Listarea aplicației Robinhood pe bursa din SUA se va face la o evaluare de aproximativ $33 miliarde – Cronica de Business

1. Cifra de afaceri a producătorilor, distribuitorilor și farmaciilor din România a crescut anul trecut, în pandemie, cu 2,6% comparativ cu anul 2019 și cu peste 100% față de nivelul cifrei de afaceri înregistrată în anul 2010, ajungând astfel la 66,6 miliarde de lei în anul 2020. Este estimat acum că industria farma va continua să crească și în acest an, spre pragul de 70 miliarde de lei. (Profit.ro)

2. Bursa americană a deschis în scădere săptămână, toți cei trei indici înregistrând minusuri la începutul sesiunii de tranzacționare: Dow Jones minus 2.35%, S&P 500 minus 1.72%, iar Nasdaq minus 1.14%. (Reuters)

3. Doar jumătate din recolta de grâu din 2021 este suficient de bună pentru a putea fi folosită la panificaţie, comparativ cu majoritatea recoltei într-un an normal. Restul va fi folosit ca nutreţ pentru animale, ceea ce înseamnă un preţ de vânzare mai mic. (Bloomberg)

4. Acțiunile europene s-au depreciat puternic în debutul săptămânii, pe fondul îngrijorărilor privind încetinirea redresării economiei globale, alimentate de creșterea numărului de infectări cu tulpina delta a coronavirusului. Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 consemna un declin de 2,26% în jurul orei 17:00 (ora României), până la 444,47 de puncte, cea mai redusă valoare din ultimele două luni. (Profit.ro)

5. Listarea aplicației Robinhood pe bursa din SUA se va face la o evaluare de aproximativ $33 miliarde, sub $40+ de miliarde, cât a fost vehiculat inițial. (WSJ)

6. Aplicația de videoconferințe Zoom cumpără cu $14,7 miliarde operatorul de servicii de tip call center prin cloud Five9 Inc, fiind cea mai mare achiziție făcută vreodată de Zoom. Această achiziție va permite Zoom să furnizeze mai multe servicii pentru companii. (WSJ)

7. Johnson & Johnson analizează posibilitatea de a transfera datoriile generate de litigiile legate de pudra de talc într-o entitate care ar solicita apoi protecţia legii falimentului, au declarat şapte persoane apropiate situaţiei. (News.ro)

8. Investitorul miliardar Bill Ackman va cumpăra până la 10% din Universal Music Group de la Vivendi prin principalul său fond de investiții. Ackman a renunțat să mai facă achiziția printr-o companie de achiziții cu scop special (SPAC), după ce investitorii și autoritățile de reglementare au pus sub semnul întrebării utilizarea unui astfel de vehicul. (YahooFinance)

9. Bright Spaces, platforma românească de leasing și management al spațiilor comerciale, lansată în 2019, se pregătește acum pentru o nouă rundă de finanțare, care să îi permită deschiderea a cel puțin un birou de vânzări în Europa de Vest, în următorul an. (Profit.ro)

10. Numărul de unicorni francezi s-a triplat în ultimii trei ani, existând acum 28 de startup-uri evaluate la peste $1 miliard. Alături de investițiile private, locale și americane, a contribuit la asta și finanțarea publică. (FT)

Ți-ar mai putea plăcea
TikTok, profit net de peste $3 miliarde anul trecut – Cronica de business
Chinezii de la Fosun preiau Floreasca Park – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău