carte: Ediția București 2023 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se va desfășura între 22 și 26 decembrie, în Pavilionul Central (A) al Romexpo din București. Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10:00 și 20:00, iar accesul tuturor categoriilor de public va fi gratuit. Sunt așteptate cele mai prestigioase edituri din țară, zeci de mii de titluri, sute de evenimente, cei mai apreciați scriitori români și ultimele noutăți editoriale. (Link)

5. În contextul în care se vehiculează tot mai mult că Mircea Geoană intenționează să candideze la președinția României, diplomatul are o nouă postare pe contul de facebook, în care anunță că „în curând vom discuta despre un plan pentru România”. (G4Media)

6. Turul doi al alegerilor locale din R. Moldova s-a încheiat, iar partidul pro-european al Maiei Sandu nu a câștigat niciun mandat de primar în cele 11 municipii ale ţării în care au avut loc alegeri locale. (Digi24)

7. Cei mai bogați 1% oameni din lume sunt responsabili pentru mai multe emisii de carbon decât cei mai săraci 66%, se arată într-un raport. Cel mai cuprinzător studiu al inegalității climatice globale întreprins vreodată arată că acest grup de elită, format din 77 de milioane de oameni, inclusiv miliardari, milionari și cei plătiți cu peste $140.000 pe an, a generat 16% din toate emisiile de CO2 în 2019, suficient pentru a provoca peste un milion de decese în exces din cauza căldurii, potrivit raportului. (TheGuardian)

8. Mai bine de trei din patru palestinieni au o opinie pozitivă despre Hamas, potrivit unui sondaj de opinie realizat de firma de sondare Arab World for Research and Development, după atacul terorist din 7 octombrie comis de gruparea islamistă palestiniană pe teritoriul Israelului. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Novak Djokovic s-a impus în finala Turneului Campionilor la Tenis, ce a avut loc la Torino. Sârbul a trecut cu 6-3, 6-3, de italianul Jannick Sinner.

9. Javier Milei, un economist libertarian radical, a câștigat turul doi al alegerilor prezidențiale din Argentina și va fi noul președinte al țării. El a obținut peste 55% din voturi promițând schimbări „drastice” în strategia economică a țării pe fondul celei mai grave crize din ultimele două decenii. (FT)

10. Peste 47% dintre români spun că ascultă muzică populară, indică datele unui sondaj realizat de ÎNSCOP Research. Comparativ cu 2010, procentul românilor care declară că ascultă pop-dance și rock a scăzut, în timp ce a crescut ponderea românilor care ascultă manele și muzica clasică. (News.ro)

Fotografia dimineții – Noua campanie publicitară a Guvernului Ungariei îi prezintă pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europe, și pe Alex Soros, fiul lui George Soros și actualul președinte al Fundațiilor pentru Societatea Deschisă, cu mesajul: „Să nu dansăm pe muzica lor”.

Ți-ar mai putea plăcea
Eurobarometru: Românii au intenția să se vaccineze “cât mai curând posibil” doar în proporție de 18% – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Ludovic Orban vrea alianță cu USR PLUS dar cu susținerea lui Iohannis

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău