Kissinger: Pentru securitatea Europei, Ucraina trebuie să fie acceptată în NATO – Cronica dimineții

1. Simion Hăncescu, preşedintele FSLI a declarat că în negocierile de la Guvern, sindicatele au cerut să se dea o Ordonanţă de urgenţă, ca prim semn al bunelor intenţii, prin care să se acopere rata inflaţiei, dar premierul şi preşedintele PSD au spus că este imposibil, pentru că ar trebui să dea la toată lumea. “Începuseră să facă calcule în faţa noastră”, a mai spus Hăncescu, precizând că zarurile au fost aruncate în privinţa grevei şi că recomandarea sa este ca elevii să stea acasă, pentru că ei mai mulţi profesori nu vor preda şi nici măcar obligaţia de a-i supraveghea nu o au. (News.ro)

2. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării recomandă cetăţenilor României să adopte o poziţie prudentă cu privire la utilizarea aplicaţiei TikTok, după ce specialiştii au constatat o serie de riscuri în utilizarea acesteia. De asemenea, specialiştii recomandă interzicerea aplicaţiei pe telefoanele de serviciu ale angajaţilor la stat. (News.ro)

3. Henry Kissinger, fostul Secretar de Stat al Statelor Unite, susține că pentru securitatea Europei, Ucraina trebuie să fie acceptată în NATO. (TheEconomist)

4. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a publicat un raport care arată că Ucraina va avea nevoie de aproximativ $250 de miliarde pentru redresarea sa pe o perioadă de cinci ani. (EuropaLibera)

5. Ministrul ucrainean de externe i-a spus miercuri unui emisar chinez de rang înalt, cu care a discutat la Kiev, că pentru a pune capăt războiului cu Rusia, Ucraina nu va accepta nicio propunere ce ar presupune pierderea de teritorii sau îngheţarea conflictului. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Manchester City a învins pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Real Madrid, în returul semifinalei Ligii Campionilor. Cu 5-1 scor cumulat, englezii s-au calificat în finala competiţiei, unde vor juca împotriva celor de la Inter Milano.

6. Prețurile imobiliarelor comerciale din SUA au scăzut, în primul trimestru, pentru prima dată în ultimii 10+ ani, potrivit Moody’s Analytics, sporind riscul unui stres financiar mai mare în industria bancară. Scăderea, care e sub 1%, a fost generată de minusul înregistrat în cazul locuințelor multifamiliale și a clădirilor de birouri. (Bloomberg)

7. Nouă persoane au murit și alte mii au fost evacuate din casele lor, în timp ce ploile torenţiale au lovit regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei, declanșând inundații și alunecări de teren, au declarat oficialii miercuri. Ministrul Protecției Civile a declarat că în unele zone a plouat în 36 de ore cât jumătate din precipitațiile medii anuale, provocând umflarea râurilor, trimițând apa în cascade prin orașe și scufundând mii de acri de teren agricol. (Hotnews)

8. Intervenția guvernelor pentru a reglementa dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale (IA) va fi „crucială” pentru a limita riscurile prezentate de această tehnologie, a declarat, în fața unei comisii a Congresului american, Sam Altman, directorul OpenAI, creatorul interfeței ChatGPT. (Profit.ro)

9. Montana a devenit primul stat din SUA care interzice complet TikTok, guvernatorul republican Greg Gianforte semnând o lege în acest sens. Măsura, programată să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024, este de așteptat să fie contestată din punct de vedere legal și va servi drept teren de testare pentru “America fără TikTok”. Experții în securitate cibernetică spun că ar putea fi dificil de a aplica interdicția. (AP)

10. O treime dintre canadieni sunt de acord cu prescrierea sinuciderii asistate pentru persoanele fără adăpost. Aproximativ același număr, conform unui sondaj, susține aprobarea sinuciderii asistate pentru cineva a cărui singură suferință era sărăcia. Canada a aprobat, în 2021, sinuciderea asistată și pentru persoanele care nu au o boală terminală. (Link)

Bonus: Patru copii dintr-o comunitate indigenă din Columbia au fost găsiți în viață, în sudul țării, la mai bine de două săptămâni de la prăbușirea în junglă a avionului cu care călătoreau. (Reuters)

Fotografia dimineții este din Italia, de pe coasta Adriatică, unde ploile torențiale au produs inundații puternice. Max Cavallari/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Ucraina vrea să-și transporte cerealele prin apele teritoriale ale României – Cronica dimineții
Cîțu: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României va fi aprobat la toamnă. Comisia Europeană intră în vacanță – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău