Ludovic Orban: Obiectivul Guvernului este ca economia să fie afectată cât mai puţin posibil – Cronica dimineții

1. Premierul Ludovic Orban a declarat că nu se discută despre reinstituirea carantinei la nivel naţional în România. Premierul a afirmat că s-au luat măsuri şi se aşteaptă eficienţa acestora, iar cu cât mai multă lume respectă regulile, cu atât viaţa se poate apropia de normal. Premierul a precizat că obiectivul este ca economia să fie afectată cât mai puţin posibil, de aceea restricţiile care se impun ţin de rata de infectare din fiecare localitate. (News.ro)

2. NASA a dezvăluit dovezi concludente privind existenţa apei pe satelitul natural al Pământului, după ce în urmă cu câteva zile transmitea că va anunţa „o descoperire importantă despre Lună”. Această „identificare fără echivoc a apei sub formă moleculară” va creşte speranţele NASA de a amplasa o bază pe Lună. Obiectivul este ca acea bază să fie susţinută de conectarea la resursele naturale ale Lunii. (News.ro)

3. Ordonanța Guvernului care extinde până la 25 decembrie perioada în care nu începe executarea silită și nu sunt percepute dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență, a apărut în Monitorul Oficial, aseară. (Profit.ro)

4. Nelu Tătaru afirmă că îşi doreşte să continue activitatea ca ministru al Sănătăţii şi după alegerile din 6 decembrie pentru a continua reforma în sistemul medical. În legătură cu alegerile, ministrul Sănătăţii consideră că acestea pot avea loc, întrucât momentul efectiv al votului este ”unul dintre cele mai securizate”, însă trebuie gestionată cu atenţie perioada de dinainte şi după vot. (News.ro)

5. Guvernul României și cel al Franței au semnat o declarație de intenție privind cooperarea dintre cele două țări în domeniul nuclear civil, care vizează construcția reactoarelor 3 și 4 și retehnologizarea reactorului 1 al centralei nucleare Cernavodă. Nuclearelectrica a încheiat un acord cu „omoloaga” sa Orano, fostă Areva. Un tratat similar a fost semnat, recent, și cu SUA. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Cererea pentru case în România în trimestrul trei a crescut cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, schimbare determinată de starea de urgenţă şi ulterior de izolarea socială – RE/MAX România. (News.ro)

6. Cu o săptămână înaintea alegerilor americane, numele României este invocat din nou în campania electorală din Statele Unite. Publicația „The New York Times” publică documente care detaliază legăturile lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, cu România. Acestea ar fi fost primite de la un fost partener de afaceri al lui Hunter Biden, aflat acum în tabăra lui Donald Trump. (Link)

7. Protestele au continuat în această noapte, în Italia, împotriva măsurilor luate de guvern pentru limitarea pandemiei. În cele mai mari orașe din nord, Milano și Torino, au fost raportate violențe. (Reuters)

8. Primarul Romei a declarat că a devenit o țintă, ea și familia ei, pentru mafia din capitala Italiei. Virginia Raggi, aleasă primar în 2016, a decis dărâmarea mai multor vile construite ilegal, în 2018. Raggi este însoțită, de atunci, de escorta poliției, după ce a primit amenințări cu moartea. (TheGuardian)

9. Vânzările păpușilor Barbie au crescut cu 29% în trimestrul trei, cea mai mare creștere înregistrată în ultimii 20+ de ani. O posibilă explicație ar fi în încercarea părinților de a le oferi copiilor alternative la “ecranele” telefoanelor/tabletelor. (WSJ)

10. Candidatul democrat Joe Biden l-a confundat, într-un interviu difuzat de postul NBC News luni, cu nouă zile înaintea alegerilor prezidenţiale, pe adversarul său, președintele Donald Trump, cu un anumit George. Nu e clar dacă Biden se referea la George W. Bush, fostul preşedinte american din perioada 2001-2009 sau la tatăl acestuia, George H. W. Bush, care a condus Statele Unite din 1989 în 1993. ”Ce fel de ţară vom fi? Încă patru ani cu George, ah, George… Dacă Trump este reales, ne vom afla într-o poziţie dificilă”, a declarat el, corectându-se în mijlocul frazei. (News.ro)

Fotografia dimineții – O elevă de la o școală din Bonn, Germania, stă cu haina pe ea în clasă, în condițiile în care cursurile se desfășoară cu geamul deschis și cu obligativitatea purtării măștilor. Wolfgang Rattay/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Blocaje la granița de vest a României – Cronica dimineții
Benzina s-a scumpit în noaptea de Anul Nou cu 36 bani/l, iar motorina cu 38 bani/l – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău