Ludovic Orban: După cum arată datele la zi, creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în România pare a fi fost oprită – Cronica serii

1. Premierul Ludovic Orban a susţinut azi că, după cum arată datele la zi, creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în România pare a fi fost oprită prin măsurile adoptate de autorităţi, după ce a existat riscul unei creşteri în progresie geometrică a infectărilor. (Hotnews)

2. Banca Națională a României (BNR) prognozează pentru acest an o scădere a economiei interne apropiată de cea înregistrată la aprogeul crizei economice din deceniul trecut, când scăderea din 2009 a fost de 5,6% din PIB. (G4Media)

3. Ludovic Orban a declarat că unul dintre părinţi poate sta acasă cu elevul, în perioada suspendării cursurilor într-o şcoală şi va primi 75% din salariu în acest interval de timp. Premierul a precizat că măsura va fi una locală, nu generală, aşa cum a fost în perioada stării de urgenţă. (News.ro)

4. Proprietarii şi operatorii din HoReCa spun, într-o scrisoare deschisă adresată premierului, că sunt trataţi incorect de către Guvern în comparaţie cu celelalte industrii şi îşi exprimă îngrijorarea privind efectele dezastruoase create de răspândirea coronavirusului în industria ospitalităţii. Potrivit Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut cu 70% faţă de anul trecut, iar peste 40% dintre operatori şi-au suspendat activitatea, ca urmare a pandemiei globale şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi. (News.ro)

Una din Cronica Externa: Organizația științifică de top a Franței a avertizat că va urma un al doilea val de coronavirus în această toamnă sau iarnă (Reuters). Experții spun că Belgia și Germania deja se luptă cu al doilea val, în contextul înmulțirii cazurilor de îmbolnăviri, în contextul relaxării măsurilor de restricție. (Politico)

5. Banca Națională a României (BNR) a scăzut prognoza de inflație pentru acest an la 2,7%, de la 2,8% cât arătă prognoză în primăvară. Pentru anul viitor BNR estimează o rată anuală a inflației de 2,5%. (Profit.ro)

6. Fostul program „Prima Casă” a fost modificat oficial prin ordonanță de urgență de către Guvern și a primit denumirea „Noua Casă”. Schimbări mult mai importante decât cea de nume sunt legate de creșterea creditului maxim, dar și de introducerea unui avans de 15% pentru locuințele de peste 70.000 de euro ce vor putea fi achiziționate cu garanția statului. (News.ro)

7. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că va candida la Primăria Generală a Capitalei. Liderul ALDE a explicat că este nevoie ca electoratul liberal să fie reprezentat şi a precizat că Nicuşor Dan nu este un candidat liberal, ci doar unul susţinut de PNL. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Google Home a fost prins că ascultă, în secret, sunete ambientale. Gigantul american a fost dat de gol după ce smart speaker-ul a început să emită notificări legate de produse non-smart din casă, despre care nu putea ști decât ascultând ce se întâmplă în jur. Google se apără spunând că este vorba de o funcție de securitate, ce a fost activată din greșeală după ultimul update de software. (Profit.ro)

8. Rata de economisire a gospodăriilor în Uniunea Europeană a înregistrat în primul trimestru din 2020 o creștere anuală record, de 3,5 puncte procentuale comparativ cu perioada similară din 2019. (Profit.ro)

9. Tencent vrea să unească două dintre cele mai mari platforme de streaming pentru jocuri din China, Huya și DouYu, încercând să creeze un gigant cu o valoare de piață de $10 miliarde și peste 300 de milioane de utilizatori. Piața de streaming pentru jocuri din China este estimată să genereze venituri de $3.4 miliarde anul acesta. (Bloomberg)

10. Spermatozoizii se învârt, nu înoată, cu s-a crezut până acum. Asta este concluzia unei echipe de cercetători din Mexic și Mare Britanie, care a reconstruit matematic în 3D coada unui spermatozoid și a observat detalii care până acum au scăpat oamenilor de știință. Avansarea spermatozoidului în lichid este asemănătoare rotirii unui burghiu. (The Conversation)

Fotografia serii – Un bărbat cântă la chitară în fața ruinelor Hiroshima Peace Memorial (Genbaku Dome) la 75 de ani de la atacul cu bomba nucleară.
Philip Fong/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Premierul Florin Cîtu: “Dragi români, o să fie bine!” – Cronica serii
Ciolacu: România va avea „cea mai mare” creştere economică din Europa anul acesta – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău