Investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 5% în primul trimestru – Cronica serii

1. Investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 5% în primul trimestru al acestui an, la 18,446 miliarde lei, față de trimestrul I 2019, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

2. România nu îndeplinește în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, respectiv cele legate de stabilitatea prețurilor, soliditatea finanțelor publice, stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung. Concluzia apare în raportul de convergență pe 2020 publicat miercuri de Comisia Europeană. (Profit.ro)

3. Premierul Ludovic Orban a declarat că restaurantele în spaţii închise prezintă un risc epidemiologic major, din cauza numărului mare de persoane care stau, a timpului mare petrecut, a faptului că nu se poate purta mască şi datorită razei de răspândire a virusului. „Acesta este adevărul, pe evaluarea de risc epidemiologic: deschiderea restaurantelor în spaţii închise prematură poate să ducă la o creştere a numărului de infecţii”, a afirmat Orban. (News.ro)

Una din Cronica Juridica: O analiză juridică a cadrului legislativ aplicabil în perioada stării de urgență și a Protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2 arată că persoanele infectate care au refuzat internarea nu se fac vinovate de infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Ordinul unui ministru nu poate suplini legea, în consecință nu poate afecta sau restrânge drepturi și libertăți fundamentale, iar spitalizarea forțată constituie o astfel de restrângere a unui drept fundamental. Ministrul sănătății nu a edictat vreo normă juridică, ci a dispus niște măsuri de gestionare și prevenire a situației de urgență, care nu pot afecta libertatea persoanei. (Juridice)

4. Plenul Senatului a respins azi proiectul inițiat de parlamentarii USR privind impozitarea pensiilor speciale cu 90%. (Profit.ro)

5. În trimestrul I al acestui an au fost date în folosință 14.919 locuințe, mai multe cu 2.205 față de trimestrul I 2019, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

Promo: ELROND, o echipă formată la Sibiu, a reușit să construiască în mai puțin de 3 ani, cu o finanțare de $5,15 milioane, un blockchain de 1.000 de ori mai scalabil, care poate procesa peste 10.000 de tranzacții pe secundă – față de 5-7 Bitcoin sau 15 Ethereum. Compania va introduce o interfață care va simplifica folosirea tehnologiei blockchain, deschizând-o spre adopție la scară largă: „În curând tehnologia va fi la fel de simplu de folosit ca e-mailul sau browserul pentru internet”. Detalii despre ei aici

6. Johnson & Johnson a anunțat miercuri că va devansa cu două luni începerea testelor clinice pe oameni ale potențialului vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de companie, urmând ca studiile să înceapă în a doua jumătate a lunii iulie. (Hotnews)

7. Italia a început – de la 1 iunie – să acorde cărţi de sejur unor imigranţi ilegali prezenţi în ţară. Decizia vine după ce numărul muncitorilor agricoli din România şi Polonia a scăzut mult în timpul pandemiei covid-19, din cauza închiderii frontierelor şi după ce numeroşi marocani veniţi să muncească în acest sector s-au întors în ţară, iar fructe şi legume au rămas neculese. (News.ro)

8. Filmul „Pe aripile vântului”, caracterizat de unii istorici revizionist, a fost retras temporar de pe platforma HBO Max, în plină mişcare de protest contra rasismului şi a violenţelor Poliţiei care vizează persoanele de culoare în Statele Unite. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: MIT a publicat designul unui cip mai mic decât o bucată de confetti, cu zeci de mii de sinapse artificiale, care își poate aminti cele mai mici detalii ale unei imagini. Acesta poate realiza local sarcini de AI complexe și este eficient energetic. (TechCrunch)

9. Dinamo – FCSB şi Sepsi Sfântu Gheorghe – Poli Iaşi sunt meciurile din semifinalele Cupei României, stabilite, miercuri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Casa Fotbalului. (News.ro)

10. Cox Communications, un operator american de internet și televiziune prin cablu cu peste 6,2 milioane de clienți, a decis să reducă vitezele conexiunilor pentru întregi cartiere cu scopul de a pedepsi utilizatorii care fac prea mult trafic. Acesta a redus viteza pentru upload de la 35Mbps la 10Mbps, inclusiv pentru abonații care plătesc $200 pe lună pentru trafic nelimitat. (ArsTechnica)

Fotografia serii – Coperta ediției de iulie/august a revistei Foreign Affairs:

Ți-ar mai putea plăcea
Parlamentul European a votat rezoluţia care cere aderarea României la spaţiul Schengen – Cronica serii
Evenimente istorice din ziua de Crăciun – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău