Ion Iliescu are cancer pulmonar și a fost supus unei proceduri endobronșice sub anestezie generală – Cronica serii
1. Prețul carburanților pe piața autohtonă se va afla sub o presiune constantă în perioada următoare, urmând traiectoria celui de pe piața europeană și globală, ca urmare a inflamării prețului petrolului, rezultat al conflictului israeliano-iranian. Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a scumpit luni dimineață atât benzina, cât și motorina, cu 5 bani/l, mișcarea sa urmând a fi efectuată, așa cum ne-au obișnuit, și de ceilalți actori de pe piața internă. (Profit.ro)
2. Președintele Nicușor Dan a avut o nouă rundă de discuții cu partidele la Cotroceni, negocieri încheiate luni după-masă fără niciun rezultat concret. Anterior discușiilor de la Cotrocenia avut loc o întâlnire a liderilor de partide și experților din formațiuni privind măsurile fiscale. Mandatul guvernului interimar expiră peste cinci zile, iar într-o formă sau alta, decizia privind premierul trebuie luată zilele acestea (Digi24). Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, referitor la negocierile pentru noul Guvern, că oricum va fi rotativă, explicând că, dacă ne uităm la cifre din buget, la datoria publică, la ceea ce urmează, va fi greu ca un premier să fie 3 ani şi jumătate în fruntea guvernului. El a susţinut că, în absenţa demersurilor pentru un stat mai eficient, servicii mai bune, ”vine rotativa naturală, fără să ai scris pe hârtie”. (News.ro)
3. Blocul Național Sindical (BNS) a propus, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, opt măsuri pe care le consideră esențiale pentru reducerea sustenabilă a deficitului bugetar, fără a sacrifica drepturile lucrătorilor. Printre acestea, sindicaliștii solicită audit real al instituțiilor publice, nu tăieri arbitrare de personal, stoparea politizării întreprinderilor publice, îmbunătățirea colectării fiscale și combaterea evaziunii, tratament fiscal echitabil pentru toate formele de muncă, revizuirea redevențelor pentru resursele naturale. (News.ro)
4. România are cea mai mare creștere din UE a costului cu mâna de lucru. Costul orar al forței de muncă a crescut cu 3,4% în UE și cu 4,1% în zona euro, în primul trimestru din 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). În perioada ianuarie-martie 2025, comparativ cu primul trimestru din 2024, cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în România (16,1%), Croația (13,5%), Bulgaria (13%) și Slovenia (11,9%). (Profit.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Statul New York a adoptat o lege care obligă companiile să publice rapoarte de siguranță și securitate privind cele mai avansate modele de AI. Legea, care mai trebuie doar semnată de guvernator, impune companiilor să anunțe problemele descoperite, precum cele legate de comportamentul AI-ului. (TechCrunch)
5. Aproape două treimi din populația țării, mai exact 6 din 10 români, nu cred că este prea aproape de încheiere războiul Rusiei din Ucraina, arată Barometrul Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025. (Digi24)
6. Ion Iliescu are cancer pulmonar. Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se confruntă cu o afecțiune pulmonară de natură oncologică, conform anunțului făcut luni de Spitalul „Agrippa Ionescu” din București. Iliescu este internat de o săptămână și a fost supus unei proceduri endobronșice sub anestezie generală. (News.ro)
7. Administrația Trump a redus cheltuielile guvernamentale ale SUA pentru cercetare în domeniul sănătății la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani, obligând universitățile să apeleze la fondurile proprii și afectând grav companiile furnizoare de echipamente de laborator. Datele publicate de Departamentul Trezoreriei arată că sumele plătite de National Institutes of Health (NIH) au scăzut în luna mai la 2,8 miliarde de dolari, în scădere cu 28% față de aprilie și la cel mai redus nivel lunar din septembrie 2014, potrivit băncii de investiții Jefferies. (FT)
8. Armata israeliană a revendicat controlul deplin asupra spaţiului aerian al Teheranului, raportând noi lovituri în interiorul Iranului. Atacurile iraniene au ucis până acum 24 de persoane în Israel. (News.ro)
9. Moscova va insista ca Ucraina să demonteze şi să distrugă toate armele furnizate de Occident ca parte a oricărui acord de încetare a focului, a declarat viceministrul rus de externe Aleksandr Gruşko. (G4Media)
10. Piața marketingului bazat pe influenceri va ajunge anul acesta la $33 de miliarde, crescând în ultimul an cu 36%. Unele companii, precum Unilever, spun că vor dedica jumătate din bugetul de marketing promovării pe rețelele sociale. (Bloomberg)