Italia, Spania și Portugalia mențin restricțiile de călătorie cel puțin până în 30 aprilie – Cronica de Turism

1. Italia, Spania și Portugalia, trei dintre cele mai populare destinații externe de vacanță pentru români, au anunțat că prelungesc actualele restricții de călătorie cel puțin până în 30 aprilie. Astfel, românii care călătoresc în aceste state trebuie să prezinte certificatul european care atestă vaccinarea, recuperarea după boală sau efectuarea unui test de Covid. (Airlines Travel)

2. Operatorul low-cost Blue Air a inaugurat încă două rute din București spre destinații din Portugalia. Compania zboară acum din București și spre Porto și Madeira, pe lângă ruta deja operată spre Lisabona. Pentru ambele destinații, prețurile încep de la 30 de euro pe sens. (Simple Flying)

3. Blue Air a anunțat extinderea numărului de rute pe care le operează de pe aeroportul din Iași. Operatorul va avea în vara acestui an 13 rute cu plecare din Iași spre Dublin, Londra, Bruxelles, Paris, Barcelona, Torino, Dusseldorf, Munchen, Roma, Zakynthos, Mykonos, Heraklion și București. În plus, Blue Air susține că în vara anului 2023 va introduce încă 12 rute noi din Iași, astfel că numărul rutelor operate de aici va crește la 25. (Boarding Pass)

4. Travelator propune o mini-vacanță în Veneția pentru 72 de euro de persoană. În acest preț sunt incluse călătorie dus-întors cu Wizz Air pentru 26 de euro de persoană și 3 nopți de cazare în cameră dublă la hu Venezia Camping în Town pentru 91 de euro. Prețul este disponibil pentru călătorii în perioada 3-6 mai cu plecare din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași sau Sibiu. (Travelator)

5. Noua companie aeriană Air Oradea, deținută de autoritățile locale ale județului Bihor, și-a amânat debutul programat inițial pentru primăvara acestui an. Primele zboruri ar urma să aibă loc în toamna acestui an pe rute care nu au fost încă anunțate. Compania a decis să caute un operator aerian care să efectueze zborurile în numele Air Oradea. (Boarding Pass)

6. 250 de dezvoltatori imobiliari din județul Constanţa susțin că vor investi peste 250 de milioane de euro în următorii ani în proiecte de hoteluri, restaurante, zone de entertainment și blocuri rezidențiale în stațiunile turistice din sudul litoralului, precum Neptun, Jupiter, Venus, Saturn şi Olimp. (News.ro)

7. Aeroportul Internațional Maramureș, care deservește zborurile din apropiere de Baia Mare, a depus o cerere pentru construcția unui nou terminal cu o capacitate de procesare de 450 de pasageri pe oră. Terminalul va avea o suprafață desfășurată de peste 12.000 de metri pătrați, iar lucrurile ar trebui să dureze 2 ani. (Hotnews)

8. Autoritățile din Bulgaria lucrează la o strategie de dezvoltare a turismului de camping, care în prezent este foarte puțin promovat în țara vecină. Bulgarii speră că noua strategie, cuplată cu o legislație care să reglementeze acest tip de turism, are potențialul de a atrage o nouă categorie de turiști, pentru care autoritățile afirmă că oferă “condiții excelente”. (Profit)

9. 77% dintre europeni intenționează să călătorească în perioada aprilie – septembrie 2022, potrivit unui sondaj realizat de European Travel Commission (ETC). Peste 56% dintre cei care vor să călătorească în acest interval intenționează să plece în străinătate, 31% vor să călătorească în propria țară, în timp ce restul de 13% nu au luat încă o decizie. De asemenea, 38% dintre respondenți vor călători în iunie sau iulie, în timp ce 32% și-au stabilit ca perioada august sau septembrie. (Schengen Visa Info)

10. Compania aeriană Emirates a lansat o platformă digitală pentru planificarea vacanțelor în Dubai și alte state din Emiratele Arabe Unite. Pe lângă achiziția de bilete de avion, platforma permite realizarea rezervărilor la hoteluri, restaurante și alte atracții din Emiratele Arabe Unite. Pentru moment, Elveția este singura țară din Europa în care aplicația este disponibilă. (Simple Flying)

Ți-ar mai putea plăcea
Țările de Jos și Ungaria renunță la restricțiile de călătorie – Cronica de Turism
CFR Călători permite alegerea locului în tren cu minim 24 de ore înaintea călătoriei – Cronica de Turism

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău