În premieră, un autoturism electric a reușit să urce în top 20 al celor mai vândute modele din România – Cronica Știrilor Pozitive

1. Opt judeţe din ţară au înregistrat zero cazuri noi de infectare cu noul coronavirus la ultima raportare. Acestea sunt Arad, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Satu Mare, Sălaj, Teleorman și Timiş. (Link)

2. Comisia Europeană a acordat, vineri, o autorizaţie de introducere pe piaţă condiţionată pentru medicamentul Remdesivir, care devine astfel primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19. (News.ro)

3. Cercetătorii au aratăt pe un model șoarece că anticorpul sintetic poate neutraliza SARS-CoV-2. De asemenea poate preveni infecția și poate trata Covid-19 în cei care deja au virusul. (Link)

4. Un nou model de cercetare arată că ”imunitatea de turmă” se poate produce mult mai repede, și anume când 43% dintre oameni au contactat virusul. În acel moment, infecția va înceta să se răspândească și pandemia se va sfârși. (MedicalNewsToday)

5. Locuitorii din Marea Britanie, în frunte cu premierul Boris Johnson, au aplaudat, duminică, pentru câteva momente, membrii serviciului naţional de sănătate (NHS), care sărbătoresc 72 de ani de la înfiinţare. (News.ro)

6. În premieră, un autoturism electric, Renault Zoe, a reușit să urce în top 20 al celor mai vândute modele din România. (Profit.ro)

7. Fluxul în punctul de frontieră dintre Bulgaria și Republica Elenă (Kulata – Promachonas) se desfășoară normal, fără coloană de autoturisme în așteptare. Accesul autoturismelor se realizează pe patru benzi, fiind operaționale și trei puncte de testare pentru infecția cu COVID-19, anunță MAE. (Hotnews)

8. Românii au cumpărat și înmatriculat în luna iunie 10.161 de autoturisme, cu 27,84% mai puține față de anul trecut în aceeași perioadă. Datele arată ca sunt șanse mari să constatăm că piața locală de mașini a trecut cu brio peste marea criză a pandemiei. Mai mult, pierderile din prima jumătate ar putea fi recuperate în celelalte luni, până la finalul anului. (Profit.ro)

9. Spania pregătește un plan de investiții în valoare de 150 miliarde de euro, care va fi finanțat prin fonduri europene și va ajuta economia să se redreseze în urma pandemiei de coronavirus, a anunțat vineri premierul Pedro Sanchez. (Profit.ro)

10. Yuriko Koike, prima femeie din Japonia care a câștigat alegerile pentru poziția de guvernator, a fost realeasă în funcţie, conform primelor sondaje de la urne. (News.ro)

11. Puburile, restaurantele și frizeriile din Anglia s-au redeschid sâmbăta. (Reuters)

12. Oamenii de știință de la o universitate americană au ajuns cu un pas mai aproape de a afla ce poate compromite smalțul dinților. Descoperirea, publicată în revista Nature, ar putea preveni apariția cariilor de care suferă aproape întreaga populație adultă a planetei. (FastCompany)

13. Compania japoneză Tokyo Electric Power Company Holdings Inc. (Tepco), operatorul centralei Fukushima, a lansat o fermă verticală interioară în Shizuoka. Ferma poate furniza până la 5 tone de produse pe zi, una dintre cele mai mari astfel de instalații din lume, bazându-se exclusiv pe iluminatul artificial. (Profit.ro)

14. Statul indian Nagaland a interzis importarea, comercializarea şi vânzarea cărnii de câine, decizie primită cu mare entuziasm de apărătorii drepturilor animalelor. (News.ro)

15. Guvernul britanic a anunţat duminică deblocarea unui ajutor de 1,57 de miliarde de lire (1,74 miliarde de euro) pentru domeniul culturii, a cărui supravieţuire este pusă în pericol de pandemia de COVID-19. (Hotnews)

16. Catedrala Sagrada Familia din Barcelona şi-a redeschis porţile, sâmbătă, la mai mult de trei luni de când a fost închisă din cauza pandemiei de coronavirus. (News.ro)

17. Muzeul Luvru, cel mai mare şi cel mai vizitat din lume, se va redeschide azi. (News.ro)

Bonus: Compania de transport public în comun din Berlin îi încurajează pe cetățeni să nu mai folosească deodorant, astfel încât călătorii vor fi obligați să poarte masca în mod corespunzător, pentru a se apăra de mirosuri, dacă de coronavirus nu le este așa teamă. (Hotnews)

Din Cronica de Carte:

18. Sir Patrick Stewart, aka Captain Jean-Luc Picard, își scrie memoriile, care vor fi publicate de Simon & Schuster. Actorul va împlini 80 de ani pe 13 iulie și, deși a refuzat să scrie până acum despre viața lui, crede că lipsa filmărilor pe timp de pandemie îi oferă timpul necesar. Titlul și data apariției cărții nu au fost încă dezvăluite. (Associated Press)

19. Semne bune după redeschiderea librăriilor din Marea Britanie: aproape 4 milioane de cărți au fost vândute în primele 6 zile, în valoare de 33 de milioane de lire sterline, deși librăriile din Scoția și Țara Galilor sunt în continuare închise (The Guardian);

20. Un ajutor de stat în valoare de 6,8 milioane de dolari va fi acordat industriei cărții din Québec, Canada (ActuaLitte);

21. În mod similar, autoritățile din regiunea franceză Île-de-France au votat un buget de 2,8 milioane de euro pentru sectorul literar (ActuaLitte);

22. Mai multe edituri din Franța vor continua să ofere aproape 600 cărți electronice gratuite pentru elevi și studenți, în timpul vacanței de vară (ActuaLitte);

23. Începând cu 29 iunie, autorii de literatură pentru copii au utilizat în social media hashtag-urile #KidlitForMasks și #MasksSaveLives pentru a sublinia importanța purtării măștilor, o inițiativă pornită de la scriitoarea Margaret Peterson Haddix (Publishers Weekly).

Fotografia dimineții – O femeie se roagă la statuia lui Buddha din Ang Thang, Thailanda, după ce autoritățile au redeschis locația. Alex Ogle/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Modular Elias 1, construit din donaţii la iniţiativa Asociaţiei ”Dăruieşte viaţă”, este funcţională începând de luni – Cronica Stirilor Pozitive
România a înregistrat ieri cel mai mic număr de noi cazuri din ultimele două luni – Cronica Știrilor Pozitive
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău