Investitorii tratează obligațiunile României deja ca junk, deși nu a fost încă retrogradată – Cronica dimineții

1. Obligațiunile României sunt tratate de investitori ca fiind deja singurele titluri suverane din UE aflate în categoria junk (nerecomandată investitorilor), chiar dacă Guvernul a evitat la limită până în prezent pierderea ratingului investment grade. Nivelurile ridicate ale dobânzilor pe care le plătește România atrag investitorii în pofida riscurillor, aceștia fiind acum atenți la cum se desfășoară criza politică, la capacitatea României de a evita scenarii negative (cum sunt anticipatele) și de a adopta un buget riguros pentru 2027, scrie Bloomberg. (Profit.ro)

2. Președintele Nicuşor Dan a chemat din nou, joi, la Palatul Cotroceni, partidele şi formaţiunile parlamentare, în vederea desemnării premierului. Deşi în declaraţiile publice au apărut câteva uşoare nuanţe, poziţiile de bază ale partidelor nu sunt cu mult diferite decât la ultimele consultări oficiale. Singurul consens aparent în ultimele zile este învestirea unui guvern care să poată lua decizii, o rectificare bugetară fiind una dintre măsurile urgente care ar trebui luate. (News.ro)

3. România va reduce probabil volumul împrumuturilor planificate anul acesta de pe piața externă, de 10 miliarde de euro, și nu va ieși cu o nouă emisiune de eurobonduri până nu se clarifică situația politică internă, a declarat șeful Trezoreriei din cadrul Ministerului Finanțelor, Ștefan Nanu, la o conferință JPMorgan, la Londra, cu investitori străini, potrivit informațiilor obținute pe surse de către Bloomberg. (Profit.ro)

4. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că ar putea exista şi a treia posibilitate în deblocarea desemnării premierului, pe lângă guvernul politic cu premier PSD sau guvernul tehnocrat propus de Bolojan. Liderul UDMR propune un guvern alcătuit din funcţionari cu vechime, directori generali, secretari generali adjuncţi care au lucrat şi cu PSD, şi cu PNL și care cunosc domeniul. (Cotidianul)

5. În primul semestru din 2026 s-au deschis 3.855 de proceduri noi de insolvență, în creștere cu 12,36% față de aceeași perioadă de anul trecut. Este mai mare număr de noi cazuri înregistrate în primul semestru din ultimii 8 ani. (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: România a învins cu 3-2 la Cluj-Napoca, în ultimul meci din grupa D a EuroVolley (masculin), dubla campioană olimpică Franţa. Scorul pe seturi a fost 16-25, 25-27, 25-20, 35-33, 15-12. România va juca în optimi cu Ucraina, la Sofia.

6. După ce l-au prezent ca prioritate legislativă a PNL în această sesiune parlamentară, au impus dezbaterea proiectului în plenul Camerei Deputaților pentru vot și au dat ca sigură adoptarea acestuia, liberalii au solicitat acum ca proiectul de eliminare a supraimpozitării contractelor part-time, începând cu 1 ianuarie 2027, să nu mai fie supus votului final. Proiectul, inițiat chiar de PNL, are susținerea celorlalte partide, dar liderul PNL, premierul Bolojan, care dădea și el ca sigură eliminarea supraimpozitării, a sunat personal la Parlament pentru ca proiectul să nu mai supus votului, au declarat mai mult surse politice. (Profit.ro)

7. Ministerul de Externe a anunţat, miercuri seară, că face verificări, după ce a fost informat cu privire la situaţia clasei I cu predare în limba română din Cartal (Orlivka), localitate din regiunea Odesa, unde etnicii români ar reprezenta aproape 100% din populaţie. După numeroase demersuri, clasa a fost deschisă la 1 septembrie, dar închisă patru zile mai târziu. (Hotnews)

8. Ursula von der Leyen a anunțat că UE deschide calea pentru ca Canada să devină primul său „membru asociat”, un statut care nu există în prezent în tratatele europene. Șefa Comisiei a spus că Europa și Canada împărtășesc aceleași poziții în domenii precum apărarea, Ucraina, inteligența artificială și materiile prime (Cotidianul). Preşedintele Donald Trump a sugerat că în cazul în care Uniunea Europeană va permite Canadei să devină membru asociat, acesta ar putea constitui un „act ostil” şi a ameninţat că va răspunde la această iniţiativă prin impunerea unor tarife suplimentare asupra blocului european. Trump a sugerat, de asemenea, că SUA ar putea întrerupe relaţiile comerciale cu Europa în anumite domenii. (News.ro)

9. Rezerva Federală americană a mărit dobânda de referință, pentru prima dată din 2023, cu un sfert de punct procentual, ajungând la un interval cuprins între 3,75% și 4%. Majorarea, de 0,25%, vine pe fondul unei inflații care depășește cu mult ținta Fed și care este alimentată de creșterea prețurilor la energie, din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Este prima majorare a dobânzii de referință sub conducerea noului președintele Fed, Kevin Warsh, care a fost nominalizat de Donald Trump tocmai pentru că a susținut reducerea dobânzii. Trump nu și-a ascuns niciodată dorința ca ratele să fie mult mai mici (Profit.ro). Aflat în Carolina de Nord pentru un miting electoral în cadrul campaniei pentru alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a criticat dur consiliul de administraţie al Rezervei Federale pentru majorarea ratelor dobânzilor şi a calificat consiliul drept „foarte ostil” faţă de el, deşi a afirmat că încă are încredere în preşedintele Fed, Kevin Warsh. (News.ro)

10. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri că vrea să interzică rețelele sociale copiilor sub 13 ani și să permită doar „mini-conturi”, conturi supravegheate de părinți, celor între 13 și 15 ani. (Digi24)

Extra: Un Tribunal Special pentru Kosovo de la Haga l-a condamnat miercuri pe fostul preşedinte kosovar Hashim Thaçi la 25 de ani de închisoare cu privire la crime de război comise de către gherila kosovară în anii ’90 împotriva forţelor sârbe. Panelul de judecători internaţionali ai Camerei Specializate în Kosovo l-a găsit pe Thaçi vinovat de „arestare ilegală, tortură, crimă şi aplicarea unor tratamente crude”. (News.ro)

Fotografia dimineții – Doi muncitori lucrează pe partea superioară a cazanului olimpic din Grădina Tuileries, în timp ce structura este demontată și depozitată pentru iarnă. Christophe Delattre/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Trump anunță tarife suplimentare pentru importurile din China – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Qatar anunta o investitie directa de $15 miliarde in Turcia