Între 19 și 23 octombrie va avea loc Festivalul Internațional de Literatură și Traducere FILIT Iași 2022 – Cronica de carte

1. Între 19 și 23 octombrie, va avea loc la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere FILIT Iași 2022. În afara celor peste 100 de evenimente din cadrul Festivalului, protagoniștii Serilor FILIT vor fi: Manuel Vilas, Boualem Sansal, John Boyne, Sofia Andruhovici, Evghenia Lopata, Iuri Viniciuc (Focus Ucraina), Alexandru Călinescu și Andrei Pleșu. Vor fi decernate și două premii literare: Premiului Institutului Cultural Român pentru cea mai bună traducere a unei cărți din literatura română în anul 2021 și Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021. (Link

2. Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), care se va desfășura în perioada 26-29 octombrie, le propune iubitorilor de literatură din Banat întâlnirea cu 14 nume importante ale literaturii europene de astăzi, printre care Faruk Šehić, Oksana Zabușko, Oleg Serebrian și Radu Paraschivescu. Tema acestei ediții – „Cărți și Hărți. Vecinătăți literare”. (Citește-mă)

3. Dumitru Crudu, George C. Dumitru, Mihai Duțescu, Irina Georgescu Groza și Viorica Răduță sunt autorii ale căror cărți au fost nominalizate la Premiul Cartea Discretă a Anului (2021), organizat de Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor – ediția a IV-a. Nominalizările au scopul de promova cărți care, deși valoroase, au primit o prea discretă atenție. (Filme-cărți.ro)

4. Juriul Premiilor AgențiadeCarte.ro pentru anul editorial 2021 a anunțat următoarele cărți câștigătoare: „Scrâșnetul dinților”, de Șerban Axinte, și „Fragil și aproape absurd”, de Teodora Vasilescu – secțiunea Poezie; „Ioșca”, de Cristian Fulaș – secțiunea Proză; „Cenaclul de luni. Viața și opera”, de Cosmin Ciotloș – secțiunea Critică literară / Istorie literară / Teorie literară; „Sălbaticii copii dingo”, de Vasile Ernu – secțiunea Eseu / Publicistică / Memorialistică. (Agenția de carte)

5. Nominalizări la premiile literare franceze din toamna literară:

-Au fost anunțați finaliștii Premiilor Médicis din 2022, iar printre cei autorii nominalizați la cel mai bun roman tradus în limba franceză se numără Maria Stepanova („În amintirea memoriei”, Editura Humanitas Fiction), Andrei Kurkov („Albinele gri”, Editura Paralela 45) și Colm Toibin. (Livres Hebdo);

-Juriul a anunțat a doua și ultima selecție pentru Grand prix du roman de l’Académie française 2022, iar finaliștii sunt Giuliano Da Empoli, Jean Michelin și Pascale Robert-Diard (Livres Hebdo); 

-Premiul André Malraux 2022 și-a dezvăluit cea de-a doua selecție, acesta recompensând în fiecare an o operă de ficțiune dedicată slujirii condiției umane, în limba franceză sau tradusă în franceză, și un eseu despre artă (ActuaLitte);

-A doua selecție pentru Premiul Renaudot 2022, pe cele două categorii, romane și eseuri (Livres Hebdo).

6. „Mexican Gothic”, de Silvia Moreno-Garcia, „Străinul”, de Stephen King (ambele la noi, la Editura Nemira), „The Southern Book Club’s Guide to Slaying Vampires” și „The Final Girl Support Group”, de Grady Hendrix, se află pe lista celor mai populare 60 de romane horror, recenzate pe platforma Goodreads, din ultimii cinci ani. (Goodreads

7. Scriitoarea Bernardine Evaristo (cea mai recentă traducere la Editura Corint, cu titlul „Fată, femeie, alta”) recomandă mai multe cărți ce ar trebui citite pentru a cunoaște mai bine Londra, capitala Angliei, printre care „Shuggie Bain”, de Douglas Stuart (la noi, la Editura Pandora M), „Oameni obișnuiți”, de Diana Evans (Curtea Veche Publishing) și „Doamna Dalloway”, de Virginia Woolf (Editura Humanitas Fiction). (New York Times)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul „Righteous Prey”, de John Sandford, al 32-lea volum din seria Prey; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află tot o noutate, volumul „Confidence Man”, de Maggie Haberman, o nouă carte despre Donald Trump. O altă noutate interesantă în top, la categoria ficțiune, respectiv volumul „Mad Honey”, de Jodi Picoult și Jennifer Finney Boylan, un roman polițist. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Gene dominante, de Ștefania Mihalache, Editura Humanitas

-Ultimul înger – Prima I.A., de G. P. Ermin, Editura Crux Publishing

-Un roman epistolar, de I. Negoițescu, Radu Stanca, Editura Polirom

-Belgradul în cinci prieteni, de Nichita Stănescu, Editura Tracus Arte

-Jumătate de secol cu Borges, de Mario Vargas Llosa, Editura Humanitas Fiction

-Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei, de Annie Ernaux, Editura Pandora M

-Friends, iubiri și marele lucru teribil, de Matthew Perry, Editura Nemira

-Revoluția glucozei, de Jessie Inchauspé, Editura Publica

10. Pe scurt, din lumea literară:

-S-a lansat un motor de căutare a celor mai ieftine cărți de pe internet, la adresa Pages on pages

-Potrivit unei surse anonime, actorul Al Pacino este în discuții cu Editura Penguin Press, pentru a publica primul său volum de memorii (Literary Hub); 

-Jada Pinkett Smith va publica în 2023 o carte de memorii care acoperă căsătoria complicată cu actorul Will Smith (Entertainment Weekly); 

-Prima ediție a romanului „Emma”, de Jane Austen, s-a vândut la o licitație cu suma de 375.000 de lire sterline (The Guardian); 

-Dr Abduljalil Al-Singace, academician și activist din Bahrain, care se află de mai mult de zece ani în închisoare, după ce a fost condamnat la închisoare pe viață pentru rolul său în protestele democratice din 2011, a fost numit Scriitorul Internațional al Curajului, în cadrul  ceremoniei Premiilor PEN Pinter (BookSeller); 

-Top 10 cărți despre viața de familie (The Guardian); 

-6 cărți despre descoperirea unor lumi noi (The Week). 

 Fotografia ediției: Un profesor usucă cărți la o școală care a fost grav avariată de uraganul Ian, în localitatea La Coloma, provincia Pinar del Rio, Cuba, pe 5 octombrie 2022. Sursă fotografie: Ramon Espinosa / AP.

 

Ți-ar mai putea plăcea
Cele mai controversate cărți românești ale ultimului deceniu – Cronica de carte
Mircea Cărtărescu și Moni Stănilă, printre premianții Galei Radio România Cultural 2023 – Cronica de Carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău