Ion Țiriac a urcat 38 de poziții în clasamentul miliardarilor lumii – Cronica de Business

1. Compania de servicii financiare Greensill Capital este pe cale să își declare insolvența în Marea Britanie și ar putea fi preluată parțial de firma americană de private equity Apollo Global Management. Mișcarea ar reprezenta o lovitură pentru japonezii de la SoftBank, care au investit $1,5 miliarde în Greensill în 2019. (Financial Times)

2. Ion Țiriac a urcat 38 de poziții în clasamentul miliardarilor lumii realizat de compania de cercetare și media Hurun Report. Averea fostului tenisman a crescut cu $300 milioane anul trecut. Omul de afaceri român ocupă locul 2.238 în topul celor mai bogați oameni, cu o avere netă estimată la $1,5 miliarde. Clasamentul din acest an include un număr record de 3.228 de miliardari în dolari din 68 de țări, comparativ cu 2.816 de miliardari din 71 de țări identificați anul trecut. (Profit.ro)

3. Atai Life Sciences, un startup german care folosește ciuperci halucinogene pentru tratatea sănătății mintale, a atras $157 milioane într-o nouă rundă de finanțare, la o evaluare de $2 miliarde. Compania este susținută, printre alții, de controversatul om de afaceri american Peter Thiel. (Bloomberg)

4. Piaţa mondială de peleţi ar putea depăşi $23 miliarde în 2025, faţă de $10 miliarde în 2019, arată raportul Global Wood Pellet Market – Forecast from 2020 to 2025, citat de HS Timber Productions, compania care în România are o cotă de piaţă de 44%, care arată că în ultimii trei ani, cererea de peleţi din România s-a dublat. Peleţii sunt produşi din rumeguş şi alte resturi de material lemnos. (News.ro)

5. Procesatorii de cafea din SUA, cel mai mare consumator al băuturii, au înregistrat costuri în creștere semnificativă la transport – de circa 15%, astfel că estimează un avans la prețurilor la retail. (Reuters)

6. Producătorul de software pentru proiecții financiare Clari a atras investiții în valoare de $150 de la investitori precum Sequoia Capital și Bain Capital Ventures, la o evaluare de $1,6 miliarde. (Bloomberg)

7. După succesul înregistrat pe piața din Franța, Dacia are parte și de o veste proastă, din Spania, una dintre cele mai mari piețe din UE, a patra ca mărime pentru marca românească. Dacia a înregistrat o scădere de 34,1% a înmatriculărilor în luna februarie în Spania. Reprezentanții companiilor auto spaniole spun că traficul prin showroom-urile auto a scăzut cu 50% față de perioada anterioară pandemiei. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Unicredit taie 8.000 de posturi – Cronica de Business
Rubla rusească este cea mai performantă valută în raportul cu dolarul american – Cronica de Business
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău