Evenimente organizate cu ocazia centenarului Monicăi Lovinescu – Cronica de Carte

1. Pentru a marca o sută de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, cea mai importantă voce feminină a exilului românesc, Fundația Humanitas Aqua Forte și Editura Humanitas organizează o serie de evenimente ce se vor desfășura de-a lungul întregului an 2023 – Anul Monica Lovinescu. Programul va debuta cu o conferință de presă susținută de Gabriel Liiceanu, joi, 23 februarie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Lansări de carte, dialoguri și dezbateri vor fi organizate la București, Timișoara, Chișinău, Târgu-Mureș, Cluj, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu și Brașov, iar pe 19 noiembrie, Ateneul Român va găzdui Gala Monica Lovinescu. (LaPunkt)

2. „A murit eternitatea mea”, de César Vallejo (Editura Pandora M), „La Caracas va fi mereu noapte”, de Karina Sainz Borgo (Editura Polirom), „Ultimul interviu”, de Eshkol Nevo (Editura Humanitas Fiction) și „Femeia din casa de la colț”, de Nadejda Radulova (Casa de Editură Max Blecher), sunt printre cele mai bune traduceri în limba română din domeniul beletristicii, în anul 2022, într-un prim articol dintr-o serie semnată de criticul literar și editorul Bogdan Alexandru-Stănescu. (Blog Cărturești)

3. A patra ediție a Barometrului limbilor din lume evaluează recunoașterea unei limbi și pe baza numărului de premii literare cu impact mondial, acordate unui autor care o folosește pentru lucrările sale scrise. Astfel, clasamentul limbilor cele mai recompensate cu premii literare este condus de limba engleză, urmată de spaniolă, franceză, germană și rusă. Top 10 este completat de limbile italiană, poloneză, cehă, ebraică și portugheză. (ActuaLitte)

4. „Rezervă”, de Prințul Harry (la noi, la Editura Nemira), „Mă bucur că mama a murit”, de  Jennette McCurdy (în curând în traducere românească la Editura Alice Books) și „Născut în afara legii. Amintiri dintr-o copilărie sud-africană”, de Trevor Noah (Editura Nemira), se află pe primele locuri într-un top al celor mai bune 16 cărți de memorii ale unor celebrități. (Mental Floss)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Victor Miron a inaugurat pe 15 februarie cel de-al doilea BookTruck, bibilioteca mobilă pentru copiii de la sate. Peste 3000 de cărți ajung astfel la elevii din mediul rural, care le împrumută în mod gratuit (România Pozitivă);

-În 2023, Virginie Grimaldi, una dintre cele mai citite romanciere din Franța, va publica o nouă colecție de cărți oferită ca parte a ofertei „O carte sau o jucărie” în toate meniurile Happy Meal de la restaurantele McDonald’s din Franța (ActuaLitte);

-Cea mai mare enciclopedie din lume, enciclopedia Yongle, a fost digitalizată gratuit online de către Biblioteca Națională a Chinei (ActuaLitte);

-O lucrare anonimă, atribuită acum dramaturgului spaniol Lope de Vega, a fost descoperită de către inteligența artificială, în colecția Bibliotecii Naționale a Spaniei (ActuaLitte).

Din Cronica de tehnologie: Autoritățile americane nu au reușit să închidă biblioteca de cărți electronice piratate Z-Library, deși în noiembrie anul trecut au confiscat peste 200 de domenii asociate acesteia și au arestat doi operatori. Z-Library a continuat să funcționeze pe dark web și a lansat weekend-ul trecut domenii unice pentru toți utilizatorii. (TorrentFreak)

6. Au fost anunțați finaliștii Premiului literar Gotham, un premiu anual conceput pentru a onora și susține cele mai bune scrieri despre New York City. Printre cei 11 finaliști ai premiului din acest an, în valoare de 50.000 de dolari, se numără Lisa Hsiao Chen, Jill Bialosky, Sidik Fofana, Martha Anne Toll și Hernan Diaz. (Literary Hub)

7. „Trilogia New York-ului”, de Paul Auster (la noi, la Editura Art), „Mic dejun la Tiffany’s”, de Truman Capote (Editura Polirom), „Orașul fetelor”, de Elizabeth Gilbert (Editura Humanitas) și „Piața Washington”, de Henry James (Editura Corint), se află pe o listă a celor mai bune 25 de cărți despre New York sau a căror acțiune se petrece în orașul american. (TimeOut)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, „Encore in Death”, de J.D. Robb, al 56-lea volum din seria In Death; la categoria NonFiction, pe locul întâi se află, pentru a cincea săptămână consecutivă, volumul „Spare” al Prințului Harry, tradus în limba română la Editura Nemira. O noutate în top, la categoria ficțiune hardcover, respectiv volumul „Someone Else’s Shoes”, de Jojo Moyes. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor, de Cristina Chira, Editura Polirom

-Depravatul din Gorgani. Alte 52 de ciudățenii, de Doina Ruști, Editura Litera

-Am supraviețuit lagărului hitlerist, de Iosif Micu, Editura Bestseller

-După sfârșit, de Adrian Sângeorzan, Curtea Veche Publishing

-Viața mea dublă. Memorii, de Sarah Bernhardt, Editura Centrului Cultural Lumina

-Hitler 1889-1936: Hybris, de Ian Kershaw, Editura Litera

-Ultimii regi magi, de Maryse Conde, Editura Polirom

-Zgomotul alb, de Don DeLillo, Editura Pandora M

-Către paradis, de Hanya Yanagihara, Editura Litera

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Un desen cu Tintin, desenat în 1942 de cunoscutul ilustrator Hergé, s-a vândut la o licitație cu prețul record de 2.158.000 de dolari (The Guardian);

-Actorul Matthew McConaughey va publica prima sa carte pentru copii, „Just Because”, pe 12 septembrie (Entertainment Weekly);

-Nepotul poetului chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a anunțat că o comisie de experți criminaliști a descoperit că acesta a decedat, acum cincizeci de ani, din cauza unei otrăviri, și nu din cauza unor complicații a cancerului de prostată, așa cum se știa până acum (Associated Press);

-Universitatea de stat din Vermont, SUA, va renunța la biblioteca în format fizic în favoarea uneia în format exclusiv digital, în ciuda protestelor studenților (BookRiot);

-Codex Sassoon, cea mai veche versiune aproape completă a Bibliei ebraice, veche de aproximativ 1.100 de ani, va fi vândută la o licitație, la care se crede că va deveni cea mai scumpă carte vândută vreodată, la o valoare între 30 și 50 de milioane de dolari (New York Times);

-Leta Semadeni a primit Marele Premiu elvețian pentru literatură 2023, acordat pentru întreaga sa operă (ActuaLitte).

Fotografia ediției: Fotoreporterii de la New York Times au mers prin bibliotecile din Statele Unite, pentru a imortaliza felul în care aceste instituții furnizează cărți și alte servicii esențiale comunității. În imagine, copiii de la o grădiniță din Cass County, Minnesota, citind într-o bibliotecă pe roți, fotografiați de Jaida Grey Eagle. Sursa: New York Times.

Ți-ar mai putea plăcea
„Oameni mari”, de Maria Orban, selectat pentru Festival du Premier Roman de Chambéry 2022 – Cronica de carte
Mohamed Mbougar Sarr, câștigătorul premiului Goncourt în anul 2021, vine la București – Cronica de carte

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău